x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Prima zi de lucru din 1989

0
Autor: Lavinia Betea 24 Dec 2008 - 00:00

În ultimele zile ale lui decembrie 1989, arhiva Cancelariei CC al PCR a fost confiscată de Armată. Transportată cu camioanele în depozitele ei, fără procese-verbale de predare-primire, a fost trecută "la secret" fără să fi existat vreo decizie oficială.



Din când în când, cu titlul de "senza­ţional", pe trasee mai mult sau mai puţin obscure, presa a fost alimentată cu diverse documente din ea. După sejurul îndelungat la Arhivele MApN, documentele din fondurile conducerii partidului introduse în circuitul studiului şi cercetării prin Arhivele Naţionale Istorice Centrale poartă urmele nefericitelor mutări.

Un exemplu în acest sens sunt anumite însemnări, cărţi de telefoane şi agende arhivate în prezent la Fondul CC al PCR – Cabinetul 1 sau Cabinet Naş Leon. Dacă prin "cabinetul 1" se înţelege un fel de "fond Ceauşescu", care istoric va fi atras de un nume necunoscut în galeria puterii precum Naş Leon?

Ca să afli cine-a fost enigmaticul personaj eşti obligat să re­curgi la amintirile angajaţilor gospo­dăriei de partid şi la documentele ce-au mai rămas în urma acestui sector de partid. Ilegalistul cu nume românizat în condiţiile "înră­dă­cinării" partidului comunist în lupta naţională contra exploatării, fusese în 1989 adjunctul şefului gospodăriei de partid (avându-l ca superior ie­rarhic pe Mihai Gere). Cei care-l ştiu nemijlo­cit pe numitul Naş Leon şi-l amintesc ca pe-un fel de trezorier de taină al bunurilor şi afacerilor cu evidenţă strict-secretă. Adică de resortul "Cabinetului 1" şi "Cabinetului 2".

La asemenea investigaţii şi căutări "laterale" te obligă acum documentele smulse după "revoluţie" din dosarele lor originale, ţinute în strictă evidenţă de Cancelaria CC al PCR. Uneori, cum e şi cazul agendelor Elenei Ceauşescu, după devastările prin care-au trecut, sunt înregistrate greşit, ducând în eroare cercetătorii.

Agendele la care facem referire acum au fost produse de Editura Li­tera. Aceasta era în 1989 singura editură ce tipărea cărţi pe cheltuiala autorului (cu aceleaşi interdicţii politice şi "autocenzură" ca toate celelalte!). Probabil că în oferta săracă a producţiei de gen, agendele editate de Litera erau cele mai adecvate biroticii de-atunci. Pentru fiecare zi, cu excepţia duminicii, agenda are două file. O risipă, s-ar fi putut zice în criza de hârtie a anilor ’80! Dar, pentru şeful de cabinet ori secretarul ce-o completează, două pagini sunt absolut necesare – pe una trece primirile, pe celaltă şedinţele şefului său.

Primirile în cabinetul lui Nicolae Ceauşescu? După numele fondului de arhivă aşa reiese. Iar în practicile liderilor comunişti, de la Stalin încoace, orice intrare şi ieşire din ca­bi­netul său e cu stricteţe înregistrată.

O mai atentă lectură a documentului – coroborată cu amănuntele oferite în cărţile lor de memorii de către Silviu Curticeanu şi Dumitru Popescu ori convorbirile cu ofiţeri din serviciul de pază şi pro­tecţie – conduce însă la concluzia că e vorba de agendele "Cabinetului 2". Adică de agendele cu evidenţa activităţilor Elenei Ceauşescu. Aşa cum le înre­gistrează unul dintre funcţionarii ca­binetului ei. Anumite vizite dese – precum cele notate cu P. Cristescu sau I. Ursu – ţineau de tabieturile, preferinţele şi responsabilităţile celui de-al doilea om al puterii. Şe­dinţele unde se menţionează expres participarea lui Nicolae Ceauşescu sunt, de asemenea, un indiciu că nu întrevederile şi şedinţele secretarului general erau consemnate, ci ale soţiei lui. O soţie care cumulase în decursul anilor mulţime de funcţii. Iar în ultima vreme – după cum constatau cei din cercul puterii – uzurpa şi prerogativele soţului.

Sub pretextul de a nu-l supăra pe "tovarăşul" tot mai împuţinat şi bolnav, Elena Ceauşescu ajunsese să-i trieze colaboratorii şi vizitatorii. Instituise un sistem special de informare, încât era anunţată încă de jos de la poartă când cineva urca la Nicolae Ceauşescu. Se prezenta şi ea pe loc, făcându-şi treabă, în "Cabinetul 1", tranşând sever discuţia şi scurtând întrevederea. După execu­ţia lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, când – scuzându-se de vechea-le "orbire" – apropiaţii lor o vor învinui pe ea de toate greşelile şi păcatele vor spune şi că ea îndrăznise să ceară introducerea "tehnicii" în ca­binetul lui Ceauşescu pentru deplin control.

Confuzia trecerii acestor agende în contul "Cabinetului 1" pare, aşadar, şi de aici să provină. În cabinetul Elenei Ceauşescu intrau cam aceleaşi personaje ca şi în cabinetul lui Ceauşescu, iar şedinţele lui erau şi ale ei.

În agenda din 1989, 3 ianuarie este prima ei zi de lucru din an şi prima zi de notiţe. Program greu, cu două şedinţe. Prima şedinţă cu ordinea de zi "Defalcarea planului pe trim I", du­rează însă 20 de minute (9:30- 9:50), iar "discuţiile" despre planul financiar pe primul trimestru, mai puţin de un ceas (între orele 11:00–11:50). Cum se vor fi petrecut? Nu putem decât presupune, cu ajutorul memoriilor, intreviurilor şi aminti­rilor unora dintre participanţi. La asemenea şedinţe, zic ei, erau chemaţi membrii CPEx, miniştri şi şefi de compartimente. Dacă la nivel judeţean, orăşenesc ori comunal, şedinţele pe aceleaşi teme durează ceasuri (uneori zile), la vârf viteza e meteorică. Vrafurile de dosare pregătite cu săptămâni înainte cauzează însă migrene şi exces de adrenalină participanţilor din înălţimile puterii.

În ultimii patru-cinci ani, şe­dinţele se petrec după acelaşi tipic. Sutele de file de documentaţie sunt "la dispoziţia" celorlalţi. Care apro­bă, în unanimitate, când le-o cere "Tovarăşul". Nu se mai "dezbate" nimic. Dar încordaţi la maxim sunt cu toţii – nu care cumva Ceauşescu să se înfurie din ceva! Iar ea, să-i preia invectivele, ampli­ficându-le.

Ceauşescu putea însă să se enerveze chiar din primele minute după intrarea în cabinet. Venea la birou, după relatările lui Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei CC, în jurul orei nouă, însoţit de cei doi câini.

Primele informaţii asupra zilei de lucru, le lua uitându-se la termometrul încăperii. "Aoleo e tare cald!" – se supăra el deseori vara.  Însemna că trebuie dat drumul la sistemul de irigaţii. "Aoleo, e tare frig!" – se supăra tot el şi-n zilele de iarnă la gândul consumului de gaze şi electricitate.

În 3 ianuarie 1989 a fost o zi fri­guroasă. Ceauşescu nu s-a dus la şedinţă bine dispus.
Şedinţele se ţineau în imediata apropiere a "Cabinetului 1", în încăperi botezate de Curticeanu "săliţa mare" şi "săliţa mică". "S-au perindat, prin aceleaşi săliţe – scrie Silviu Curticeanu în «Meditaţii necenzurate» –  producţia de avi­oane şi helicoptere, de vapoare şi rame de metrou, de autocamioane şi tractoare, de furnale, laminoare şi cazane, de fabrici de pâine, lapte ori bere şi multe altele. Dumnezeu să le mai ţină minte! Acolo pe altarul datoriei externe, şi-au pierdut capul, rând pe rând, doi câte doi, viceprim-ministrul şi ministrul de Finanţe: Ioan Totu şi Petre Gigea, Dimitrie Ancuţă şi Alexandru Babe, Neculai Ibănescu şi Gheorghe Paraschiv, însoţiţi de preşedinţii Băncii de Comerţ Exterior, Volosiniuc, Eremia şi Marin Stelian". În anticamera "Cabinetului 1", povesteşte acelaşi martor, Constantin Manea, şeful de cabinet al secretarului general, "creştea" telefonic producţia şi mai ales o uniformiza pe întreaga ţară de ajungea Bistriţa-Năsăud ori Maramureşul să realizeze aceleaşi producţii la hectar ca Ialomiţa, Banatul sau Dobrogea".

Conform agendei, între cele două şedinţe, de două ori a intrat la Elena Ceauşescu – suntem siguri de-acum –, consilierul cu presa, Constantin Mitea. Primul în acest an, "la raport"! Întâi pentru opt minute, apoi pentru cinci. Suficient cât să preia sarcinile curente. De ce de la Elena Ceauşescu? Cu ajutorul aceloraşi mărturii din cercul puterii, descifrăm şi acest "mister". Fost se­cretar cu propaganda, Dumitru Popescu relatează interesul constant şi la prima oră al lui Ceuşescu faţă de presă. De problemele cultu­rale însă, "se spăla pe mâini". În primii ani de putere, citea mai întâi comunicatelor oficiale pe marginea şedinţelor CPEx redactate de secretarul cu propaganda. Într-o zi însă, şi-a luat dintr-o dată sublaternul la întrebări: "Cine ţi-a permis să pu­blici pe proprie răspundere comunicatele CPEx?"

După ce s-a transformat într-un "moşneag prost, miop şi încă­păţânat" (caracterizat astfel de acelaşi Dumitru Popescu), tovarăşii treceau şi pe la Elena Ceauşescu. Rezulta astfel un stil de lucru cu totul deosebit faţă de "principialitatea" recomandată oficial. "Prin vrerea lui tot ce poposea pe biroul său trebuia să ajungă şi la ea", declară şi Silviu Curticeanu. Plictisită repede de lectura dărilor de seamă şi a ra­poar­telor, Elena Ceauşescu prefera să-i cheme pe secretarii CC şi pe miniştrii de resort la ea în cabinet.

În 3 ianuarie, cu excepţia lui Gheor­ghe Oprea şi a cumnatului Vasile Bărbulescu, ceilalţi care-au intrat în cabinetul Elenei Ceauşescu sunt înalţi funcţionari ai Cancelariei CC al PCR. Ea îşi avea însă de câţiva ani şi "curtea" ei proprie. O selectase şi funcţiona prin mecanisme astfel descrise de Dumitru Popescu: "A pus pe tapet «reprezentativitatea feminină» şi şi-a adjudecat femeile din CC, primele secretare judeţene, membrele CPEx. Şi-a introdus repre­zentante în aparatul de partid central şi local, dispunând de adjunctele secţiilor CC şi de puzderia activistelor locale, prin care se informa sau transmitea comenzi. A manipulat cancelaria, cadrele, propaganda, organizatoricul – la început prin femei, apoi şi prin unii bărbaţi, numiţi personal în funcţii de conducere."

La 16, 33 se încheie prima zi de lucru a Elenei Ceauşescu din anul 1989. Ca în fiecare zi, "s-a retras" la masă, acasă, împreună cu Nicolae Ceauşescu. Iar seara, ca de obicei, îm­preună cu "tovarăşii din condu­cere" agreaţi,  au petrecut-o, la "club".
Dar secretarul "Cabinetului 2" nu îi nota şi timpul liber în agendă.
Citeşte mai multe despre:   ceausescu,   agenda,   cabinetul,   elenei ceausescu,   cabinetului,   elenei ceau

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de