x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Scrisoare deschisă adresată concetăţenilor

0
15 Oct 2009 - 00:00
Radio Europa Liberă a difuzat, la 15 octombrie 1989,  scrisoarea pri­mită de la "un ascultător din ţară" care semna: "Un cetăţean român care tânjeşte după democraţie".

"Proiect pentru viitorul României". Sub acest titlu cu litere de o şchioapă toate gazetele româneşti publică "Programul-directivă al Congresului al XIV-lea al PC Român" şi tezele acestui Congres.

Trecând peste pompozitatea reclamei, care ţine să ne amintească de fapt încă o dată dacă cumva suntem tentaţi să uităm, că fiecare act al PCR-ului este determinant pentru prezentul, viitorul şi chiar pentru trecutul României şi românescului, reţinem subtilul care precizează că aceste teze şi proiecte sunt aplicate pentru a se afla, "în dezbaterea întregii naţiuni". Frumos şi democra­tic, ar putea spune un marţian proaspăt picat pe pământ, înţelegând că orice cetăţean român poate să-şi dea cu părerea în ceea ce priveşte problema, fără să se teamă că ar putea fi acuzat de amestec în treburile interne ale PCR.

Oricum, dând curs îndemnului de a participa la dezbateri, în calitatea mea de cetăţean român, cu drepturi depline în cele ce urmează îmi voi exprima opinia cu privire la cele câteva chestiuni ridicate de program şi teze. Dacă cumva voi greşi în unele aprecieri în ceea ce priveşte PCR şi activitatea lui, vina vă rugăm să o treceţi tocmai în sarcina respectivului partid care ţine întreaga naţiune într-o aproape totală izolare, lipsind-o de informaţie şi practicând pe scară largă minciuna şi falsul.

De asemenea, ţinând seama de totala neîncredere pe care o inspiră partidul când afirmă că doreşte să cunoască opinia cetăţenilor despre grandioasele lui proiecte, nu vom apela pentru cele ce urmează la serviciile presei româneşti, ci vom încerca să folosim alte căi pentru a ne exprima în faţa "tovarăşilor". Preambulul Programului Directivă ne asi­gură că evenimentul are "o în­semnătate excepţională în viaţa socio-politică a ţării", şi, spre regretul nostru, nu-l putem contrazice. Acum, când întreaga lume comunistă face eforturi de reformare, PCR se evi­denţiază prin ocuparea unuia dintre cele mai refractare şi reacţionare locuri. Considerăm necesar un "bilanţ al realizărilor istorice obţinute de poporul nostru sub conducerea partidului", aşa cum se propune în document, dar nu o analiză care porneşte de la adevăruri contrafăcute, statis­tici falsificate, ci o analiză făcută de personalităţi competente, cu simţ de răspundere faţă de adevăr şi naţiune şi, mai ales, o analiză făcută la lumină nu în întunericul laboratoarelor dictaturii.

Nicolae Ceauşescu, ale cărui numeroase funcţiuni şi titulaturi nu le mai pomenesc pentru că cer mâncarea a prea mult spaţiu, şi apoi este şi plictisitor, nu este "cel mai iubit fiu al poporului nostru", ci cel mai urât de întreaga naţiune şi chiar şi de membrii propriului său partid. Urât, dar temut! Temut pentru că dacă va fi să-i recunoaştem meritele, atunci ele nu ar fi în nici un caz cele des pomenite în toate ocaziile, şi pe toate tărâmurile. Trebuie să recunoaştem însă că este un om dotat cu un deosebit simţ al orientării atunci când trebuie să-şi atingă scopul, indiferent de mijloace. Cine ar fi putut mai bine decât el să-şi aservească o întreagă naţiune, să orbească întreaga lume cu atitudinea sa noncoformistă, abătându-i atenţia de la adevărata lui faţă, să demoleze bucată cu bucată ceea ce un popor s-a străduit să clădească de-a lungul întregii sale istorii, iar toate acestea să mai fie prezentate şi ca o binefacere.

Revenind la preambulul Programului Directivă, aflăm că Ceauşescu şi cu el PCR ("şi întregul popor" ar mai adăuga lăutarii regimului) se pronunţă împotriva "modelului unic al comunismului", al atitudinilor dogmatice, conservatoare, de ploconire în faţa unor idei străine, etc. Dacă acum câţiva ani această declaraţie ar fi fost interpretată ca o poziţie nonconformistă, o afirmare a independenţei sale faţă de integrarea sistemului comunist, acum nu mai încape nici o îndoială asupra poziţiei dogmatice şi reacţionare a lui Ceauşescu. Şi nu ne miră că Ceauşescu se pronunţă împotriva dogmatismului de pe o poziţie  dogmatică deoarece beţia de cuvinte, a afirmaţiilor contradictorii şi pline de nonsens reprezintă o altă caracteristică a propagandei PCR. Astfel, propaganda se referă întotdeauna cu mândrie la largul Cadru dogmatic creat de regim pentru analiza, dezvoltarea şi adaptarea corespunzătoare la cerinţele fiecărei etape. Foarte frumos, dar despre acest cadru un personaj al lui Caragiale ar fi afirmat că este sublim, că este admirabil, dar lipseşte cu desăvârşire. Aceste congrese şi conferinţe naţionale reprezintă decorul de mucava al scenei pe care se joacă spectacolul democraţiei comuniste. În spatele mucavalei frumos vopsite şi de multe ori chiar prea împodobite se ascund sforarii - actori deasupra cărora ve­ghează titani gen Ceauşescu. Suntem invadaţi de pancarte, lozinci, afişe şi statistici.

Misiunea lor nu este, şi nimeni nu crede că ar fi, cea declarată, de a informa şi de a mobiliza, ci aceea de a sfida şi umili, ridicând minciuna mai presus de orice evidenţă. Nimeni nu ia în serios, nici chiar comuniştii convinşi, dacă cumva după glorioasa epocă Ceauşescu va mai fi rămas vreun astfel de specimen. Vă veţi întreba poate atunci cine sunt cei care se înrolează în rândurile partidului? După părerea mea sunt trei categorii: impotenţii intelectuali, oportuniştii şi conjuncturiştii. Primii sunt cei care nu sunt în stare să emită judecăţi proprii şi dacă nu ar fi găsit dogma comunistă ar fi fost poate credincioşi habotnici ai cine ştie cărei religii, cea de-a doua ca­tegorie cuprinde aceea specie de oameni care pare că nu va dispare niciodată, pentru care legile şi principiile sunt făcute pentru alţii nu şi pentru preţioasa lor persoană, iar cea de-a treia categorie curpinde indivizi care au fost siliţi să se înregimenteze în rândurile partidului, să-şi ascundă dreapta judecată undeva în tainele sufletului unde de multe ori nici ei nu o mai găsesc, pentru a nu fi împiedicaţi să se realizeze profesional. Revenind la statistici, se ştie că sunt manipulate, trunchiate, scoase din context, cu singurul scop de a se obţine cifre impresionante, cu valori absolute cât mai mari, pentru a dovedi mereu superioritatea orânduirii socialiste şi a principiilor socialismului ştiinţific.

Indiferent însă de discursul domnilor comunişti, indiferente de statisticile lor false, falimentul regimului este evident, confirmat fără nici un fel de echivoc de actuala situaţie economică, politică şi socială a României.

În această situaţie, nici tabloul cu înfăptuirea planului cincinal 1986-1990 nu va fi privit de cetăţeni cu mai multă încredere. Din acest tablou, chiar înainte de a-l citi ştii că vor reieşii creşteri importante în toate domeniile, creşteri nejustificate, de fapt, de situaţia pe care fiecare o trăieşte şi o cunoaşte. Indiferent de ce scrie acolo, situaţia din România s-a deteriorat şi continuă să se deterioreze pe toate planurile. Deşi statistica ne informează că producţia agricolă a avut o dinamică de 128-129, toată lumea ştie că în 1989 s-a mâncat mai prost şi mai puţin decât în 1985. Retribuţiile au avut o dinamică de 168 în industrie şi de 110 în agricultură, dar fiecare din noi ştie că statul comunist, prin diferite tehnici şi artificii, a făcut să se plătească mai puţin, iar în ceea ce priveşte inflaţia, despre care nu se vorbeşte nimic, aceasta face ca puţinul câştigat să reprezinte şi mai puţin în raport cu câştigul din 1985.

Productivitatea muncii, cunoaşte în tabloul realizărilor o dinamică importantă, dar cum s-a obţinut ea când în România nu s-a introdus nici un fel de tehnică nouă, nu s-a luat nici un fel de măsură pentru a se obţine un randament mai mare din partea angajaţilor, ci dimpotrivă, utilajele existente lucrează din ce în ce mai prost din cauza uzurii, lipsei de piese de schimb, neîntreţinerii cores­punzătoare, exploatării neraţionale sau a abaterilor de la tehnologie. Explicaţia cu măsurile luate nu convinge deoarece ştim că ele nu există sau atunci când sunt luate totuşi se remarcă printr-o totală ineficienţă sau chiar printr-un efect contrar celui scontat.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
Citeşte mai multe despre:   aici radio europa liberă

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de