O eroină a muncii de fiecare zi

Era mărişoară şi-şi aminteşte. Maică-sa şi ta­tă-său au fost printre primii. "Socoteala exactă ar fi cam aşa. 70 de familii, 34 de cai, 9 boi de mun­că, 15 porci, 334 de oi şi 500 hectare de pământ", zice ea. Mult? Puţin? Nu e greu de răspuns. Însă entuziasmul era mare. Oamenii doreau să scape de sărăcie, să-şi unească nevoile şi grijile, şi mai ales hărnicia, şi aşa să dobân­dească putere.

La început, preşedinte al cooperativei agricole de producţie din comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, a fost Ion Puşcaşu. Omul era pus pe ordine şi disciplină, pe muncă. Era un exemplu, dacă vreţi, deşi, la dorinţa tuturor de mai bine, despre toţi cei de la început s-ar fi putut spune că e fiecare câte un bun exemplu. Printre ei şi familia Dîrlă.

Ecaterina, astăzi Păun, îşi aminteşte iar. "Ai mei veneau obosiţi de la câmp, de la vite, dar oboseala lor era, cum să vă zic, una aşa, voioasă. Bucuria şi speranţa li se împleteau în ochi, şi seara şi eu şi soră-mea îi ascultam cum fac planuri, cum au să suie bucatele în pod, cum au să cumpere aia şi ailaltă, cum o să ne meargă mai bine... N-a trecut mult şi-am început şi noi să ieşim la sapă. Eu şi soră-mea". Nu v-aţi gândit să plecaţi la oraş, la Constanţa, să învăţaţi o me­serie, aşa cum făceau alţii, o întreb. "Da’ ce, agricultura nu-i meserie?! Nici prin cap nu ne-a trecut să plecăm din sat. Ne-a plăcut să avem o găină în curte, o oaie în grajd, zarzavat în grădină. Ne-a plăcut să fim ţărani. Şi uite-aşa am început «calificarea» în agricultură. La sapă. Acolo merge orice începător... Lucram tot neamul şi vedeam cum ne creşte casa... puterea econo­mică! Mă-ntrebaţi de norme? Ce să ne mai uităm prin fişe?! Vă zic eu. În 1952 era cam de 15 lei. Azi e de 70, ce ziceţi?! Cu greu puneam ban peste ban de-o parte, să ne aranjăm prin casă şi chiar să ne facem o casă nouă. Că mă măritasem şi aveam şi copil mic şi voiam să avem casa noastră. Păi ştiţi cum era aici, la noi? Cel mai bogat om din sat era unu, Butu îi zicea, un cârciumar. Ei, şi cât era el de avut, avea în casă rogojină pe jos! Vă închipuţi cam cât de «bine» o duceam noi".

O privesc pe Ecaterina Păun. Vorbeşte mult, cu miez, e energică. Verticalitatea liniilor ce-i taie chipul sugerează mai puţin trecerea anilor, cât mai ales o indubitabilă fermitate de caracter. Chipul şi gesturile ei îmi arată că e un om care ştie ce vrea. Şi ceea ce vrea cel mai mult e să muncească bine, iar ceilalţi să muncească la fel ca ea, dacă nu chiar şi mai bine. "Fără muncă nu faci nimic. Cine-a scos din lene ceva?! Vrei să ai, pui mâna şi munceşti. Când mi-am terminat «ucenicia» la sapă, am trecut la zootehnie".

Aţi muncit enorm, dar aţi avut şi mulţumire, o descos mai departe. Râde larg: "Păi cine mun­ceşte, dobândeşte. Poftiţi la noi acasă să vedeţi cum trăim. Am casă nouă. Am mobilă, am frigider, televizor, aspirator, maşină de spălat, baie, de toate am. Când mă gândesc la rogojina lui Butu..."

Vasile Lazăr, preşedintele CAP Mihail Kogăl­niceanu, zâmbeşte pe sub mustăţi. "Tot ai tu câte o supărare, Ecaterino. Când ne întâlnirăm deunăzi în Constanţa şi erai făcută foc, mai ştii?!" Şi-apoi către mine: "Nu găsise un anume model de mochetă. Şi numai pe ăla îl voia. E şi asta o supărare". Într-adevăr. Când ne gândim la rogojina lui Butu...

Nu e întotdeauna greu să cunoşti un om dintr-o simplă convorbire. Vasile Lazăr mă ajută. "Ea e prima. Ea dă tonul. Ştiţi că furajele pentru vite tot cu cei din zootehnie le îngrijim, le recoltăm tot cu ei. Ecaterina le anunţă scurt, fără comentarii, pe celelalte femei: «Mâine mergem la sfeclă!» Şi e clar. Mâine toată lumea e la sfeclă. Dar uitaţi-vă şi aici, pe lângă grajduri, ce-a făcut! Ia spune, Ecaterino, ce creşte vara acolo?!". "Păi ardei, varză, gulii, castraveţi pentru prânzul nostru. Cum avem puţin timp, cum ne îngrijim grădiniţa. De ce să stea pământul ăsta de pomană?! Îl muncim şi munceşte şi el pentru noi..."

O privesc încă o dată lung pe Ecaterina Păun. Fizionomia, gesturile ei mi-ar fi spus şi de nu scotea o vorbă că am în faţa mea un om cu personalitate. Adică un om care ştie să se facă respectat. Un om care ştie să se facă ascultat. Un om care se impune prin valoarea incontestabilă a muncii sale. Un exemplu. Un om, un comunist (din 1962), a cărui viaţă personală se confundă cu istoria contemporană a locului natal. Ecaterina Păun şi cei care îi seamănă întru caracter şi în convingeri au făcut ca astăzi comuna Mihail Kogălniceanu să obţină titlul de "Erou al Muncii Socialiste". Adică, la scară particulară, ea este un erou al muncii de fiecare zi.
Aurora Inoan - Cinema, nr. 3/1989