x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

10 iunie 1989

0
10 Iun 2009 - 00:00

● Sanda Stolojan ● Victor Felea ● Nikolai Morozov



Călătorie în provincie, la Chatelle­rault, pentru a vorbi despre Ro­mâ­nia în faţa unei asistenţe locale, strânse sub un cort mare, alături de un primar a cărei comună adoptase un sat ro­mâ­nesc. Persoane care până ieri nu ştiau unde se află România sunt gata să plece acolo pentru a-i salva pe români!
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 300


De câteva zile, un vânt rece şi violent zgâlţâie plopii stufoşi din colţul blocului şi ceilalţi copaci din preaj­mă. Altădată, vântul îmi făcea plă­cere; instinctul "bătăliei" era mai viu în mine şi semăna cu o bravură. Acum percep în el un sens distructiv, un act violent cu care nu mai sunt de acord. M-am înţelepţit poate prea mult şi orice gest agresiv mă irită.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 728


În anul 1989 am reuşit să public în revista de politică externă "Eho pla-netî" un articol care conţinea o critică voalată a programului de sistemtizare a satelor din România, com­parându-l cu o campanie de lichidare a loca­li­tăţilor "fără perspectivă" din URSS-ul anilor '50. Mulţi colegi m-au felicitat "en tête-à-tête", abţinându-se însă de la elogii publice.
Sosind mai târziu în România am aflat că acest articol n-a rămas neobservat nici aici. Prietenii mei români care l-au citit îmi aruncau priviri speriate, spunând: "Dar este o adevărată lovitură în Ceauşescu!" A fost pu­blicat şi un mic articol consacrat lui Ceauşescu însuşi în cadrul rubricii "Oameni". Textul cu pricina a fost însoţit de două fotografii: o reproducere după un tablou pompos şi anost al pictorului Niţescu, în care secretarul gene­ral îm­preună cu soţia erau reprezentaţi "veşnic tineri", iar alături o fotografie recentă şi "adevărată" a lui Ceauşescu - un bătrân uscat cu o privire goală, aşa cum arăta el în ulti­mul an al vieţii. După publicarea unor asemenea materiale, ambasadorul român la Moscova pornea imediat într-un "pelerinaj" prin redacţii, exprimând protestul. Aceste demersuri stârneau atât ironie politicoasă, cât şi compătimire - toţi ştiau că diplomatul român primise ordine de la Bucureşti. În ce-l priveşte pe autorul articolului incriminat, el culegea, pe de o parte, un fel de "glorie", însă, pe de alta, avea, bineînţeles, şi necazuri. Protestele vizau, de asemenea, şi ştirile preluate de la agenţiile de presă "imperialiste" (de exemplu, despre "scrisoarea celro şase"), sau "denaturarea" unor formule oficiale româneşti (mulţi redactori nu putea "digera" sintagme abe­rante ca, de exemplu, "revo­luţia de elibe­rare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă", înlocuin­du-le cu formule pe înţelesul tuturor, de genul "sărbătoarea eliberării..."). Din această cauză, con­fecţionarea, dar mai ales plasarea unui articol despre România în presa sovie­tică îi provocau autorului dureri de cap insuportabile. Redactorii, la rândul lor, se temeau să aibă de-a face cu tematica românească, în care vedeau, nu fără temei, multe "stânci submarine" şi încercau, în general, să evite subiectul România. De aceea, majoritatea covârşitoare a articolelor erau legate de 23 august sau 30 decembrie, când publicarea materialelor festive în virtutea unei prietenii oficiale era obligatorie.
Nikolai Morozov, Corespondentul agenţiei TASS care a văzut totul, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, p. 15-16
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Serviciul de email marketing furnizat de