Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Doina Cornea ● Doina Jela ● C. Trandafir ● Victor Felea
În condiţiile noastre culturale "moderne", fiecare individ e oarecum condamnat să cucerească singur, prin propriile sale strădanii, spiritul. Desigur, cărţile, ideile, împrejurările, contactele cu unii semeni mai înzestraţi, mai avansaţi ne ajută. Dar este nevoie şi de un important efort personal, poate şi de "vocaţie", în sensul de "chemare", pentru a ajunge la "trezire".
Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete - urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, 2009, p. 70
Problema "curăţeniei poeziei şi a mizeriei (uneori) a celui care o scrie" - în ce multe feluri "mi-am explicat-o" de-a lungul vremurilor. Ultimul "adevăr" pe care-l descoperisem era o imagine a poetului ca ins nu întru totul stricat şi a poeziei ca acea parte infimă, dar reală, a frumuseţii din el, care-l salvează şi-l justifică. Ceva precum alcoolul tare, ieşind din borhotul plin de viermi.
Mi-l imaginam chiar pe ticălos torturat de ticăloşia lui şi luptându-se cu ea, trofeul acestei lupte fiind poezia. Dar dacă ticălosul nu e niciodată şi absolut deloc torturat de ticăloşia lui şi nici măcar nu-l preocupă? Marele poet ş chiar mare! - C. I. O sluţenie de om, în pantaloni albi, tricotaţi, mulaţi pe trup şi profilându-i-se prin ei toate organele, vânăt la faţă, cu o acnee juvenilă care-l necăjeşte şi la 40 de ani, cât cred că are, cu un ochi ceacâr, am auzit prin redacţia unde lucra că pescuia şi ducea acasă tinere debutante, în prag de debut, le citea din poeziile lui - splendide, suave, gingaşe! - după care îi dădea fetei sarcina să "se ocupe" de el. Era clar, cinstit, lăutăreşte preţul debutului. Adică nu ajungea culcatul. Sau nu era nevoie de asta, condiţia lui era una anume. De atunci am fost eu convinsă că poeziile pe care le semnase nu le scrisese el, iar ce-a scris după aceea n-am mai citit. Şi, nici vorbă, nu mi s-a părut, cunoscându-l personal, că ar fi fost o persoană terorizată de propria ticăloşie, ci numai ros de justificate complexe. O lepădătură de om.
Şi cu talentul cum rămâne? Dacă nu e pur şi simplu nici o legătură între una şi alta? Dacă e o dexteritate aşa, o înzestrare care nu te transformă, nu te curăţă, nu te obligă, nu te construieşte, ci îţi dă aşa, independent de orice, produsul propriu?
Doina Jela, Telejurnalul de noapte, Bucureşti, Editura Vremea, 2005, p. 383-384
Camera e spaţioasă şi sunt aici patru paturi. Aştept până la ora 4:00 şi o conduc pe Vio la autobuz. Se află în vehicul multe persoane, încât n-o mai conduc până la gară. Ne ajută să obţinem, cu greu, o cameră cu două paturi profesorul de română din Câmpina, Matei, care se pregăteşte de plecare acasă! E descurcăreţ colegul, eu sunt un ageamiu. Mai intervine şi un miliţian care a făcut şcoala de miliţie în Câmpina! Mă familiarizez cu izvoarele, consumăm mai mult din izvorul 14, care indică balsam pentru ficat şi rinichi. Pe jos, mergem la Căciulata. Zona e splendidă. Mâncarea e destul de bună, faţă de alte locaţii, inclusiv cea de acasă. Alimentele aduse de mine n-au trecere decât la coş. Nefiind altfel de spectacol, mergem la filmul "Vacanţa mare", cu Marcel Iureş şi Tamara Creţulescu.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie
Lidia mi-a propus azi să facem un schimb de scrisori între noi, un fel de "joc" epistolar. Ideea e originală şi ar putea să iasă ceva din asta, poate o carte interesantă. Eu sunt mai mefient, însă tentaţia există şi în mine. Deşi nu am daruri de epistolier, poate aş putea, cu ocazia asta, să pun în mişcare resorturile-mi sufleteşti cam "înţepenite" şi să scriu căteva lucruri pe care, altminteri, le-aş lăsa neformulate pentru totdeauna. Am primit deja cea dintâi scrisoare de la Lidia. Bogată şi interesantă, promiţătoare de lucruri bune. Am început şi eu un răspuns, dar nu ştiu ce voi scrie în continuare. Poate că "jocul" va merge. În orice caz, vreau să-i ofer Lidiei prilejul de a se "desfăşura" cât mai mult cu putinţă.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 731-732
Citește pe Antena3.ro
