x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

3 noiembrie 1989

0
03 Noi 2009 - 00:00

● Monica Lovinescu ● Boris Buzilă ● Victor Felea



A devenit aproape un loc comun ca, mai de fiecare dată când un comentator occidental se ocupă de stratificarea îngheţată din România, el să-şi pună întrebări stăruitoare, şi, după caz, neliniştite sau chiar agresive asupra absenţei scriitorilor din peisajul contestatar românesc. Între­bări atenuate, în ultimele luni, de luările de poziţie ale mai multor scriitori de certă notorietate.

Comentariul negativ nu e însă legat de actualitatea imediată. Excepţiile au existat de mai multă vreme (de n-ar fi să ne referim decât la Paul Goma sau Dorin Tudoran) şi ele, cum se ştie, confirmă, iar nu infirmă regula. Aceasta din urmă ar fi pasivitatea intelectualului român şi nu totdeauna numai a intelectualului. Astfel, într-un studiu asupra României lui Ceauşescu pe care l-a semnat împreună cu Despina Tomescu, Catherine Durandin, istoric şi profesoară la INLACO, a lansat chiar şi un termen, acuzator şi oarecum simplificator: "victimizarea".

În linii mari, românii, neajungând să-şi facă propria istorie, s-ar consola consi­derându-se "victime" ale istoriei înfăptuite de alţii pe spatele lor. (...) Şi iată că, în ultima vreme, critica începe să se ivească, mai stăruitor, mai temeinic, şi în revistele ro­mâneşti din străinătate. Propu­nân­du-se, în Agora mai întâi, în Dialog din ce în ce mai insistent, elemente de analiză, dacă nu chiar de teoretizare. Astfel, avem în faţă ultimele două numere din Dialog (cel din septembrie-octombrie 1989, pe de o parte, şi "Caietul de literatură" din septembrie, pe de alta).

În primul, Ion Negoiţescu, redactor la "Caietul de li­teratură", răspunde la întrebările directorului revistei, Ion Solacolu, iar Ion Vianu ne propune o radiografie a "stării naţiunii". (...) Din necesitatea revenirii scriitorului spre politic provin, la Ion Negoiţescu, şi unele intransigenţe (nu le împărtăşim totdeauna) faţă de cei care duc lupta doar în domeniul culturii, cu şopârle sau fără. Nu credem, ca el, că şopârlele sunt chiar admise şi dorite de regim, spre a îngădui, asemenea anecdotelor, populaţiei să răsufle un pic, reluând, după acest popas al hazului de necaz, calea supuşeniei cea de toate zilele. Există şi o rezistenţă prin cultură, socotim noi, şi am subliniat-o îndeajuns. Ea nu dispensează însă pe intelectual de luări de atitudine în sfera, mai largă, a socie­tăţii civile care, fără ajutorul inte­lectualilor, cu greu se poate exprima consecvent.

După cum nu suntem cu totul de acord nici cu implicarea respon­sa­bilităţii "spaţiului mioritic" blagian în pasivitatea intelectualului român. Tot astfel, nu socotim că scrierile politice ale lui Eminesu au hrănit un naţiona­lism al clipei de faţă: pentru un popor ce a fost ocupat militar de un altul zeci de ani, sentimentul naţional este firesc.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 223-226



În "O zi din viaţa lui Ivan Deniso­vici" se află un personaj în care Soljeniţîn, vorbind din proprie experienţă, arată cum poţi supravieţui în condiţii de opresiune concentraţionară. Unui om înzestrat cu sensibilitate şi raţiune
nu-i rămâne altă salvare decât să se transforme într-un animal obtuz. "În lagăr, dacă nu te abrutizezi, dacă nu-ţi înă­buşi sentimentele, nu rezişti. Eu însumi aşa m-am salvat. Mi-e groază să mă uit la fotografia făcută la elibe­rarea din lagăr: arăt cu 15 ani mai în vârstă decât acum. Eram literalmente abrutizat, stângaci, mintea îmi lucra greoi. Numai aşa am izbutit să rămân în viaţă. Dacă aş fi trăit «intelectual», într-o permanentă agitaţie interioară, dacă m-aş fi consumat nervos şi aş fi pus la inimă tot ce mi se întâmpla, în mod sigur nu aş fi putut rezista." Ceea ce i s-a întâmplat lui Soljeniţîn în Gulag ni se întâmplă şi nouă într-un lagăr cât o ţară întreagă. Dar câţi se pot lăuda cu o asemenea forţă de abstragere din realitate, încât să-i urmeze reţeta?
Boris Buzilă, În prezenţa stăpânilor. Treizeci de ani de jurnal secret la România liberă, Compania, 1999, p. 392-393



Uneori, seara târziu (după ce toţi s-au culcat şi e linişte) în bucătărie, cu­ră­ţând aragazul sau spălând ceva la chiuvetă, constat cu surprindere cât de mult mă calmează o astfel de muncă. Nu mă mai gândesc la nimic deosebit şi mă simt împăcat cu mine însumi. Din nefericire, după ce mă întorc în oda­ia mea reîncepe asaltul grijilor şi al preocupărilor de fiece zi, şi subit mă întristez la gândul că din nou m-am lăsat "păcălit" de aceeaşi primejdioasă iluzie a amânării.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 737
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de