Secretar General al Partidului Comunist Român
Preşedintele Republicii Socialiste România
Preşedintele Consiliului de Stat
Dragă tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
În numele conducerii Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al meu personal vă invit să veniţi la odihnă în Uniunea Sovietică în acest an.
Am fi bucuroşi să vă vedem ca oaspete al nostru şi suntem gata să organizăm astfel vizita dumneavoastră, încât aceasta să fie plăcută şi utilă.
Primiţi urările noastre cele mai bune de sănătate şi succes în munca dumneavoastră şi tovarăşilor dumneavoastră (sic!).
Cu salutări tovărăşeşti,
M. Gorbaciov
Secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS
Notă
La 4 mai a.c., tovarăşul Ion Stoian l-a primit pe E.M. Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bucureşti, la cererea acestuia.
Ambasadorul sovietic a arătat că a fost împuternicit să transmită tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, o scrisoare de invitare la odihnă în URSS din partea tovarăşului M.S. Gorbaciov, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS.
Tovarăşul Ion Stoian l-a rugat pe ambasadorul sovietic să transmită conducerii superioare de partid şi de stat sovietice mulţumiri pentru scrisoarea de invitare adresată, precizând că aceasta va fi prezentată tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România.
Totodată, s-a menţionat că sarcinile deosebit de importante legate de pregătirile pentru cel de-al XIV-lea Congres al partidului nu vor da posibilitate tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, să dea curs invitaţiilor de a-şi petrece concediul, în acest an, peste hotare.
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Secţia Relaţii Externe, dos. nr. 5U /1986
Citește pe Antena3.ro