Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pol Mathil scria în Le Monde, din 21 decembrie 1989, despre reacţia URSS faţă de faptul că autorităţile au recurs la forţă împotriva demonstranţilor... din Panama. Deşi aveau loc violenţe de câteva zile în România vecină, atitudinea Moscovei era surprinzător de rezervată.
Tonul Kremlinului este dur: denunţare fără rezerve. "Această acţiune, declară Moscova, încalcă carta ONU şi normele recunoscute de legile internaţionale. Trebuie condamnată de comunitatea internaţională. Oricare ar fi cauzele, ea a stârnit o vie preocupare şi o mare îngrijorare în Uniunea Sovietică."
Nu vă faceţi iluzii. Indignarea URSS-ului se referă la intervenţia americană în Panama, şi nu la masacrul din Transilvania, cu toate că ceea ce se întâmplă la Timişoara - mult mai aproape decât Panama - pare să fie cea mai sângeroasă represiune a populaţiei civile din toată istoria poststalinistă a ţărilor Europei de Est.
În ceea ce priveşte România, prudenţa este cuvântul de ordine al Moscovei şi în presă, şi la nivel oficial. Corespondenţii Pravda şi Izvestia la Bucureşti evocau miercuri situaţia din România, menţionând că există "informaţii contradictorii despre victime, în acest week-end, la Timişoara" (...) Presa anunţă, fără să protesteze, că voiajele turiştilor sovietici în România au fost anulate între 18 decembrie şi 5 ianuarie, "din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile" (...) Ministrul Afacerilor Externe, Eduard Şevarnadze, a fost foarte prudent. Marţi, la Bruxelles, el a subliniat că, dacă s-ar adeveri că sunt morţi la Timişoara, "ar fi extrem de regretabil", dar că până în prezent nu dispune de informaţii în acest sens.
Ceilalţi parteneri ai României în Pactul de la Varşovia au reacţionat cu o dezaprobare mai fermă. Ungurii, polonezii şi cehii au fost cei mai virulenţi. Germanii de est au protestat oficial. Chiar şi Bulgaria, care e totuşi în relaţii bune cu România, a fost şocată de închiderea precipitată a graniţelor dintre cele două ţări şi de veştile tragice care vin de la Timişoara.
Parlamentul maghiar a arborat "un steag negru" pe clădire, în semn de doliu pentru victimele masacrului de la Timişoara. Gest de înţeles, deoarece totul a început cu arestarea unui pastor protestant maghiar şi cu moartea unor români de origine maghiară.
Posibil viitorul preşedinte al Cehoslovaciei, dramaturgul Vaclav Havel a condamnat regimul românesc al lui Dracula, care îşi ucide propriul popor" (...)
Prudenţa guvernului sovietic merită un comentariu. Ea are două motive. Pe de o parte, URSS-ul care nu are trupe pe teritoriul României, nu dispune de nici un mijloc de presiune asupra lui Ceauşescu. Chiar şi în domeniul economic (ameninţarea militară fiind evident exclusă), URSS-ul nu are motive să se agite - România trimite către URSS 80% din exporturile sale de produse alimentare.
Dar, pe de altă parte, Moscova doreşte ca plecarea lui Ceauşescu să se facă fără violenţă, cu calm. Anumiţi responsabili sovietici exprimă, în particular, o preocupare evidentă faţă de evoluţia situaţiei din România. Se tem că ceea ce îi va urma lui Ceauşescu să nu fie chiar mai îngrijorător decât situaţia actuală. Potrivit unor surse citate de AFP, vidul politic din România duce la temerea că va apărea o dictatură militară.
Concluzie tristă: nimic nu-l poate astăzi împiedica pe un tiran să-şi masacreze propriul popor. Ca la Timişoara şi ca la Pekin. La întrebarea: care este diferenţa dintre Pekin şi Timişoara? Răspunsul este clar: şase luni.
La Repubblica din 21 decembrie 1989 scria despre reacţia SUA faţă de violenţele din România.
"New York. Cu o oarecare întârziere, probabil din cauza unor alte teme internaţionale de maximă sensibilitate pentru America (Panama, relaţiile cu Pekinul), Casa Albă a condamnat ieri masacrele din România şi a anunţat paşi comuni cu aliaţii occidentali.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, Marlin Fitzwater, a afirmat într-o declaraţie dură citită jurnaliştilor: «Demonstraţiile de la Timişoara şi din alte localităţi sunt rezultatul negării sistematice a drepturilor civile ale populaţiei din România, şi în special a drepturilor minorităţii maghiare.»" "Măsurile represive ale guvernului", a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, "sunt complet nejustificate şi într-o contradicţie vădită cu schimbările în bine care au început în Europa de Est. Statele Unite fac un apel la guvernul României să înceteze această represiune brutală, să redeschidă frontierele şi să respecte angajamentele referitoare la drepturile omului în acord cu actul final de la Helsinki".
Fitzwater a adăugat că diplomaţia americană a avut contacte cu alte capitale occidentale pentru a ajunge la o atitudine coordonată, şi nu a exclus că la aceste proteste să se asocieze şi alte ţări din blocul estic. Aceasta a negat că situaţia din România, atât de diferită de tendinţele ce se manifestă în Europa, ar fi rezultatul unei atitudini prea blânde din partea Washingtonului în trecut faţă de regimul lui Ceauşescu.
Emoţie şi consternare în faţa represiunii brutale din România au fost exprimate ieri şi de miniştrii de externe din comunitatea europeană. Miniştrii au condamnat cu hotărâre atitudinea unui regim care, încălcând toate angajamentele la care a subscris în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, reprimă cu brutalitate aspiraţiile legitime de libertate ale poporului român. Comunitatea europeană îşi rezervă dreptul de a lua măsuri în consecinţă, în funcţie de evoluţia situaţiei din această ţară.
Celestine Bohlen publica în The New York Times mărturia unor maghiari care au asistat la primele zile ale revoluţiei declanşate la Timişoara.
"Doi fraţi din Ungaria, aflaţi în vizită în oraşul românesc Timişoara, se aflau în apartamentul unui prieten sâmbătă seara, când cineva a dat buzna în casă, spunând că a început Revoluţia.
Când au ajuns la locul evenimentelor, miliţia română era deja mobilizată. Dar, fraţii spun, în interviul de astăzi, că grupurile de oameni continuau să vină din toate zonele oraşului, atât studenţi, cât şi muncitori, atât etnici maghiari, cât şi români.
Neputând să treacă de cordonul forţelor de ordine din zona casei pastorului unde s-au declanşat protestele, au pornit cu maşina prin oraş, dând de un grup de mai mult de 5.000 de persoane venind din direcţia opusă, mânaţi de furia faţă de guvernul liderului comunist, Nicolae Ceauşescu.
«Era ca în iad», spune Paul, student la pedagogie, în vârstă de 22 de ani, care a cerut să nu i se dezvăluie întregul nume. Oamenii erau furioşi. Spărgeau ferestrele şi strigau «Jos Ceauşescu!», «Jos dictatura!» şi «Ceauşescu, vino să ne iei!».
NOROCOŞI CĂ AU PLECAT LA TIMP
"Cei doi fraţi au plecat cu trenul în acea noapte spre Ungaria, fiind opriţi timp de patru ore în oraşul Arad, unde forţele miliţiei erau masate pe persoane, pregătite pentru incidente. Se consideră norocoşi că au reuşit să iasă din ţară. A doua zi, România şi-a închis graniţele, încercând să oprească ieşirea zvonurilor despre ceea ce se întâmplă în Transilvania.
Deşi cei doi fraţi nu au fost martori la incidente sângeroase, spun că veştile despre oamenii ucişi sau răniţi în seara aceea sau în ziua următoare nu i-au surprins. "Se simţea în atmosferă că, dacă bătăile nu au efect, se va trece la omoruri", a spus Paul.
Citește pe Antena3.ro
