Vitaminele şi sărurile minerale în alimentaţia şcolarului

Vârsta de şcolar se caracterizează printr-o dezvoltare fizică, motorie şi psihică cuprinzând numeroase particularităţi ce permit copilului o bună adaptare la efortul suplimentar impus de procesul instructiv-educativ.

Limita inferioară a vârstei şcolare, al 6-lea an de viaţă, cu­noaşte modificări în raporturile dintre diferite segmente corporale, da­torită unui salt în creşterea sta­turală. În cadrul acestora, cresc în lungime membrele superioare şi inferioare în comparaţie cu alte părţi ale corpului, ele având şi o masă musculară mai mare. To­racele se turteşte antero-posterior, iar abdomenul, mare şi proeminent la copilul mic, se aplatizează schi­ţând talia. Umerii se lăţesc depăşind şoldurile, iar gâtul devine mai lung şi subţire.

Se transformă concomitent şi faţa, fruntea mare şi bombată la copilul mic, nu mai este atât de netă la şcolar, la care nasul se efilează. Creşte evident maxilarul inferior, bărbia devenind proeminentă, iar dentiţia de lapte este înlocuită de dinţii definitivi. La celălalt pol al intervalului denumit drept vârstă şcolară se află pubertatea, ea însăşi întinsă pe mai mulţi ani, cu debut la fetiţe între 11-12 ani şi la băieţi la 12-13 ani. Ea este însoţită de un nou vârf de creştere, îndeosebi a membrelor superioare şi inferioare.

În general se consideră că şcolarul va fi sănătos dacă are igienă corectă, alimentaţie echilibrată, muncă co­respunzătoare posibilităţilor sale fi­zice şi intelectuale, viaţă în aer liber, spaţiu de mişcare şi de sport. Între aceşti factori, alimentaţia influ­en­ţează decisiv dezvoltarea fizică şi in­telectuală, vitaminele şi sărurile mi­ne­rale fiind indispensabile.

O alimentaţie complexă şi corectă conţine toate vitaminele în cantităţi suficiente pentru nevoile organismului, cu excepţia vitaminei D. Această precizare limitează de la început aportul suplimentar de preparate vitaminice, care nu poate fi practicat fără riscuri în absenţa recomandărilor medicale.

Vitamina A se găseşte sub două forme distincte: retinol şi caroten. Retinolul, care este vitamină A direct utilizabilă, se găseşte în alimente de ori­gine animală, din care cel mai ri­di­cat conţinut au: ficatul, untul, margarina şi gălbenuşul de ou. Ca­ro­te­nul, precursor al vitaminei A, se gă­seşte în alimente de origine vegetală. El are o valoare biologică mai mare, absorbându-se mai bine în intestin. Conţinut ridicat în caroten au: morcovul, spanacul, fasolea verde, varza crudă, varza de Bruxelles, ardeiul, andivele, salata verde, pătrunjelul, caisele, mandarinele şi piersicile.

Vitamina B1 (tiamina). O alimentaţie bogată în hidrocaronate şi săracă în grăsimi necesită mai multă vitamină B1 decât cea cu mai multe grăsimi. Alimente cu con­ţinut bogat în vitamina B1: carnea de porc, şunca, ficatul, rinichiul, unele produse din cereale (făina integrală şi intermediară, fulgii de ovăz) şi leguminoasele.

Vitamina B2 (riboflavina). Necesarul organismului copilului şcolar este acoperit prin lapte, brânză de vaci, telemea şi în secundar prin carne şi pâine.

Vitamina C (acidul ascorbic) se află în concentraţii mai mari în fructe şi zarzavaturi. Vitamina C se află îndeosebi în fructele şi zarzavaturile proaspete; ofilirea, spălarea prelungită şi fierberea scad mult conţinutul în vitamina C.

Vitamina D (calciferolul) intră în structura osoasă a organismului în creştere. Sub influenţa radiaţiilor ultraviolete solare, o parte din vitamina D se sintetizează în piele. Deşi untura de peşte, heringii, gă­l­be­nuşul, frişca, ficatul, untul şi margarina sunt principalele surse, nici una nu asigură necesarul copilulu şcolar, aportul suplimentar fiind stabilit însă numai de medic.

Sărurile minerale şi oligoelementele (minerale în cantitate foarte mică), de asemenea indispensabile, sunt asigurate în cantităţi necesare creşterii printr-o alimentaţie variată, nefiind necesar un aport suplimentar. Dintre ele menţionăm:

Natriul (sodiul) are ca sursă principală sarea de bucătărie, conţinută în cantităţi suficiente de unele alimente preparate, ca pâinea, me­ze­lurile, telemeaua, produse de carne şi conserve de peşte. În mod normal nu este necesar adaosul de sare la majoritatea preparatelor, deşi în bucătăria obişnuită sarea este utilizată şi încă în exces.

Calciul este, în mod normal, asi­gu­rat prin consumul de lapte. Se consi­deră că 0,5 l lapte (integral, de­gre­sat, iaurt) cosumat într-o zi, ca atare sau folosit la gătit, acoperă nevoia de calciu la copilul preşcolar şi şcolar.

Fosforul. O alimentaţie echilibrată în proteine şi calciu acoperă în mod cert şi nevoile de fosfor.

Fierul este esenţial pentru sinteza hemoglobinei, absenţa lui determinând anemii. Bogate în fier sunt: viscerele (ficatul, rinichiul), carnea, peştele, gălbenuşul, pre­paratele din carne, fulgii de ovăz, leguminoasele, spanacul şi piersicile. O alimentaţie raţională asigură necesarul de fier, fiind în acelaşi timp şi un factor profilactic al anemiei hipocrome.
Dr Sebastian Nicolae - Sănătatea, nr 5/1989