x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Marcel Boloș spune că România dispune de peste 11 miliarde de euro pentru construirea infrastructurii de canalizare. Unde sunt problemele

Marcel Boloș spune că România dispune de peste 11 miliarde de euro pentru construirea infrastructurii de canalizare. Unde sunt problemele

03 Noi 2022   •   10:58
Marcel Boloș spune că România dispune de peste 11 miliarde de euro pentru construirea infrastructurii  de canalizare. Unde sunt problemele
Sursa foto: antena3CNN

Fondurile europene pentru construirea infrastructurii de apă și canalizare sunt uriașe, de circa 11,5 miliarde de euro, dar există dificultăți în implementarea proiectelor, atrage atenția Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, la Conferința Națională “Extinderea rețelei de alimentare cu apă și a canalizării, viața modernă în Județul Ilfov organizată de Antena 3 CNN și cotidianul național Jurnalul.

"Fie că vorbim de infrastructura de apă, canalizare, unde fac progrese nemaipomenite, fie că discutăm de infrastructura de dezvoltare științifică și economică, în toate domeniile de activitate există o implicare pe măsură, și de aceea consider că este un model de implicare în absorbția de fonduri europene dar și în dezvoltarea comunităților.

Cu certitudine, avem bani. Acest lucru este reflectat în bugetele pe care le avem din fonduri europene, atât în programul operațional Infrastructură Mare, este dedicat infrastructurii  de transport și de apă-canalizare. Iar pentru acest domeniu, mai mult de 3 miliarde de euro am avut în această perioadă de programare, alocați pentru a dezvolta această intrastructură crucială pentru ceea ce înseamnă populația oricărei comunități, pentru că de aici începe civilizația. Bani în următoarea perioadă de programare, avem pentru infrastructura de apă-canalizare, peste 2,5 miliarde euro, deci de acest lucru nu ne putem plânge", explică demnitarul.

Acesta spune însă că există probleme cu implementarea proiectelor de apă-canalizare deoarece sunt prea mari, astfel încât soluția ar fi descentralizarea. 

"În schimb. avem o altă problemă. Cea a implementării acestor proiecte și a progresului pe care aceste proiecte îl au în implementare pentru că, așa cum au fost gândite, sub coordonarea Comisiei Europene, aceste tipuri de proiecte, uneori prea mari și cu multe unități administrativ-teritoriale, a fost prin prisma soluțiilor tehnice pe  care proiectanții, la vremea aceea le-au decis, dar aceasta crează multe dificultăți în implementare. Și sunt foarte multe proiecte întârziate pentru că ar asigura nu numai o bună  absorbție, dar și populația care așteaptă să fie racordată la sistemele apă-canalizare și câte eforturi pentru pregătirea acestor proiecte s-au făcut și se fac în continuare", avertizează acesta.

Peste 2 milioane de gospodării vor fi racordate la canalizare prin finalizarea acestor proiecte, a căror valoare totală se ridică la 7 miliarde de euro, bani europeni. 

"Avem 29 de contracte de finanțare în implementare. Valoarea lor este de 7 miliarde de euro, deci un buget uriaș pentru ca populația să poată beneficia de aceste servicii. Și, în pregătire, avem alte 21 de proiecte, cu o valoare de 4,5 miliarde euro. Peste 2 milioane de gospodării ar urma să fie racordate la aceste rețele.

Văzând că avem această ritm de melc în implementarea proiectelor, în cursul lunii iulie am adoptat mai multe măsuri pentru infrastructura de apă-canalizare, încercând să mergem pe ideea descentralizării, respectiv a modalității prin care o autoritate publică locală poate participa în consiliul județean. Dacă vedem că operatorul de apă nu se mișcă în implementare și întârzie, Consiliul Județean Ilfov, de exemplu, poate să se implice în implementare. Mai mult, am creat cadrul elgal pentru ca, acolo unde constructorii nu se mobilizează pe șantiere, să poată aceste lucrări, unde operatorii de apă au structuri proprii de implementare, să poată să fie executate. Am avut primele solicitări din partea autorităților locale. Bacău a fost primul consiliu județean care își dorește acest lucru, care să preia, alături de operatorul de apă regional. 

Bugetul nostru este extrem de generos dar ce facem pentru ca implementarea acestor proiecte să prindă viață pentru că tot rostogolim o problemă de-a lungul anilor, fără ca oamenii să aibă acces la aceste servicii de apă și canalizare", detaliază Marcel Boloș. 

Comisia Europeană ne-a impus un procent de conectare la serviciile de canalizare de peste 90% din gospodării.

"Avem o directivă și o conformare la legislația europeană, unde spune că gradul de adecvare și de conectare a populației teoretic trebuie să treacă de 90%. Dar fără să apăsăm accelerația în implementare, oricât de mulți bani am aloca, rămânem cu aceleași probleme, oamenii neajungând la serviciile de apă-canalizare. 

M-am uitat în modelele de implementare ale altor state, modelul portughez, și chiar modelul spaniol, mergeau pe același tip de proiecte de infrastructură de apă-canalizare, numai că le-au gândit la dimensiuni mult mai mici decât cele pe care noi le implementăm astăzi. Noi acum, cu greu, vom reuși ca acești uriași creați în implementare să îi sprijinim pentru ca să poată să grăbească implementarea.

Recent am semnat cu Consiliul Județean Prahova un contract de aproximativ 500 de milioane de euro, 67 de unități administrativ-teritoriale, deci un proiect mare, uriaș. Aici vin deciziile de aprobare al Comisiei Europene pentru că sursele de finanțare sunt din bugetul UE. Am semnat pentru județul Hunedoara alte 250 de milioane de euro. Ieri am semnat Vâlcea 300 de milioane de euro, am semnat Tulcea, săptămâna trecută.

Deci avem contracte semnate, în ultima lună, în valoare de peste un 1,3 miliarde de euro dar trebuie să fim alături de acele autorități locale pentru a le sprijini. Pe cât de simple par aceste proiecte, când ne uităm la traversările pe care le fac de-a lungul unei localități, sau intersectează drumurile de acces și, de multe ori aceste intersectări între proiecte pot să nască blcaje în implementare, totuși, partea tehnică și capacitatea de implementare la nivelul operatorilor regionali trebuie să fie mult mai întărită și parteneriatul între autoritățile locale, consiliile județene și operatorii regionali trebuie să fie unul foarte strâns pentru că interesul este comun. Pentru că putem să avem bugete și să discutăm în cifre uluitoare, dacă adunăm bugetele pentru cele 50 de proiecte pe care le gestionăm, avem peste 11,5 miliarde  euro alocați pentru infrastructura de apă. Culmea este că nu discutăm despre o criză a banilor, ci mai degrabă de management",conchide ministrul.

×