x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

15 septembrie 1989

0
15 Sep 2009 - 00:00

Monica Lovinescu ● Doina Cornea



"Melancolie", romanul neterminat şi publicat postum al lui Sorin Titel, n-a sosit decât recent în Occident (totdeauna e "lungă călătoria" cărţilor, mai mult sau mai puţin prizoniere în România, până ce travesează - şi ele destul de greu - frontierele...). "Melancolie": nu s-ar fi putut titlu mai exact pentru acest roman al nostalgiei după o adolescenţă tristă, înăbuşită, dar nu mai puţin vârstă a tuturor începuturilor. (...) Atât de familiarizaţi cu proza lui Sorin Titel, criticii noştri n-au pregetat însă să-l discute, cu toate nuanţele datorate unei proze încă în laboratorul creaţiei, dar şi cu certitudinile dobândite de pe urma cărţilor anterioare ale prozatorului. (...) E o schemă oarecum tipică, prezentă şi în romanele lui Virgil Duda: un student exmatriculat din fa­cultate din motive politice, în cazul de faţă pentru a nu fi vrut să joace rolul martorului acuzării într-o şedinţă unde era "judecat" un prieten şi coleg.

Şi universul descris, fără violenţă, fără polemică, dar şi fără unele reţineri din alte proze ale aceluiaşi autor, aparţine "obsedantului deceniu": părinţi arestaţi, copii ce nu-şi pot face studiile din pricina unor "pete" la dosar, profesori supravegheaţi de aşa-zişii lor "asistenţi" etc. etc. Or, se petrece ceva cu adevărat ciudat cu cei mai avizaţi dintre criticii ce s-au ocupat de "Melanco­lie": s-ar zice că vor să-l spele, ca de un păcat, pe Sorin Titel de faptul c-ar fi scris un roman politic. Nu e prima oară când constatăm această idiosincrazie a criticii de calitate faţă de romanul politic. De parcă subiectul ar fi sau total epuizat, sau de ruşine din punct de vedere estetic.

Departe de a fi epuizat, subiectul a fost, de fapt, abia schiţat. (...) Când, în fond, critica se îndepărtează de temă cu dispreţ (uneori cu silă), presupunem că ea confundă originalul cu copiile şi falsurile lui: romanul politic aşa cum a fost dorit de regim şi uneori şi-a găsit executanţi zeloşi şi prea puţin scriitori, romanul în care lupta dintre comunismul dogmatic şi comunismul pur ducea la înfrângerea acestuia din urmă, la persecutarea lui (şi eram îndemnaţi să suspinăm pe nefericirile comunistului idealist ajuns prin închisori, dar continuând să fie devotat idealului său). Uneori, chiar scriitori cu darul analizei sau expresiei, ca Al. Ivasiuc, se conformau tipicului, oferindu-ne nişte romane realist-socialiste pe dos, sau ca Paul Georgescu, ce-şi joacă (între cinism şi fidelitate) rolul de revoluţionar împătimit. Dar astfel de cărţi şi de atitudini - fără a mai vorbi de cei care confecţionează pur şi simplu texte după documentele de partid, ca Titus Popovici - n-au nimic de-a face cu romanul politic propriu-zis. Din ele să se fi născut indigestia de "politic" în peisajul totuşi cel mai puţin politizat al Răsăritului: România? S-ar putea să fie una din explicaţiile ce ne-ar ajuta să înţelegem de ce criticii, în cvasimajoritatea lor, respiră mai îngăduitor în "Jurnalul" lui Radu Petrescu - de altfel, de o certă calitate estetică -, unde nimic din atmosfera deceniilor obsedante nu filtrează în text, decât într-unul ce cuprinde printre rânduri ecouri, unele îndepărtate, altele mai actualizate, dar mereu atenuate, ale celor suferite de toată lumea, deci şi de scriitori.

S-ar putea ca numai o lectură comparată a literaturilor trecute prin aceleaşi experienţe - deci cele ale Răsăritului - să-i vindece pe criticii români de o inapetenţă ce tinde să se transforme la rândul ei în obsesie. În orice caz, pentru a feri memoria lui Sorin Titel de un astfel de oprobriu, ni se propune o gamă de distincţii: în "Melancolie", evenimentele istorice n-ar fi trăite eroic sau pro­blematic, ci doar suferite obscur şi aluziv de oameni mărunţi, eludând astfel "reţetele" romanului politic, scrie Eugen Simion. În acelaşi fel este prezentat "Melancolie" şi în postfaţa lui Livius Ciocârlie ca romanul unei "crize existenţiale pe fondul unor circumstanţe politice determinate". Şi, recu­perându-l astfel pe autor, Livius Ciocârlie ne mărturiseşte temerea sa iniţială, deoarece o asemenea temă (obsedantul deceniu) "promitea prea puţin în latura care făcuse forţa scriitorului, şi anume accesul la fundamental".

Mărturisim că nu înţelegem. Mai întâi, de ce încercarea de a disocia psihismul uman, de a-l atomiza (deoarece acesta a fost scopul regimului tota­litar instaurat la noi, şi mai este încă) n-ar oferi scriitorului român, aşa cum i-a oferit celui rus, ceh, slovac, ungur sau polonez accesul la "fundamental"? (...) Mai avem o nedumerire, de alt ordin. În atât de inteligentele, laudativele, rafinatele analize consacrate carierei literare a lui Sorin Titel, "Lunga călătorie a prizonierului" rămâne mereu legată de faza sa pur experimentalistă. (....) Era, oare, "Lunga călătorie a prizonierului" o proză experimentalistă, sau dimpotrivă, în factura ei post-beckettiană, reprezenta o parabolă politică, şi tocmai aspectul ei parabolic îi asigura un ecou pe plan internaţional?

Nu punem aici nici în chestiune, nici în discuţie schimbarea de registru din a doua parte a carierei literare a lui Sorin Titel: dacă şi l-a ales, înseamnă că scriitorului îi era necesar, Sorin Titel nefiind dintre cei care se conformau modelor sau circumstanţelor. Dar ni se pare injust să se pretindă, aşa cum o face Mircea Mihăieş, şi nu e singurul, că numai odată cu "Ţara îndepărtată" Sorin Titel "începe să scrie ca Sorin Titel. Să devină el însuşi."
Monica Lovinescu Doina Cornea, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 211-215



Afară timpul e mult prea frumos ca să nu mă trimită cu gândul şi la moarte... la moartea concretă, palpabilă, la moartea părinţilor mei.
Era la fel de frumos afară când am murit tata. În timp ce, în dimineaţa zilei de 12 iunie 1957, am ieşit în parc să plimb copiii, nu ştiam ce nenorocire se abătuse asupra familiei noastre, în zorii acelei zile; nu bănuiam că tata nu mai era. (....)

Mama a murit cu totul altfel. E ciudat cum moartea celor din preajma noastră ni-i revelează subit sub o altă lumină şi ne oferă o altă percepţie asupra întregii lor existenţe. Tata fusese un admirabil teoretician al vieţii şi al trecerii ei (am învăţat atâtea de la el), dar unele atitudini din ultima perioadă şi, mai ales, împrejurările morţii lui mi-au dezvăluit că, pe undeva, el se temea de viaţă. Mama, în schimb, a ştiut să moară mai bine, ceea ce mi-a revelat mai adânc şi felul ei frontal de a trăi. Vreau să spun, întâmpinând frontal toate încercările vieţii, inclusiv cea mai înfricoşătoare - moartea. Ea nu fusese un teoretician al vieţii şi al morţii, dar a fost, se vede, un practician al lor. Avea, drăguţa de ea, o vorbă înţeleaptă pe care o repeta, din când în când, pentru a ne da şi a-şi da curaj în împrejurări grele: "Niciodată n-a fost să nu fie cumva; nici acum n-o să fie nicicum". Aşadar, mai teoretic vorbind, mama era, fără să-şi dea seama, o partizană a fiinţei, conştiinţa ei nu admitea nimicul. Şi moartea ei, aşa cum se va vedea, tindea să dobândească fiinţă întru veşnicie. Poate tocmai de aceea moartea ei a fost cum nu se poate mai frumoasă, iar pentru mine, o mare lecţie de felul cum ar trebui să învăţăm să murim.
Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete - urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, 2009, p. 88-93
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de