x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Un Congres şi pietrele mergătoare

Un Congres şi pietrele mergătoare

de Romulus Popescu, parapsiholog    |    13 Mai 2008   •   00:00

La Predeal, într-o zi ploioasă de 2 mai au demarat lucrările primului Congres Internaţional de Parapsihologie din România. Timp de trei zile, participanţii au prezentat lucrări teoretice şi au făcut demonstraţii practice legate de domeniul fenomenelor paranormale. Înainte de a veni cu amănunte legate de acest moment de sărbătoare a parapsihologiei româneşti, vreau să pun în evidenţă cîteva aspecte legate de asemenea evenimente petrecute în alte ţări.



La Predeal, într-o zi ploioasă de 2 mai au demarat lucrările primului Congres Internaţional de Parapsihologie din România. Timp de trei zile, participanţii au prezentat lucrări teoretice şi au făcut demonstraţii practice legate de domeniul fenomenelor paranormale. Înainte de a veni cu amănunte legate de acest moment de sărbătoare a parapsihologiei româneşti, vreau să pun în evidenţă cîteva aspecte legate de asemenea evenimente petrecute în alte ţări.

Legătura cu spiritele

Cu o tradiţie de peste un secol în Europa, asociaţii şi instituţii de cercetări din diferite ţări care studiază acest domeniu au organizat congrese şi conferinţe unde s-au remarcat persoane cu calităţi paranormale speciale. În continuare voi da cîteva exemple. Primul este cazul unei persoane cu calităţi extrasenzoriale, care stătea în faţa unor coli de hîrtie goale, dar care în scurt timp erau acoperite cu titluri, ca în final acestea să prezinte aceleaşi informaţii, identic repartizate în pagină, dintr-un ziar ce urma să apară peste cîteva zile. Alt caz este al altei persoane cu calităţi extrasenzoriale, care comunică de mult timp cu spiritele unor mari compozitori de muzică clasică. Aceştia îi comunicau opere muzicale necompuse de ei în timpul vieţii. Astfel, această persoană a editat o carte cu toate aceste compoziţii ale marilor compozitori, scrise de ea prin comunicarea cu spiritele acestora. În fiecare lucrare se recunoştea stilul compozitorului cu care comunicase. Totul a început cînd acest mediu era un copil de şase ani. Copilul se purta deseori ciudat, încît părinţii l-au dus la psihiatru, care i-a prescris tratament ca pentru tulburări psihice. Apoi, în timp ce studia muzica, le-a arătat părinţilor în manualul de muzică imaginea lui Mozart, spunîndu-le că acela credea că este el cînd era mic. Mai tîrziu, înţelegînd ce se întîmplă, el comunica liniştit ca un medium cu spiritele marilor compozitori, aducînd astfel de dincolo opere nescrise de aceştia în timpul vieţii lor materiale. O altă persoană a încercat să materializeze legătura cu spiritele. Astfel, aceasta s-a concentrat asupra unor entităţi spirituale, avînd în faţa sa un aparat video în care se afla o casetă pusă pe înregistrare fără însă ca aparatul să fie cuplat la o sursă după care să înregistreze, adică înregistra "în gol". Cînd a vizionat înregistrarea de pe casetă a descoperit că din imaginea cu "purici" a ecranului, în timp, s-a materializat imaginea chipului unei persoane. Cu ocazia unui congres de parapsihologie, aceeaşi persoană a făcut publică materializarea pe bandă video a chipului actriţei Romy Schneider.

Practic şi teoretic

În cadrul congresului de la Predeal, au fost invitate persoane care au făcut dovada practică a calităţilor paranormale, precum şi teoreticieni care studiază fenomenele parapsihologice.

Domnii Cristian Pompei şi George Cohal, reprezentanţi ai revistei Lumea Misterelor, au prezentat două lucrări interesante. Prima lucrare evidenţiază existenţa unor pietre denumite "trovanţi" (pietre care cresc, luând diferite forme şi care se deplasează singure). A doua lucrare se referă la manifestări energetice naturale, dar stranii. În dicţionarul explicativ al limbii române nu există cuvîntul  trovanţi. Specialiştii încearcă să dezlege misterul acestor minuni ale naturii şi să găsească o definiţie cît mai corectă. Aceste forme ciudate se găsesc în cîteva locuri din ţară şi se pare că sînt unice în Europa. La Costeşti de Vîlcea este chiar un muzeu al trovanţilor. Oamenii locului îi numesc "dorobanţi", "balatruci" sau "pietre mergătoare", pentru că uneori aceşti coloşi pornesc la drum împinşi sau atraşi de o forţă neştiută.

Sfere luminoase

Cea de-a doua lucrare se referă la descoperirea pe imagini fotografice a unor sfere luminoase, ciudate, care nu erau văzute de cei care fotografiau decât după developare sau la vizionarea pe display-ul calculatorului. Majoritatea fotografiilor au fost realizate în locuri încărcate spiritual: biserici, mănăstiri, monumente, peşteri, dar în anumite condiţii de iluminare. Despre aceste energii nevăzute de om a scris Sf. Grigorie Palama, care a trăit între 1296 şi 1359. El a spus că energia necreată, puterea divinităţii, nu poate fi văzută de om, dar ea este pretutindeni. Mînăstirile şi bisericile sînt locuri unde aceste energii se revarsă asupra credincioşilor pentru mîntuirea lor. De aceea se simte linişte, împăcare şi iertare în aceste locuri. Alte informaţii interesante despre acest congres în numărul următor al Jurnalului de sănătate.

×
Subiecte în articol: paranormal