x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu 4 decembrie 1989

4 decembrie 1989

de Lavinia Betea    |    04 Dec 2009   •   00:00

După ce şi-a condus soţul la aeroport pentru plecarea la Moscova, Elena Ceauşescu şi-a început primirile la birou.

Îi va fi împărtăşit Polianei Cristescu grijile şi părerile ei despre blestemul perestroikăi lui Gorbaciov? După notaţiile agendei, fosta noră i-a fost confidenta cea mai apropiată în 1989. Luni, 4 decembrie, a reţinut-o aproape o jumătate de ceas (orele 10:25-10:45).

L-a primit apoi pe Radu Burciu, şeful secţiei construcţii din antrepriza mare a Gospodăriei de partid (orele 10:45-11:07). Printre ofiţerii din serviciul de pază şi protecţie se zvonise că soţii Ceauşescu plănuiau Revelionul 1989-1990 în noua lor vilă de la Olăneşti. Discutase, poate, cu Burciu şi ultimele amenajări.

Pe postul de la comandă în locul lui Nicolae Ceauşescu, soaţa l-a primit pe gen. Iulian Vlad. A fost lungă această primă întrevedere (orele 11:07 12:04), urmată de o a doua, după-amiaza (orele 17:35-18:00). I-a prezentat şeful serviciilor speciale note şi rapoarte ca lui Nicolae Ceauşescu? Ori a informat-o verbal, ştiut fiind că Tovarăşa se plictisea repede de lectură?

După prima întâlnire cu Vlad, l-a primit pe Silviu Curticeanu (orele 12:15-12:33). Şi programul după-amiezei l-a început cu acelaşi Curticeanu (orele 16:00-16:32), chemat împreună cu Ion Teoreanu. Ministrul Învăţământului a fost reţinut mai mult, poate şi legat de telegrama publicată a doua zi în Scînteia. După UTC şi UASCR venise rândul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului să-şi exprime "recunoştinţa" pentru majorarea cu 10% a burselor studenţeşti. Să nu fi cugetat niciodată Ceauşeştii la furia şi umilinţa românilor obligaţi să-i roage şi să le mulţumească ca unor zei?

După Teoreanu, l-a primit pe Nicolcioiu, şeful protocolului de stat (16:57-17:03).

Aproape două ceasuri s-a sfătuit cu Emil Bobu (orele 18:05-19:50) după cea de-a doua vizită a lui Iulian Vlad. Din biroul ei au plecat la aeroport, probabil împreună, să aştepte sosirea lui Ceauşescu.

×
Subiecte în articol: agenda elenei ceauşescu