x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu 23 noiembrie 1989

23 noiembrie 1989

de Lavinia Betea    |    23 Noi 2009   •   00:00

Au continuat lucrările Congresului al XIV-lea. Între orele 8:30-14:05 şi 16:30-19:00, Elena Ceauşescu fusese şi ea prezentă.

După ce delegaţii s-au dus la cină, Tovarăşa a ţinut o şedinţă cu "comisia de  propuneri" între orele 19:20 şi 20:35. Aşa se exersa democraţia după "principiul centralismului democra­tic": cel din vârful ierarhiei decidea "propunerile" subalternilor. Orice propunere "statutară" era aprobată apoi în unanimitate.

Cu o zi înainte, Elena Ceauşescu luase parte la şedinţa plenară a Congresului între orele 9:00 şi 14:05. Înainte de a începe şedinţa secţiunii a doua (ora 16:30), se întâlnise în biroul ei cu Curticeanu, Nicolcioiu şi Ursu.  A părăsit şedinţa de după-amiază la orele 17:40 şi s-a izolat iarăşi, în săliţă, cu Bobu şi Radu. De la ora 19:05 (nu se ştie până când), celor trei li s-a alăturat şi Nicolae Ceauşescu.

Multe lucruri se petreceau în culisele celui din urmă Congres al PCR! O relatare a lui Ion Coman este relevantă. "Şi eu am făcut, ca şi ceilalţi, oficiul de gazdă, mi-a relatat fostul se­cretar al CC al PCR. Primirea la aeroport a delegaţilor străini, să stai cu ei în pauze şi să-i întreţii... Şi unul dintre delegaţii din Israel m-a anunţat, după două  zile, că trebuie să plece că el are altă misiune. Bine, zic, mai sunt două zile de congres... Poate vrei să servim mâine seară masa împreună, ca să avem un schimb de păreri. Şi am mâncat împreună la Hotel Bucureşti  unde erau cazaţi toţi delegaţii în ideea că nu trebuiau maşini până la Sala Palatului. Împreună cu un translator. Iar el îmi spune ceva extraordinar: Domnule Coman, dacă dvs. - se refe­rea la ţară - mai rezistaţi doi ani, nu vă mai mişcă nimeni din loc. Eu vă rog să reţineţi că cercul s-a strâns puternic în jurul vostru." Voia să vorbească cu Ceauşescu. L-am asigurat că în acea seară, cel târziu a doua zi dimineaţa îi voi aduce la cunoştinţă. Iar hotărârea îi va aparţine lui Ceauşescu. Am făcut-o. Şi l-a primit. Era o informaţie că nu mai era dorit pe plan internaţional. Şi nici de populaţie."
Ceauşeştii însă nu mai plecau de mult urechea la sfaturile nimănui.

×
Subiecte în articol: agenda elenei ceauşescu