Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Nina Cassian ● Liviu Antonesei ● Alexandru Tatos
Întrebat, într-un interviu difuzat de Televiziunea Franceză în ianuarie trecut, de ce este disident, Dan Petrescu a răspuns: "Pur şi simplu pentru că cineva trebuia să facă acest lucru: să vorbească în calitatea sa de cetăţean. Dacă poporul nu se exprimă, s-a sfârşit cu ţara."
În momentul când Dan Petrescu era arestat, mulţimea punea stăpânire pe străzile Germaniei de Răsărit, şi nu le mai părăsea înainte de prăbuşirea zidului din Berlin. În astfel de clipe, când se schimbă faţa Europei, ştirea arestării lui, care riscă să treacă oarecum neobservată - actualitatea fiind anexată de neaşteptata şi fulgerătoarea mutaţie a Răsăritului - a provocat totuşi reacţii prompte. Nu vom insista însă niciodată îndeajuns asupra rapidităţii cu care scriitorii, exilaţi sau originari din România, s-au solidarizat cu Dan Petrescu, în unele cazuri mergând, ca Ara Şişmanian, până la a declara greva foamei la Paris. La Simpozionul pentru o Europă a Culturii, de la Blois, în Franţa, participau Paul Goma, Mircea Iorgulescu şi Dorin Tudoran.
Ziarul Libération (6 nov.) rezuma astfel intervenţia lui Mircea Iorgulescu: "Îndelung aplaudat, Mircea Iorgulescu, critic literar român, exilat în Franţa din septembrie trecut, a refuzat să vorbească despre cultura europeană în numele intelectualilor români, spunând: «Doina Cornea, Mircea Dinescu sunt la închisoare în propriul lor domiciliu, Dan Petrescu, în închisoare propriu-zisă. Pentru noi, românii, prezentul este un doliu»".
În timp ce Mircea Iorgulescu vorbea astfel, de la tribună, printre participanţi, Paul Goma şi Dorin Tudoran făceau să circule un manifest de solidaritate cu Dan Petrescu, care era semnat de scriitori şi artişti, unii cu totul prestigioşi, din întreaga Europă, şi nu doar din Apus. La trei-patru zile după arestarea lui Dan Petrescu, 80 de scriitori români din exil şi 30 de intelectuali din toată aria europeană (cuprinzând şi Estul) au reacţionat cu o unitate ce nu era, probabil, prevăzută de Bucureşti. Se va fi crezut acolo, la nivelul unde s-a luat o astfel de hotărâre, în total contrasens istoric, că, alimentaţi cu ştiri senzaţionale sosind zi după zi din ţăile cu regim comunist (despre unele se poate spune, cu "fost" regim comunist), occidentalii nu vor mai fi atenţi la o mică arestare, undeva, în Iaşii izolaţi de restul lumii, şi unde telefoanele atâtor intelectuali sunt pur şi simplu tăiate. Socoteală, după cum vedem, total eronată. S-a ţinut seama cu atât mai mult de această arestare cu cât ea e simbolică pentru contratimpul istoric atât de evident. (...)
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 228-230
L-am visat ieri pe Ali care-i ştia pe toţi domnitorii României, că-i spuneam: "Bine, hai, ţine-mi o lecţie, hai, pisează-mă, hai, plictiseşte-mă..." cu un zâmbet de dragoste pe buze.
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Înstitutul Cultural Român, 2005, p. 91
Mai peste tot, lucrurile sunt în mişcare, numai la noi - nimic. În afara celor câţiva opozanţi - cu toţii arestaţi pe la domicilii sau sub strictă supraveghere - toată lumea zace (ăsta e cuvântul!) în aşteptare. Ce aşteaptă? Păi, mai nou, Congresul! Să auzi şi să nu crezi - românii îşi pun speranţele în cel de-al XIV-lea Congres al PCR! Mai peste tot auzi zvonuri (spun şi eu ce-mi "aduc" prietenii care mă mai vizitează) că "la Congres, se va schimba linia" sau chiar că "îl vor schimba pe Ceauşescu!" Părerea mea e că, de atâta mizerie şi suferinţă, românii noştri au înnebunit de tot. Chiar nu-şi dau seama că marionetele ce vor participa la Congres nu mai sunt în stare nici să schimbe un bec, d'apoi pe Ceauşescu sau "linia"? E de necrezut, dar nu sunt capabili să observe că acest partid e o simplă afacere de familie, iar a aştepta schimbări de la Ceauşescu înseamnă, de fapt, a pune cruce gândului oricăror schimbări, chiar şi unora pur cosmetice.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 110-111
Aşa cum mă aşteptam - dar speram că n-or să îndrăznească mi-au făcut porcăria, dându-mi calificativul doi la "Secretul armei... secrete!". Desigur că am să protestez, am să-i şicanez cât am să pot, dar porcăria este făcută!
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 544
