România, pe banca acuzaţilor. Vestul reacţionează (II)

La 19 februarie 1989, Parlamentul European a adoptat în unani­mi­tate un raport pe problema drep­turilor omului. Raportul menţiona trendul autoritarist din România, persecuţia minorităţilor şi constrângerile care ating libertăţile şi dreptul la credinţă.

La 21 februarie, academicianul francez de origine română Eugene Ionesco a declarat în faţa membrilor Parlamentului European şi a activiştilor, în cadrul unei conferinţe de la Bruxelles, că viaţa în România este "un coşmar zilnic prin sărăcia severă, prin teama generalizată faţă de poliţia secretă". Preşedintele Federaţiei In­ternaţionale Helsinki a luat cu­vântul la aceeaşi conferinţă şi l-a acuzat pe Ceauşescu de a fi transformat România într-o închisoare. La 22 februarie, ministrul Aface­rilor Externe spaniol, Fernandez Ordonez, actualul preşedinte al Comisiei Europene, a spus la o întâlnire a ONU, la Geneva, despre CE că e gata să sprijine orice ac­ţiune împo­triva degradării situa­ţiei drepturi­lor omului.

La 21 februarie, ambasadorul Ro­mâniei la Londra a fost atenţionat de ministrul Afacerilor Externe britanic, William Waldegrave, care a acuzat România de "comportament cri­minal". Waldegrade a aver­tizat că relaţiile bilaterale ar putea fi afectate de refuzul Româ­niei de a răs­punde la protestele britanice cu privire la un incident care a avut loc cu o lună înainte şi care l-a im­plicat pe ambasadorul Marii Britanii la Bu­cureşti. În ianuarie, am­basa­do­rul Hugh Arbuthnott a călă­torit de la Bucureşti la Cluj, unde a în­cercat să înmâneze o scrisoare oponentei Doina Cornea. Înainte de a ajunge la casa acesteia, amba­sa­dorul a în­cercat să depăşească unul dintre indicatoarele de "trecere interzisă" amplasate la am­bele capete ale străzii; a fost îm­pie­dicat de un mi­liţian despre care se bănuieşte că l-ar fi şi molestat.

La întoarcerea în Bucureşti, am­basadorul a încercat să protesteze în faţa autorităţilor române, dar şeful Protocolului a refuzat să îl primească. Protestele oficiale ini­ţiate de British Foreign Office la 30 ianuarie şi la 10 februarie nu au primit nici un răspuns. Nici întâl­ni­rea de la Londra dintre Waldegrave şi Stan Soare nu a dus la vreun rezultat până acum. Abor­dând cazul Cornea din perspectiva procedurilor agreate în ianuarie la Con­ferinţa CSCE de la Viena, Wa­l­de­grave a cerut informaţii despre siguranţa a 23 de cetăţeni români (inclusiv Cornea), despre care exis­tă temeri că ar fi fost arestaţi abu­ziv sau împiedicaţi să comunice cu alte persoane. Soare a respins pur şi simplu afirmaţiile lui Waldegrave, spunând că activităţile Doi­nei Cornea reprezintă o problemă exclusivă a autorităţilor române, iar acel Arbuthnott "ar fi încălcat regulile de circulaţie şi legile ro­mâneşti". (Acuzaţii similare refe­ri­toare la contravenţii rutiere au culminat în noiembrie 1988 cu ex­pulzarea din Bucureşti a unui di­plomat maghiar.) Incidentul Arbuth­nott a fost descris de auto­rităţile britanice ca un "pas mare înapoi, spre apusa eră stalinistă".

La 8 decembrie 1988, secretarul de stat al SUA, John Whitehead, a spus că una dintre cele mai mari provocări pentru ţara sa este aceea a nerespectării drepturilor omului în cazul "oribilului plan de restructurare rurală din România". (La 29 decembrie, Whitehead a repetat că distrugerea satelor este "una dintre cele mai grave violări ale drepturilor omului" al cărei martor a fost vreodată.)

Un succes este mişcarea belgia­nă "Operation Villages Roumai­nes", lansată la Bruxelles la 3 fe­bruarie. Jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, arhitecţi s-au adre­sat primarilor şi consilierilor atât din Vest, cât şi din Est, pentru a adopta unul dintre sutele de sate ame­ninţate din România.

În afară de critica din partea oficialităţilor, o atenţie considerabilă a fost acordată României din partea mass-media vestice. La 12 decembrie 1988, The New York Times a scris despre "Vandalismul cultural al lui Ceauşescu". Primul număr al revistei franţuzeşti Geo a inclus şi o amplă relatare ilustrată a situaţiei din România sub titlul "România distrusă". La 2 februarie, cotidianul parizian Le Monde a publicat un raport realizat de o echi­pă de ziarişti care au reuşit să realizeze un interviu cu Doina Cornea.  Aceştia au spus că "a mer­ge prin Bucureşti este o experienţă şocantă" şi că a trebuit să pără­sească Bucureştiul sub protecţia diplomaţilor francezi şi urmăriţi de maşini ale poliţiei secrete române. Articolul s-a încheiat cu o descriere a lui Ceauşescu drept un fel de "Stalin depăşit". Săptă­mâ­nalul Événement de jeudi a publicat un interviu dur despre Româ­nia cu poetul Petru Romoşan, care a părăsit de curând ţara şi a ajuns în Vest. Săptămânalul a mai pu­blicat un raport despre "Ceauşescu, declinul celui mai bătrân dictator din Europa". Numărul din februa­rie al revistei pentru femei Marie Claire a publicat fotografii cu co­zile la alimente din România, dar şi ale Bucureştiului dărâmat de buldozere, toate sub titlul "România, ţara regelui nebun". Pe acelaşi ton, săptămânalul parizian Figaro Magazine de la 7 februarie a publi­cat un articol despre "Socialismul într-o singură familie" (a Ceau­şeştilor), articol semnat de Jean d’Ormesson, prozator şi senior al UNESCO.  

"Domnia lui Ceauşescu: Ro­mânia distrusă" a fost publicat în periodicul italian Il Manifesto" de la 29 decembrie 1988, dar şi în Reader’s Digest Selection din fe­bruarie 1989. Cel mai fervent citat raport despre România se pare că este "Dezastrul roşu", un documentar făcut de o echipă a televi­ziunii belgiene care a filmat în condiţii dificile şi a reuşit cu greu să scoată filmul din România. Filmul a fost difuzat de toate posturile de limbă franceză, inclusiv cele din Elveţia şi Canada şi care s-a bucurat chiar şi de preţuirea cotidianului L’Humanité, al Partidului Comunist Francez. Cu o zi înainte ca materialul să fie prezentat, aproximativ 20 de jurnalişti francezi au criticat autorităţile din România, pentru că refuză să respecte înţelegerile internaţio­nale referitoare la libertatea informaţiei şi au adăugat că "unele dintre sursele lor româneşti au sufe­rit grave persecuţii, ba chiar unii au fost închişi şi agresaţi".

Protestele din Vest privind "sinceritatea selectivă a României" (care a fost descrisă drept "absur­dă şi ilegală" de ambasadorul SUA la întâlnirea CSCE de la Viena) în pro­ble­ma atitudinii faţă de înţele­gerile CSCE au fost respinse de Ro­mânia drept amestec în afacerile sale interne. Până acum, Ceau­şescu pare să fi rămas neînduplecat, oricare ar fi consecinţele pentru ţara sa şi oricât de mare ar fi izo­larea sa internaţională; ră­mâne de văzut dacă sporirea presiunii internaţio­nale va avea vreun efect.
Mihai Sturdza
Radio Europa Liberă (München) – Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere de Eliza Dumitrescu