x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

17 noiembrie 1989

0
17 Noi 2009 - 00:00

● Monica Lovinescu ● Nina Cassian ● Liviu Antonesei ● Alexandru Tatos



Întrebat, într-un interviu difuzat de Televiziunea Franceză în ianua­rie trecut, de ce este disident, Dan Petrescu a răspuns: "Pur şi simplu pentru că cineva trebuia să facă acest lucru: să vorbească în calitatea sa de ce­tă­ţean. Dacă poporul nu se exprimă, s-a sfârşit cu ţara."

În momentul când Dan Petrescu era arestat, mulţimea punea stă­pâ­ni­re pe străzile Germaniei de Ră­sărit, şi nu le mai părăsea înainte de pră­bu­şirea zidului din Berlin. În astfel de clipe, când se schimbă faţa Eu­ropei, ştirea arestării lui, care riscă să trea­că oarecum neobservată - actualitatea fiind anexată de neaş­teptata şi fulgerătoarea mu­taţie a Răsăritului - a provocat to­tuşi reacţii prompte. Nu vom in­sista însă niciodată îndeajuns asupra rapi­dităţii cu care scriitorii, exilaţi sau originari din Româ­nia, s-au soli­darizat cu Dan Petrescu, în unele cazuri mergând, ca Ara Şişmanian, până la a declara greva foamei la Paris. La Simpozionul pentru o Eu­ro­pă a Culturii, de la Blois, în Franţa, participau Paul Goma, Mircea Ior­gulescu şi Dorin Tudoran.

Ziarul Libération (6 nov.) re­zu­ma astfel inter­ven­ţia lui Mircea Ior­gulescu: "Îndelung aplaudat, Mircea Iorgulescu, critic literar român, exilat în Franţa din septembrie trecut, a re­fu­zat să vorbească despre cultura eu­ro­peană în numele intelectualilor ro­mâni, spu­nând: «Doina Cornea, Mir­cea Dines­cu sunt la închisoare în propriul lor domiciliu, Dan Petrescu, în închi­soa­re propriu-zisă. Pentru noi, românii, prezentul este un doliu»".

În timp ce Mircea Iorgulescu vorbea astfel, de la tribună, printre participanţi, Paul Goma şi Dorin Tudoran făc­eau să circule un manifest de soli­da­ritate cu Dan Petrescu, care era sem­nat de scriitori şi artişti, unii cu to­tul prestigioşi, din întreaga Eu­ro­pă, şi nu doar din Apus. La trei-patru zile du­pă arestarea lui Dan Petrescu, 80 de scriitori ro­mâni din exil şi 30 de intelectuali din toată aria europeană (cu­prin­zând şi Estul) au reacţionat cu o unitate ce nu era, probabil, prevă­zu­tă de Bu­cu­reşti. Se va fi crezut acolo, la ni­velul unde s-a luat o astfel de hotă­râre, în total contrasens istoric, că, ali­men­taţi cu ştiri senzaţio­na­le sosind zi după zi din ţăile cu re­gim comunist (despre unele se poate spune, cu "fost" re­gim comunist), occidentalii nu vor mai fi atenţi la o mică are­s­tare, undeva, în Iaşii izolaţi de restul lumii, şi unde telefoanele atâtor intelectuali sunt pur şi simplu tăiate. Socoteală, după cum vedem, total eronată. S-a ţi­nut seama cu atât mai mult de aceas­tă arestare cu cât ea e simbolică pentru contra­tim­pul istoric atât de evident. (...)
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 228-230
L-am visat ieri pe Ali care-i ştia pe toţi domnitorii României, că-i spu­neam: "Bine, hai, ţine-mi o lecţie, hai, pisează-mă, hai, plictiseşte-mă..." cu un zâmbet de dragoste pe buze.
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Înstitutul Cultural Român, 2005, p. 91


Mai peste tot, lucrurile sunt în miş­care, numai la noi - nimic. În afara ce­lor câţiva opozanţi - cu toţii arestaţi pe la domicilii sau sub strictă su­pra­ve­ghere - toată lumea zace (ăsta e cu­vân­tul!) în aşteptare. Ce aşteaptă? Păi, mai nou, Congresul! Să auzi şi să nu crezi - românii îşi pun speranţele în cel de-al XIV-lea Congres al PCR! Mai peste tot auzi zvonuri (spun şi eu ce-mi "aduc" prietenii care mă mai vi­zi­tează) că "la Congres, se va schimba linia" sau chiar că "îl vor schimba pe Ceauşescu!" Părerea mea e că, de atâta mizerie şi suferinţă, românii noştri au înnebunit de tot. Chiar nu-şi dau seama că marionetele ce vor participa la Congres nu mai sunt în stare nici să schimbe un bec, d'apoi pe Ceauşescu sau "linia"? E de necrezut, dar nu sunt capabili să observe că acest partid e o simplă afacere de fa­milie, iar a aştepta schimbări de la Ceauşescu înseamnă, de fapt, a pune cruce gândului oricăror schimbări, chiar şi unora pur cosmetice.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 110-111


Aşa cum mă aşteptam - dar speram că n-or să îndrăznească  mi-au făcut porcăria, dându-mi calificativul doi la "Secretul armei... secrete!". Desigur că am să protestez, am să-i şicanez cât am să pot, dar porcăria este fă­cu­tă!
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 544
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de