x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu 13 noiembrie 1989

13 noiembrie 1989

de Lavinia Betea    |    13 Noi 2009   •   00:00

Luni, 13 noiembrie 1989, soţii Ceau­şescu au avut trei şedinţe: între orele 10:00-10:20 - şedinţă de pregătire a Congresului XIV; între orele 11:30-12:30 - şedinţa CPEx; şi ultima, cea mai lungă, numită simplu "de lucru", între orele 17:50-19:30.

În aceeaşi zi, la Cabinetul 2 au fost înregistrate 15 primiri. La prima oră a intrat în biroul Elenei Ceauşescu perechea Bobu şi Curticeanu (orele 9:15 şi 9:46). Legat de chestiunile discutate a fost chemat, probabil, şi şeful protocolului de stat Vasile Nicolcioiu.

Şi iarăşi, după prima şedinţă, Bobu tot împreună cu Curticeanu. Trei minute a fost reţinut apoi în biroul ei ministrul Învăţământului, chimistul Ion Teoreanu.

Circa un ceas, Elena Ceauşescu pare a nu fi avut nici un program. După şedinţa CPEx le-a alocat câte două-trei minute lui Vasile Milea, Ion Ursu şi Constantin Mitea. Să fi comentat cu aceştia evenimentele din RDG şi Bulgaria? Căci în stenograma CPEx nu au rămas indicii că ar fi fost abordate noutăţile din ţările frăţeşti.

Primul interlocutor al Elenei Ceauşescu din programul de după-amiază a fost Silviu Curticeanu. După scurtele întrevederi succesive cu Ion Coman, Ilie Matei şi Constantin Mitea, l-a primit iarăşi pe Curticeanu împreună cu Constantin Olteanu (orele 16:30-16:48). Dar Elena Ceauşescu petrecuse şi duminica în discuţii  cu Curticeanu. Între 9:30-13:05 ţinuse cu el şi cu Bobu o şedinţă la săliţă. După-amiaza, îi cooptaseră şi pe Constantin Oltea­nu şi Ilie Matei într-o nouă şedinţă (între orele 15:45-18:55). În mu­ni­cipiile reşedinţe de judeţe se ţineau conferinţele  care aprobau delegaţii la Congresul al XIV-lea. Şedinţele în care-şi treceau zilele Elena Ceauşescu, Bobu şi Curticeanu şi încă doi-trei iniţiaţi erau pregătirile finale ca "marele forum" să fie ce-a fost - un omagiu adus secretarului general.

×
Subiecte în articol: agenda elenei ceauşescu