x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Telecomul, remodelat de internet

Telecomul, remodelat de internet

de Alexandru Radescu    |    18 Feb 2010   •   00:00
Telecomul, remodelat de internet
Sursa foto: Chen Haitong/Xinhua/Agerpres

Chiar dacă lansarea Windows Phone 7 a fost făcută de însuşi preşedintele Microsoft, Steve Ballmer, sistemele de operare open source domină ediţia din acest an a celui mai mare eveniment al industriei GSM, găzduit de Barcelona.

Fără îndoială, marele absent de la Mobile World Congress 2010 este Nokia: fără terminale noi, fără evenimentele specifice cu care ne obişnuise la ediţiile anterioare. Dar pentru că un congres ar fi cel puţin bizar fără măcar o ştire din partea companiei finlandeze, cumva au fost prezenţi şi nu doar de complezenţă. Împreună cu Intel, cel mai mare producător mondial de procesoare, Nokia a anunţat o platformă software comună.

Cei doi giganţi din lumea IT&C unifică Moblin şi Maemo pentru a crea MeeGo, o platformă software bazată pe Linux, care va rula pe numeroase arhitecturi hardware, incluzând netbook-uri, tablet PC-uri, smartphone, sisteme de tip connected tv. MeeGo va fi găzduit de Linux Foundation şi prima lansare MeeGo este aşteptată în cel de-al doilea trimestru al anului 2010, dispozitivele urmând a fi disponibile până la sfârşitul anului. În toamna anului trecut, Nokia a lansat primul smartphone cu SO Maemo, N900, dispobil şi pe piaţa din România, la preţ de 2.000 de lei. Din partea Microsoft, primele modele W7 o să apară spre sfârşitul anului.

ANDROID ŞI RESTUL LUMII
Dacă ne uităm la telefoanele mobile lansate în această săptămână la MWC, observăm că domină sistemul de operare open source lansat de Google, Android. Producători precum HTC, Motorola, Sony Ericsson, Acer, LG şi chiar Huawei şi-au prezentat modele pe Android. Pe de altă parte, Toshiba a dezvăluit terminale doar cu Windows Mobile (v6.5.3), în timp ce Samsung a lansat şi un model cu sistemul propriu de operare, Bada.
Să adăugăm şi faptul că Asociaţia GSM a decis că HTC Hero este terminalul anului (echipat cu SO Android, disponibil pe piaţa românească la un preţ mediu de 1.400 de lei).

4G
Dar cum nevoia crescândă de broadband mobil nu poate fi satisfăcută de actualele reţele HSDPA (7-20Mbps), producătorii de echipamente au început deja să dezvolte, împreună cu unii operatori, viitoarea generaţie 4G/LTE (Long Term Evolution). Prezentă la congres cu o serie de contracte LTE "în buzunar", compania Ericsson a făcut demonstraţii cu echipamente care asigură viteza de 1 Gbps în downlink prin tehnologia LTE/4G.

 

Sincronizări
Atât de "ofensiv" în ultimul an pe piaţa telecom, de la sistem de operare (Android) la propriul terminal (Nexus), Google a fost reprezentat la congresul telecom de preşedintele executiv, Eric Schmidt. Discursul a fost dirijat în special către operatori, cărora le-a cerut să nu se teamă de Google, adăugând faptul că ar putea exista o relaţie de simbioză între cele două "tabere".

5560-114164-caseta.jpgPână să se aranjeze simbioza, 22 de operatori au format o alianţă pentru dezvoltarea unei platforme comune care să ofere aplicaţii tuturor utilizatorilor de telefoane mobile. Nu a lispit de la evenimentul din Barcelona nici Facebook, care a anunţat o versiune simplificată, doar text ("Zero") care să fie în avantajul celor cu telefoane mai puţin performante sau cu venituri mai mici (atunci când vine vorba de bani pentru trafic). Coreenii de la LG au prezentat câteva terminale compatibile cu serviciul 3 Way Sync (foto): sincronizarea informaţiilor din celular cu cele din PC, dar şi cu informaţiile de pe paginile de internet accesate frecvent, prin intermediul unei reţele wireless.

×
Subiecte în articol: IT