Imblanzirea scriitorilor

Jurnalul National: Intr-o vreme in care trecutul, "dosarul" devenisera esentiale, existau in biografia lui Tudor Arghezi "detalii" care sa explice atacul "Scinteii" impotriva lui?

Sanda Cordos: Exista, cred, mai multe motive pentru care Tudor Arghezi a devenit obiectul compunerii necrutatoare a lui Sorin Toma. Unele sunt livrate de biografia - atunci - recenta a poetului. De altfel, intr-un loc, textul lui Toma e explicit in aceasta privinta, condamnand scrierile din ultimii ani ai scriitorului: "Scrie tablete reactionare in stil de sarada si, din cind in cind, si poezii, criptate si ele, dar totusi mai limpezi decit tabletele".

Chiar erau "reactionare" tabletele si poeziile lui Arghezi?

Arghezi a publicat tabletele incriminate in rubrica sustinuta o data pe saptamana in ziarul "Adevarul", din toamna anului 1946 pana in primavara anului urmator, pe prima pagina. Se adresa, asadar, unui public suparator de numeros. In aceste articole se exprima explicit in contra noii puteri populare si a interventiei autoritare in probleme de arta. Cat priveste poeziile la care se refera Sorin Toma, acestea au aparut in volumul "Una suta una poeme", la Editura de Stat, in 1947. Sunt aici poeme de dragoste, cativa psalmi, mai multe inscriptii (o specie, ca si psalmul, indragita de Arghezi), precum si cateva poeme cu tematica sociala (civica). Tonul satiric, ba chiar sarcastic, al unora, viziunea apocaliptica asupra noii lumi au suparat foarte tare autoritatile si inclin sa cred ca "Poezia putrefactiei..." a fost comandata ca o replica imediata la acest din urma afront. Desigur, volumul de poezii a fost retras din librarii si scos din circulatia publica. Foarte multe decenii n-a putut fi citit in biblioteci, iar in editiile din timpul vietii sale (inclusiv in cea declarata definitiva din 1959), Arghezi n-a mai indraznit sa reia titlul volumului cu pricina, desi unele poeme, regrupate altfel, antedatate, au fost totusi reeditate.

Urme in viata, urme in opera

Ce consecinte a avut articolul lui Sorin Toma pentru viata poetului?

Pentru cativa ani, Arghezi iese din viata publica si incepe o perioada pe care o numeste intr-o scrisoare ingrijorata din 1948 "a vacantei mele literare indefinite". Cum a fost unul dintre putinii scriitori romani liber profesionisti, consecintele imediate au aparut in planul vietii cotidiane. Au fost cativa ani, pana prin 1954-1955, in care familia a trait foarte stramtorat; se spune ca Arghezi vindea cirese in fata casei sale de la Martisor si ca unii apropiati il ajutau cu bani si cu bucate. De pe la inceputul anilor ""50 incepe sa primeasca din partea editurilor comenzi pentru traduceri sau pentru stilizarea acestora. In 1954 i se publica o carte de mici dimensiuni, "Prisaca", cu versuri - splendide, de altfel, pentru copii. Din 1955 revine in forta, cu multe carti atat de poezie, cat si de publicistica si cu multe onoruri, in viata publica. Primeste mai multe titluri si medalii nationale, intra in Academie, e sarbatorit in cateva randuri cu foarte mult fast intr-o maniera festivista, proprie epocii, in calitatea sa de poet national. As indazni, asadar, sa afirm ca articolul lui Toma a avut in timp (si ma refer acum doar la anii ’50) doua efecte: unul imediat, fara indoiala dramatic, de excludere a poetului (care devine exemplul negativ predilect), si altul cativa ani mai tarziu, de reintoarcere triumfala in cetate. Daca in 1947 Arghezi a inselat asteptarile Puterii care si-l dorea alaturi, dupa 1955, el s-a straduit sa maguleasca aceste asteptari si a fost rasplatit in consecinta. Atat in plan material, cat si in cel simbolic.

Pana lui Arghezi a incetat de-a mai fi "ascutita" dupa episodul Sorin Toma?

Consecinte au existat si in plan literar. Si nu ma gandesc numai la tematica poeziei argheziene din anii ""50 - intr-un fel - e adevarat, tezist - aceasta duce mai departe un filon social existent deja in opera - , ci la faptul ca poetul renunta la pamflet si ajunge sa cultive un alt registru: ambiguitatea, echivocul, paradoxul. Uneori foloseste aceste procedee in discursul public. E vorba, intre altele, de cuvantul de incheiere de la primul Congres al Scriitorilor din Republica Populara Romana din 1956, acolo unde vorbeste despre "bocetul soptit al constiintei" sau despre convingerea si credinta care i-au lipsit mereu intelectualitatii noastre. Peste ani, Radu Cosasu scrie despre efectul extraordinar pe care acest discurs l-a avut ("sa ne deschida ochii") in randul tinerilor scriitori de atunci.

"Trompeta" partidului sau fiul tatalui sau?

Cat de corecta este presupunerea potrivit careia Sorin Toma a dorit indepartarea din literatura a lui Arghezi pentru a-i "netezi calea" tatalui sau, poetul A. Toma?

Nu cred ca presupunerea aceasta este corecta. Indiferent ce dorinte va fi avut Sorin Toma (inclin totusi sa cred ca ceva mai rezonabile), un asemenea plan nu-i statea in putere. Un asemenea plan nu putea sa-i apartina decat unui conducator care, inflacarat de modelul supunerii sovietice si de betia propriei forte, a crezut ca poate transforma literatura in propaganda. Intr-o masura semnificativa, lucrul acesta s-a intimplat. Insa - cred ca trebuie sa adaug - mereu literatura a incercat sa se sustraga disciplinei si documentelor de partid, acelui caracter ideologic de clasa pe care incerca sa-l impuna si celebrul text al lui Sorin Toma. Mai soptit sau mai apasat, "bocetul constiintei" (sau, alteori, rasul ei nesupus) e mereu prezent in literatura romana postbelica si cred ca lucrul acesta are o importanta mai mare decat ne place astazi sa credem.

Cat de mare este responsabilitatea lui Sorin Toma in aparitia articolului?

Sorin Toma este responsabil pentru producerea si aparitia acestui text, o responsabilitate, de altfel, asumata (insotita si de cainta) in marturii publicate, mai intai in presa culturala, in 1997, apoi in cartea autobiografica "Privind inapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist", aparuta in 2004 la Editura Compania. Nu stiu sa spun cat de mare este aceasta responsabilitate, nu am un etalon si nu am termeni de comparatie stabili. Stiu, in schimb, ca e vorba de un autor executant care, in acord, de altfel, cu convingerile sale politice de la acea data si in conformitate cu disciplina de partid a dus la indeplinire o sarcina. Cum initiativa venea de la "insusi tovarasul Dej", sarcina era foarte importanta si, probabil, onoranta. De altminteri, nici Sorin Toma nu era un oarecine, era redactor-sef la Scinteia si membru in CC al PMR. Potrivit aceleiasi marturii tarzii, la compunerea textului au contribuit mai multi sfatuitori, dupa cum a existat un model, provenit din Uniunea Sovietica, anume A.A. Jdanov cu celebrul "Raport asupra revistelor «Zvezda» si «Leningrad»". Sunt preluate de acolo temele, tonul, atitudinea (umilitoare), cat si strategia de a alege pentru corectia publica un mare scriitor. Jdanov se oprise la Mihai Zoscenko si, mai ales, la marea poeta Anna Ahmatova. Sigur, lui Tudor Arghezi ii sunt sanctionate articolele si poeziile despre care am vorbit. Dar e mai mult de atat. Pe langa prestigiul artistic, scriitorul era renumit pentru orgoliu si nesupunere; mai mult decat oricine, el reprezenta acea libertate a artistului pe care Puterea dorea sa o reteze. "Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei" a fost in acest sens o lovitura de avertisment si de intimidare data integii lumi culturale. In plus, e o lovitura fara drept de apel, dat fiind faptul ca nici Arghezi, nici nimeni altcineva n-a putut sa raspunda.

Cititi maine - Episodul 159

Sorin Toma, fiul "poetului militant" A. Toma. Pana in ziua de azi se tot cauta vinovatii marginalizarii lui Arghezi. Unii il acuza pe Sorin Toma si reduc totul la nivelul rivalitatilor literare. Acesta da vina pe "partid" si pe "sistem". Apropiatii lui Gheorghiu-Dej ii invinuiesc pe "cei care desconsiderau marile valori ale culturii nationale romane", a se citi cominternistii evrei. Nemuritorul "Zdreanta", nascut in vremuri grele. Cum versurile pentru oameni mari nu i se publicau, poetul a gasit bresa literaturii pentru copii.