Dupa sase ani de la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, in toamna anului 1945, invingatorii au organizat un proces public. Astfel ca principalii demnitari nazisti au ajuns in boxa acuzatilor Tribunalului de la Nüremberg. Dupa acest model au fost judecati si colaboratorii nazistilor din statele aliate Germaniei.
"Criminalii de razboi" ai Axei
In anii celui de-al doilea razboi mondial, cruzimile si incalcarile legilor razboiului au fost facute si de nazisti, si de Aliati. Prelungirea conflagratiei a dus la cresterea nervozitatii combatantilor, care au apelat la masuri dure, in afara intelegilor anterioare privind desfasurarea ostilitatilor. Ca dupa orice razboi, trasi la raspundere si pedepsiti au fost numai invinsii. PEDEPSIREA CRIMINALILOR DE RAZBOI. Paradoxal, cel mai vehement adept al pedepsirii sumare a liderilor nazisti nu a fost "tiranicul" Stalin, ci "democratul" Churchill. Din documentele de arhiva publicate in ultima perioada reiese ca acesta a pus problema pedepsirii liderilor nazisti inca din decembrie 1942. Discutia s-a purtat in Cabinetul de Razboi britanic in imprejurarile luptelor crancene de la Stalingrad. Churchill propunea sec executarea liderilor germani imediat ce erau prinsi. Opina pentru electrocutare. La presiunea Statelor Unite, Churchill si-a temperat ulterior tonul. Treptat a aparut ideea constituirii dupa razboi a unei Curti de judecata pentru liderii Germaniei si ai aliatilor acesteia. Propunerea a fost introdusa in agenda discutiilor pentru prima data la Teheran in 1943. Deoarece razboiul nu se terminase, dezbaterea a fost amanata pentru momentul cand va fi sigura victoria. Acest moment se intrevedea la inceputul anului 1944, cand germanii si aliatii lor erau in defensiva pe toate fronturile. Atunci s-a format o echipa de juristi care a strans documentatia privind crimele de razboi naziste, in acelasi timp pregatindu-si cadrul legislativ. UN TRIBUNAL SPECIAL. Decizia finala privind organizarea unui proces judiciar pentru cei considerati criminali de razboi din tabara Axei s-a luat in septembrie 1944, la Conferinta Aliatilor din Quebec. Dupa aceasta, secretarul de razboi al guvernului de la Washington, Harry L. Stimson, a initiat proiectul constituirii unui Tribunal special pentru liderii nazisti si aliatii acestora. El a propus un Proces al criminalilor de razboi din Europa. Dupa moartea lui Roosevelt (12 aprilie 1945), noul presedinte al SUA, Harry Truman, a devenit un sustinator puternic al procesului judiciar pentru nazisti.
Citește pe Antena3.ro
CU PARTINIRE. Bombardarea Dresdei de Aliati n-a fost judecata |