Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 16 iunie a.c. au avut loc la Budapesta funeraliile oficiale ale conducătorilor revoluţiei maghiare din 1956 – Imre Nagy, Geza Losonczy, Pal Maleter, Miklos Gimes şi Jozsef Szilagyi, executaţi de guvernul Kadar la 27 iunie 1958 (Gea Losonczy a murit în închisoare).
Aceste funeralii au fost impuse actualului guvern maghiar de opinia publică din această ţară şi ele au fost organizate exclusiv de opoziţia naţională, în principal de Forumul Democratic Maghiar, formaţia politică cea mai importantă sub aspect numeric a opoziţiei din Ungaria.
În afară de persoane sau organisme naţionale maghiare, au fost invitate să participe şi o serie de delegaţii străine. Este de notat că Partidul Muncitoresc Socialist Ungar (PC) n-a fost invitat, nepermiţându-i-se prezenţa ca atare la ceremonie. Pe de altă parte, statul a fost reprezentat de primul ministru şi de preşedintele parlamentului, ambelor organisme permiţându-li-se să depună şi coroane de flori. În ajun, într-un comunicat comun, guvernul şi parlamentul au consacrat pentru prima dată în mod oficial termenul de revoluţie, vorbind despre evenimentele din 1956.
Invitând la ceremonii pe ambasadorii acreditaţi la Budapesta, organizatorii au specificat însă că nu invită ambasadorii a patru ţări: China, Coreeea de Nord, Albania şi România. În schimb, românii - nu statul sau regimul din România - au fost reprezentaţi de două delegaţii distincte: prima a organizaţiei refugiaţilor români din Ungaria, România Liberă, cealaltă, formată dintr-un grup compus din şase români stabiliţi în Franţa - Germania şi Elveţia, invitaţi ai Forumului Democratic Maghiar. Ambele delegaţii româneşti au depus coroane de flori: cea a României Libere a fost depusă la picioarele sicrielor celor calificaţi a fi eroii revoluţiei maghiare din 1956 de către doi dintre actualii conducători ai organizaţiei, Doru Staicu şi Emil Iovănescu; coroana opozanţilor români stabiliţi în Occident, care purta o panglică cu tricolorul românesc pe care stătea scris: În numele prieteniei româno-maghiare, a fost depusă de Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu.
Ceremoniile funerare de la Budapesta s-au desfăşurat în doi timpi: ceremonia publică propriu-zisă, care a avut loc în imensa piaţă a Eroilor din Budapesta şi ceremonia reînhumării sicrielor, care a avut loc la cimitirul principal budapestan, doar în prezenţa familiilor şi a unui număr limitat de persoane.
În dimineaţa zilei de 16 iunie, oraşul îşi plângea martirii. Ziua a fost oficial proclamată ca zi de doliu naţional, instituţiile publice permiţând salariaţilor lor să absenteze, dacă doreau. Steaguri negre şi pavilionul naţional în bernă se află pe toate edificiile publice. Piaţa Eroilor, drapată în negru şi cu steagurile maghiare, aşa cum erau ele în timpul revoluţiei, cu stema republicii comuniste tăiată sau cu o mare pată neagră în locul ei. Pe treptele unuia dintre cele două muzee care limitează piaţa erau aşezate pe un adevărat covor de flori cele şase sicrie străjuite de torţe. Lângă fiecare se schimba câte o gardă de onoare, în afară de sicriele celor cinci conducători amintiţi, un al şaselea sicriu simboliza toate celelalte victime care au fost masacrate atât de sovietici, cât şi de regimul comunist ungar.
Între orele 9:00 şi 11:00, mii şi mii de unguri de toate vârstele, cei mai mulţi cu ochii înlăcrimaţi, defilau în faţa sicrielor într-o tăcere impresionantă, depunând câte-o floare. În Piaţa Eroilor, după aprecierile oficiale, se strânseseră un sfert de milion de oameni, în acest timp, prin megafoane se pomeneau, în ordine alfabetică, numele şi profesia celor 235 de unguri executaţi de către autorităţile maghiare după înăbuşirea revoluţiei.
Fapt semnificativ? În ajuns statuia lui Lenin care se afla în apropierea Pieţei Eroilor a fost demontată, sub motivul oficial al unei restaurări.
Televiziunea maghiară a filmat şi difuzat în direct întreaga ceremonie. Atunci când delegaţia opozanţilor români din Occident a depus coroana cu panglica tricoloră, camerele au insistat în mod deosebit, filmând parcursul delegaţiei şi scena depunerii coroanei.
Singura ţară socialistă care a depus o coroană a fost Iugoslavia, în schimb, toate ambasadele occidentale au depus coroane de flori.
După ora 11:00 au luat cuvântul mai mulţi vorbitori. Printre ei am remarcat: pe reprezentantul opoziţiei, Imre Sinkovics, care a dat citire declaraţiei comune a diferitelor organizaţii ale opoziţiei maghiare; pe Miklos Vasarhelyi, singurul supravieţuitor al grupului guvernamental din 1956, care s-a arătat deosebit de intransigent faţă de regimul Kadar; pe Sandor Racz, fostul preşedinte al Consiliului Muncitoresc al Budapestei din 1956 - de fapt, unde se afla centrul real al puterii în timpul revoluţiei - care a cerut înde-plinirea a două condiţii prealabile în vederea trecerii la o democraţie în Ungaria: evacuarea Ungariei de către sovietici şi o concentrare a forţelor opoziţiei naţionale; pe Imre Mecs, fost condamnat la moarte şi apoi graţiat, care a propus să se depună jurământul lui Petofi, în sensul ca ungurii să nu mai devină robi; pe Tibor Zimanyi, preşedintele asociaţiei foştilor deţinuţi politici, care a declarat că ucigaşii mai sunt încă printre noi; pe generalul Bela Kiraly, fost comandant al gărzii naţionale în 1956, condamnat la moarte în contumacie, stabilit în Statele Unite, care a spus că astăzi este momentul în care se face dreptate; pe Victor Orban care, în numele tineretului maghiar (FIDESZ), a cerut şi el evacuarea ruşilor: noi nu le suntem cu nimic datori ruşilor, deci să nu se aştepte să le mulţumim.
Serviciul de ordine, de o remarcabilă eficacitate, era asigurat numai de membri ai Forumului Democratic Maghiar; nici o uniformă de poliţie sau militară, până foarte departe de locul ceremoniei.
Dialog nr. 101-102 din iulie-august 1989
Document din volumul: Dinu Zamfirescu, Şi noi am condamnat comunismul din exilul parizian, Bucureşti, Editura Paideia, 2008, p. 286-288
