x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Îngrijorări europene: primăvara lui 2025 aduce un masiv îngheț geopolitic

Îngrijorări europene: primăvara lui 2025 aduce un masiv îngheț geopolitic

de Daniel Apostol    |    24 Feb 2025   •   06:20
Îngrijorări europene: primăvara lui 2025 aduce un masiv îngheț geopolitic
Sursa foto: Daniel Apostol

În engleză există termenul „foresight”, care se referă la capacitatea de a anticipa și de a prevedea evenimentele sau tendințele viitoare, este și o disciplină profesională care te ajută să înțelegi încotro merge lumea sau afacerea ta.

Foresight ajută organizațiile și companiile să investigheze, nu să prezică, viitorul. Termenul implică utilizarea cunoștințelor actuale, a analizei și a planificării strategice pentru a prevedea posibile scenarii și pentru a lua măsuri proactive în vederea gestionării acestora.

Văzând astăzi panica ce cuprinde mai toate cancelariile europene odată cu schimbarea de macaz a Americii în relația cu UE și cu Federația Rusă, mă întreb la ce nivel o fi „foresight-ul strategic” european, cât de mare o fi abilitatea Europei de a anticipa și de a se pregăti pentru provocările economice și geopolitice viitoare, astfel încât să poată asigura cetățenilor ei pacea și stabilitatea economică-financiară de care au nevoie. Uniunea Europeană pare a fi luată prin surprindere de rapiditatea cu care se schimbă o lume complexă și dă semne că îi este greu să reechilibreze interesele de securitate și economice, în timp ce se adaptează la noile realități. Războiul din Ucraina, incertitudinea relațiilor transatlantice, urmărirea securității energetice și necesitatea continuă de a aborda schimbările climatice sunt toate probleme critice care necesită o acțiune coordonată și proactivă. Dar coordonarea europeană are de suferit, în timp ce acțiunea este mai curând reactivă și nicidecum proactivă.

Capacitatea sau dimpotrivă, incapacitatea Europei de a aborda aceste provocări va modela rolul său viitor în noua ordine globală. În cele din urmă, confruntările de azi ale Europei reflectă tendințele globale mai largi, iar rezolvarea lor necesită totuși un efort concertat al unei comunități internaționale ce astăzi pare a fi în proces de disoluție. Europa încearcă să-și găsească și să-și asigure viitorul taman când constată că aliatul tradițional o lasă baltă și dă semne că va face front comun tocmai cu adversarul acesteia. Mizele sunt mari, iar întrebarea este cât de mare putere mai are o Uniune Europeană prinsă într-un îngheț geopolitic pentru a trasa membrilor ei o cale către un viitor mai stabil și mai prosper.

Relația transatlantică dintre Europa și Statele Unite a fost mult timp un pilon al stabilității globale. Incertitudinea cu privire la viitorul acestei relații a crescut exponențial, în special în contextul schimbărilor priorităților politicii externe ale SUA. 

Agenda „America First” a administrației Trump, cu o poziție mai izolaționistă ca oricând și repoziționarea Washingtonului cu privire la relația cu Moscova pun la grea îndoială fiabilitatea garanțiilor de securitate ale SUA pentru Europa.

Incertitudinile privind relațiile transatlantice sunt amplificate de creșterea confruntărilor geo-economice și de ordinea globală în schimbare. Creșterea competiției economice și strategice dintre Statele Unite și China și restul lumii a remodelat dinamica globală, cu Uniunea Europeană prinsă la mijloc. Administrația Trump impune tarife comerciale în dreapta și în stânga, pedepsind și economia comunitară și agravându-i deficitul de competitivitate. 

Dar răspunsul nu stă deloc în dezbinarea Uniunii, așa cum propovăduiesc la unison deopotrivă euroscepticii interni și inamicii ei externi. Răspunsul trebuie dat tocmai printr-o și mai puternică coeziune europeană. Europa trebuie să demonstreze de îndată că dispune de „foresight”, că are capacitatea de a anticipa tendințele viitoare și de a găsi soluții în favoarea cetățenilor ei.

Deși vine primăvara, razele ei de soare nu reușesc să încălzească atmosfera geopolitică. Primăvara acestui an aduce cu sine un periculos îngheț geopolitic care amplifică îngrijorările tuturor statelor membre ale Uniunii și mai ales ale europenilor de pe flancul ei răsăritean.

×
Subiecte în articol: foresight scenarii incertitudini