x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Vrea Google să reintre pe piaţa din China?

Vrea Google să reintre pe piaţa din China?

02 Aug 2018   •   13:17
Vrea Google să reintre pe piaţa din China?

Google lucrează, în prezent, la dezvoltarea unei versiuni a motorului său de căutare care să fie în conformitate cu cenzura din China, pentru a putea reintra pe cea mai numeroasă piaţă.

Compania s-a retras din China în 2010, afirmând că decizia a fost luată din cauza limitărilor impuse de statul chinez. Cu toate acestea, site-ul de ştiri The Intercept spune că Google lucrează la un proiect numit Dragonfly, aflat în pregătire din primăvara anului 2017, care va bloca mai multe cuvinte, precum: drepturile omului, religie, proteste, democraţie.

Programatorii şi inginerii companiei Google au creat deja o aplicaţie pentru sistemul Android: “Maotai” sau ”Longfei”. Aplicaţia a fost deja prezentată Guvernului chinez, iar versiunea finală ar urma să fie lansată în următoarele şase – nouă luni, după aprobarea aplicaţiei de câtre oficialii de la Beijing.

Cu toate acestea, potrivit unei publicaţii de stat chineze, informaţiile nu sunt adevărate. Google a declarat că nu îşi doreşte să comenteze astfel de “speculaţii despre planurile de viitor”.

×
Subiecte în articol: google China cenzură