x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Soluții post-conflict: de unde vom mai putea aduce gaze naturale?

Soluții post-conflict: de unde vom mai putea aduce gaze naturale?

de Diana Scarlat    |    10 Mar 2022   •   07:30
Soluții post-conflict: de unde vom mai putea aduce gaze naturale?

O nouă dezbatere din seria de conferințe „România inteligentă”, organizată de Antena 3 și cotidianul Jurnalul, a adus față în față experți în energie, companii din acest domeniu și reprezentanți ai instituțiilor statului.

 

Ne aflăm în situația de a renunța totalmente la gazul din Rusia, în contextul războiului din Ucraina. Modificarea Legii offshore pare a fi salvarea României, dar e cale lungă până la posibilitatea reală a alicării acestei leg care încă nu există. În acest moment se caută posibilități de reconectare la potențiale rețele de gaze naturale, altele decât cele din Rusia. Sunt necesare investiții semnificative și un cadru legislativ corect.

Toată lumea se întreabă de unde vom mai putea cumpăra gaze naturale pentru România și cât de dependentă este România de importul de gaze din Rusia. „Conform ultimelor rapoarte publicate de ANRE, dependența de importuri (de gaze naturale – n.r.) este de circa 25-30%. Pentru noi, din punct de vedere al producătorilor de gaze naturale este esențial să dezvoltăm resursele interne de gaze naturale. Potențialul cel mai mare este legat de gazele naturale de la Marea Neagră. Astfel este necesar ca în cel mai scurt timp să fie adoptate modificările necesare la Legea offshore, astfel încât să fie deblocate proiectele de dezvoltare a resurselor de la Marea Neagră”, a explicat, în cadrul webinarului Antena 3 și Jurnalul, Adrian Badea, vicepreședinte al Federației producătorilor de petrol și gaze. Aceasta este, însă, o perspectivă cu multe incertitudini: nu se știe cât  de repede se va putea vota legea și când va putea fi aplicată. „Ar fi fost mult mai bine ca dezvoltarea acestor proiecte să fi început cu mai mulți ani în urmă, dar măcar acum sperăm că s-ar putea realiza aceste modificări legislative, astfel încât să poată fi demarate aceste proiecte”, a mai spus Badea. 

Prețul de referință poate fi modificat

Mai este nevoie de modificarea Ordinului cu privire la prețul de referință al gazelor naturale, astfel încât să fie calculat în funcție de prețul de pe piața națională, ceea ce ar crea condițiile necesare pentru zăcămintele aflate în producție, iar în acest sens, ANRM a publicat recent un proiect de Ordin aflat acum în consultare, care vizează o asemenea schimbare. Guvernul ar putea să-și asume răspunderea pentru Legea offshore. „Știm că domnul ministru Virgil Popescu a dat declarații privind implementarea proiectului pentru gazele de la Marea Neagră. Avem și niște termene propuse de domnul premier. Se încearcă găsirea unui echilibru între interesele statului român, securitatea aprovizionării cu gaze naturale și stimularea investitorilor, de a lua cât mai repede decizia de exploatare a acestor zăcăminte”, a explicat secretarul de stat în Ministerului Energiei, George Niculescu. În lipsa Legii offshore, începerea exploatării acestui zăcământ a fost imposibilă și România a ajuns aproape în situația de a pierde șansa exploatării gazelor din Marea Neagră. Ministerul Energiei caută acum surse alternative pentru aprovizionarea României cu gaze naturale. 

S-ar putea aduce gaze din sud

„În accepțiunea Transgaz, securitatea aprovizionării are coordonate și de preț, și de infrastructură energetică. Nu putem vorbi despre infrastructură de transport fără gaze și nici de gaze ieftine fără infrastructură de transport. Putem vorbi despre eforturile depuse de Transgaz pentru a se adapta la situația actuală”, a explicat Bogdan Andronic, șeful  departamentului de fonduri europene din cadrul Transgaz. În acest moment, marea provocare este de a găsi soluții, în cazul în care România va avea nevoie de gaze naturale și nu va mai aduce din Rusia. „Finalizarea unui interconector care leagă Grecia de Bulgaria a suferit o întârziere, dar am avut o întâlnire bilaterală cu ministerul bulgar al Energiei, iar în curând, poate până la sfârșitul lunii iunie, interconectorul se va finaliza și am putea prelua gaz din sud, pe coridorul Grecia-Bulgaria. Pe proiectul Black Sea Oil gaz, am putea lua primul gaz din Marea Neagră probabil tot la începutul sezonului estival. Ministerul Energiei este implicat în procedura de recepționare a lucrărilor”, a mai spus secretarul de stat. 

Se așteaptă modificările finale

Și UDMR își dorește cât mai repede o lege offshore funcțională, pe care a susținut-o de la început. „Așa-numita Lege offshore există. A fost votată de Parlament, dar din Senat a plecat o lege despre care la vremea respectivă am declarat că era o variantă win-win, din care să aibă de câștigat și statul și investitorul. Acest raport s-a schimbat, însă, în camera Deputaților. Nu vorbim despre o nouă lege, ci despre modificarea celei deja votate. Noi (UDMR – n.r.) am fost întotdeauna proexploatare a gazelor naturale din Marea Neagră. Acum se conturează o variantă finală a legii offshore și urmează să intre în Parlament, la vot. În astfel de criză geopolitică, eu cred că e extrem de important să fim precauți în declarații, în acest domeniu”, a explicat Antal Istvan-Lorant, președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse minerale din cadrul Senatului României. 

Gazul azer poate reprezenta o variantă viabilă. Se caută și varianta prin care gazul din Azerbaidjan ar putea intra în consumul țării noastre. 

Principalii actori din domeniul transportului, tranzitului internaţional și dispecerizării gazelor naturale au dezbătut, împreună cu politicienii și reprezentanții instituțiilor, problema securității energetice a României, după renunțarea la gazul din Rusia.

×