x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal UIMITOR! Cum va arăta Pământul peste 500 de ani?

UIMITOR! Cum va arăta Pământul peste 500 de ani?

05 Iun 2019   •   19:55
UIMITOR! Cum va arăta Pământul peste 500 de ani?

Dacă am călători cinci secole înapoi în timp, am găsi un imperiu aztec înfloritor în Mexic şi temperaturi ceva mai scăzute în emisfera nordică.

Aceasta era lumea în timpul Micii Ere Glaciare, aşa cum a fost numită perioada cuprinsă între 1300 şi 1850, care a coincis cu era marilor descoperiri ale lumii europene occidentale.

Dar ce am găsi oare dacă am călători 500 de ani în viitor? Ni se va părea lumea secolului 26 la fel de diferită cum ni se pare acum cea a secolului 16? În primul rând, ce fel de climă va avea?

Părerile sunt împărţite în rândul oamenilor de ştiinţă care studiază activitatea solară. Unii sugerează că, până în anii 2500, clima Terrei se va răci din nou până la nivelul Micii Ere Glaciare. Alte studii spun că schimbările climatice actuale, precum şi folosirea combustibilului fosil, vor face ca planeta să devină insuportabil de fierbinte pentru specia umană până în 2300.

Citește și NASA ar fi distrus dovezi ale vieţii pe Marte

2 litri de apă pe zi? Un mit spulberat de cercetători

Unii experţi spun că schimbarea climei terestre a început în jurul anilor 1800, odată cu revoluţia industrială, alţii duc chiar mai departe în timp această dată, afirmând că incendierea terenurilor agricole după recoltare a dat startul schimbărilor de climă încă din vremurile preistorice. Oricare ar fi adevărul, cert este că omul şi uneltele sale influenţează major mediul înconjurător, iar în secolul 26 aceste unelte vor fi impresionante.

Teoreticianul futurist şi fizicianul japonez Michio Kaku prognozează că..........................

Află care sunt predicțiile lui MICHIO KAKU cu privire la viitorul planetei

×