S-a prezentat la doctor o pensionară, o babuşca îngrijorată că nu se simte prea bine. De la ghişeu a fost repartizată unui medic, Ivan Ivanîci, un zdrahon de 1,90 metri, mai să mute zidurile cu un bobârnac. A consultat-o doctorul cât muntele şi i-a spus bătrânei: "Babuşca, eşti sănătoasă, n-ai nimic. Du-te acasă, că o să mori după mine".
După vreo şase luni, babuşca a venit să-şi repete controlul şi funcţionara de la dispeceratul policlinicii i-a zis că o repartizează la alt doctor, fiindcă Ivan Ivanîci, medicul de 45 de ani, a murit. Ei bine, în clipa aceea, babuşca a căzut în sala de aşteptare şi a murit şi ea. Îşi tot pun întrebarea oamenii de ştiinţă ce putere a avut psihicul, ce influenţă zdrobitoare a avut gândul, în aşa fel încât să se oprească maşinăria organismului numai la reactualizarea frazei doctorului: "Babuşca, o să mori după mine!".
BABUŞCA
Psihicul a dat o poruncă în baza acestei sugestii şi babuşca a murit. Uluitoare forţă are gândul! Uluitoare forţă are psihicul! Uluitoare forţă are sufletul! Tot mai mult, ştiinţa începe să dea din cap aprobator la ideea că sufletul, psihicul au o influenţă covârşitoare asupra organismului.
De altfel, există o serie întreagă de boli, numite de populaţie şi de medici, neurovegetative, în care funcţionarea unor organe este perturbată fără ca aceste organe să aibă vreo leziune, vreo rană. Dar ele sunt date peste cap doar de comanda bruiată, venită pe calea sistemului nervos.
O stare emoţională e în stare să strice toată funcţionarea tubului digestiv, de exemplu. De altfel, influenţa comenzilor sistemului nervos este recunoscută chiar de ştiinţa pragmatică, cea care declară că există "creierul din abdomen". Cu alte cuvinte, în nici un caz intestinul subţire şi cel gros nu sunt nişte ţevi prin care circulă mâncarea şi materiile fecale. De fapt, în colon şi în intestinul subţire există un univers fabulos, cu o lume complexă de bacterii rele şi bacterii cu rol pozitiv, unde au loc procese de o fineţe deosebită. Şi toate sunt comandate de sistemul nervos central.
VISUL NEGRU
De aceea, se vorbeşte despre creierul din burtă pentru a adeveri influenţa comenzilor psihicului. Ce să mai vorbim despre inimă, cea care, pe baza unor comenzi ale stărilor psihice, pe baza poruncilor venite de la emoţii, o ia la galop sau îşi încetineşte pulsul, aşa înregistrându-se aritmii.
Influenţa psihicului asupra funcţionării organismului, dar şi rolul psihicului în destinul omului, în previziuni, în forţarea drumului unui om prin soarta lui, toate acestea pot fi evidenţiate prin întâmplări de viaţă.
Iată un exemplu povestit de un important profesor doctor-şef de clinică neurologie şi psihiatrie la un mare spital. Într-o zi de iarnă, i-a intrat pe uşă un bărbat cât uşa care i s-a plâns că în fiecare noapte visează că fix pe 10 august, într-o anume intersecţie din Bucureşti, va muri. Medicul l-a consultat şi i-a scris o reţetă cu medicamente de calmare a sistemului nervos, de îndreptare a somnului spre unul odihnitor.
Peste o lună, bărbatul zdravăn a venit din nou la medic şi s-a văitat că visul negru n-a dispărut. Continuă să viseze în fiecare noapte că pe 10 august va muri într-o intersecţie din Bucureşti. Doctorul i-a mărit doza de medicamente. A trecut vremea şi la începutul toamnei la profesorul de psihiatrie a venit o doamnă în doliu. "Sunt soţia bărbatului care v-a rugat să-l tămăduiţi de visul cu moartea lui.
Ei bine, pe 10 august, nici n-a vrut să plece de acasă cu «Dacia». Dar parcă ceva l-a tras spre volan. Când a ajuns la intersecţia de bulevarde din vis, n-a vrut să intre în această intersecţie. A oprit maşina, a ridicat capota, simulând că umblă la bujii. În timp ce stătea aplecat deasupra motorului, în buza intersecţiei a venit un camion fără frâne şi l-a omorât." Medicul de psihiatrie se întreba ce mai poate spune despre această secvenţă adevărată!
PSIHIC COTROPITOR
De altfel, în multe cărţi s-a scris despre unii oameni puternici, care aveau un psihic cotropitor, cu care reuşeau să subjuge pe mulţi dintre semenii cu care aveau de-a face. Se spune că Stalin avea o asemenea forţă a psihicului, încât i-a dominat clar, la Yalta, pe Roosevelt şi pe Churchill de la care a obţinut ce a vrut în pretenţiile teritoriale. El i-a subjugat cu voinţa lui diabolică atât de tare pe conducătorii Americii şi Angliei, încât mai să danseze aceştia cazacioc. Şi despre ministrul de Externe al URSS, Gromîkov, se spune, pe la colţuri, că avea o putere teribilă a gândului, că îi hiptoniza într-un fel pe interlocutori, aşa că reprezentanţii altor ţări aveau temeri când se aşezau la negocieri ochi în ochi cu ministrul de Externe sovietic.
DJUNA. Despre capacitatea unora de a transfera din surplusul lor de bioenergie către pacienţi se spun şi lucruri pozitive, dar sunt şi contestări. Cine ştie care este adevărul? Dar până una-alta, celebra bioenergeticiană Djuna îl trata şi îl menţinea viguros şi în formă pe conducătorul URSS, Brejnev. De altfel, celebra bioenergeticiană era păzită nonstop de KGB.
URZICEANU. Valurile de energie biologică ieşite din unii oameni pot fi constatate şi când transferul se petrece către animale, unde nu poate fi vorba despre autosugestie, despre placebo. Pur şi simplu, fiindcă subiecţii sunt animale. Bioenergeticianul craiovean Urziceanu şi-a descoperit preaplinul de energie când s-a dus la circ cu copiii. La finalul spectacolului, a rugat-o pe dresoarea bulgăroaică de şerpi să-i dea voie să se apropie de şerpii ei fiindcă îi plăceau. A fost fotografiat şi a stârnit uimire faptul că nişte şerpi fioroşi boa s-au încolăcit peste pieptul lui Urziceanu, simţind că din el iese o energie plăcută. Cine ştie adevărul!