Transporturile aeriene reprezintă astăzi unul dintre pilonii esențiali ai conectivității și dezvoltării economice. România traversează o perioadă de creștere fără precedent în acest domeniu, cu investiții majore în infrastructură, extinderea capacităților aeroportuare, modernizarea serviciilor și deschiderea de noi oportunități pentru mobilitatea națională și internațională. Cel mai recent exemplu este inaugurarea unui terminal ultramodern la Craiova, pe Aeroportul Internațional „George Constantinescu”, dotat cu toate facilitățile aeroportuare moderne.
Conferința „România – Decolare rapidă. Investiții spectaculoase și expansiune accelerată în transporturile aeriene” își propune să reunească lideri ai industriei, factori de decizie, specialiști, companii aeriene, administratori de aeroporturi, investitori și instituții, pentru a analiza:
- Evoluția și potențialul transporturilor aeriene din România;
- Craiova își întărește poziția pe harta conectivității prin transportul aerian;
- Impactul economic și regional al sectorului;
- Rolul strategic al aviației în dezvoltarea mobilității naționale;
- Tendințele globale care modelează viitorul industriei;
- Oportunitățile pentru companii, comunități și parteneriate public – private.
Subiecte propuse:
- Investițiile în dezvoltarea rețelei și a capacităților aeroportuare ale României – modernizare, eficiență, confort și conectivitate.
- Creșterea numărului de pasageri procesați pe aeroporturile din România – semne încurajatoare pentru dezvoltarea sectorului.
- Rute și companii noi – România, tot mai bine conectată cu cele mai solicitate destinații.
- Profesionalizarea și specializarea managementului în transportul aerian – calea spre eficiență sporită și standarde ridicate.
- Tehnologia și digitalizarea – mai multă siguranță pentru pasageri și accesibilitate crescută la servicii de calitate.
- Concurența loială în transporturile aeriene – garanție pentru produse și servicii competitive.
- Inaugurarea noului terminal al Aeroportului din Craiova – cel mai recent semn că investițiile continuă.
- Noi surse de finanțare pentru continuarea proiectelor de anvergură în domeniul transportului aerian.
- Serviciile cargo și de curierat aerian – transport rapid pentru bunuri și mărfuri.
- Companiile de handling – cheia funcționării aeroporturilor
- Cum sprijină statul companiile aeriene românești?
Conferința este organizată de Antena 3 SA, în cadrul platformei de comunicare Conferințele Income Magazine Corporate. Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, va prelua live tronsoane ale dezbaterii. Evenimentul continuă seria de evenimente naționale ”Conferințele Income Magazine Corporate”, platformă media marca Antena 3 S.A.
Conferința va fi transmisă integral live joi, 18 decembrie de la ora 14:30 pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro, incomemagazine.ro și pe paginile de Facebook ale:
- Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial,
- Income Magazine https://www.facebook.com/IncomeMagazineRomania și
- Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro.
Participarea la eveniment se face pe bază de invitație și confirmare prealabilă.




