x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Sondaj - Generaţia Mileniului: mobilitate şi multimedia

Sondaj - Generaţia Mileniului: mobilitate şi multimedia

de Alexandru Radescu    |    17 Sep 2008   •   00:00

Conform unui studiu realizat de Motorola, tinerii cu vîrste între 16 şi 27 de ani (“Generaţia Mileniului”) ar fi interesaţi să urmărească pe telefonul mobil versiuni de trei minute ale emisiunilor favorite. Aproape o treime din cei chestionaţi preferă să vizioneze programe mai degrabă pe calculatorul personal decît la televizor. Studiul a fost realizat în rîndul a 1.200 de persoane din “Generaţia Mileniului” din cinci ţări europene şi din Orientul Mijlociu.

“Tehnologia este esenţa acestei generaţii. Generaţia Mileniului consideră ca stilul său de viaţă s-ar schimba fundamental dacă nu ar avea acces la internet. De aceea nu este surprinzător să vedem cum tinerii influenţează deciziile de achiziţionare a tehnologiei pentru acasă”, a declarat Joe Cozzolino, vice- preşedinte şi general manager corporate, Motorola Home & Networks Mobility EMEA.

Televiziunea este în continuare forma de divertisment preferată. Totuşi, ceea ce s-a schimbat este modul, locul şi timpul în care se vizionează emisiunile. Programul tradiţional tv e depăşit: 78% din membrii Generaţiei Mileniului ar prefera ca o emisiune tv să fie reluată de la început, din momentul în care ei comută pe canalul respectiv. Două treimi şi-ar dori să oprească o emisiune tv într-o cameră şi să o repornească în alta.

Mobilitate media

Un număr important de persoane chestionate doreşte să aibă posibilitatea de a accesa filme artistice întregi şi emisiunile preferate în timp ce se află în mişcare. Opţiunea de a transfera programele tv de pe decodorul de acasă pe telefonul mobil e tentantă pentru 81% din membrii Generaţiei Mileniului, fapt care demonstrează interesul lor ridicat pentru mobilitate media tot mai mare. 75% dintre ei spun că le-ar plăcea să urmărească filme în timp ce călătoresc.

De asemenea, peste jumătate din cei chestionaţi ar dori să aibă posibilitatea să interacţioneze cu televizorul lor şi să acceseze informaţii despre emisiunile pe care le vizionează.

“Înţelegerea modului în care acest segment de consumatori doreşte să folosească conţinutul media preferat este esenţială pentru dezvoltarea experienţelor intuitive, care le permit să interacţioneze aşa cum îşi doresc”, a mai spus oficialul Motorola.

×
Subiecte în articol: IT mileniului generaţia mileniului