5 decembrie 1989

● Titel Constantinescu ● Leonard Gavriliu ● Apostol Stan

Ceauşescu, la Moscova. Toţi cei cu "Pactul de la Varşovia", chemaţi de Gorbaciov să le povestească ce-a vorbit cu mai-marele Americii, Bush, în în­lâlnirea de la Malta! (Una-i Malta, alta-i Yalta!). "Al nostru", singur prin­tre ceilalţi, care sunt alţii decât acum două săptămâni. S-au topit cu toţii: al Germaniei "Democrate" (Honne­cer), chemat în faţa tribunalelor, bulgarul Jivkov la fel, al cehilor dat jos, al polonezilor la fel. Doar "al nostru" tare pe poziţie! Cum s-o fi simţind? Nu i-e ruşine? Sau frică? Singur cu marxism-leninismul lui!

M-am uitat la el: avea o privire de cretin, de tâmp, tot se uita în stânga lui, la Dăscălescu, părea şcolar idiot, care nu ştia dacă-l cheamă pe el la tablă sau nu! Şi nu ştia cum să-nceapă lecţia, de sus în jos sau de jos în sus. S-a şi întors, tot aseară! Nu prea era vesel! Iar azi, şefa noastră a ţinut o şedinţă cu discutarea dis­cursului lui Ceauşescu. Am făcut, ca de obicei, o gafă, spunând de faţă cu încă nu ştiu cine: "Ce-ţi veni cu toate tâmpeniile astea, tu nu vezi ce se întâmplă?" Şi ea s-a roşit toată, răspunzându-mi tăios: "Tâmpeniile astea sunt nişte probleme serioase, e vorba de discursul şefului statului!" şi mi-a trântit uşa. De ce dracu' nu-mi pun eu lacăt la gură? Ceea ce ni s-a părut stupid a fost discutarea planului de perspectivă al scenariilor, văzut în timp, până la cel de-al 15-lea congres, adică peste patru ani! Ne uităm unii la alţii, ne venea să râdem, dar nu râdem. Dau printre cărţile din bi­bliotecă de "Exil pe o boabă de piper" a lui Mircea Dinescu. Îmi pare rău de explozia de metaforă, prea multă, care oboseşte fără să clarifice îndeajuns ceea ce "trebuie". Din când în când, splendide scăpări de mare poet. Redactorul de carte este Geta Dimisianu (Naidin). Ce "mână bună" la Geta! Ea a redactat şi pe Doinaş, pe Buzura, pe Paler (ultima ei pasiune), şi pe alţii care ... astăzi ... sunt daţi mai la o parte. Ce se va împăuna distinsa doamnă când va fi să fie.
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 342-343


Joc şah cu Cristureanu: 3-2 pentru el. După cum constat de visu, el vinde videocasete înregistrate cu suma de 1.100 lei bucata. Rentabil. "Caseta" lui preferată: cele mai mari bucurii i le aduce bărbatului femeia. Apoi: femeia e o fiinţă minunată, dar numai când ai nevoie de ea, - să nu-ţi stea pe cap!
De câtăva vreme, şoferul Ciobanu de la "Informaţia Bucureştiului" nu mai zice când îl întreb ce face: "Mai bine decât mâine". Ce modificare s-o fi produs în conştiinţa lui?
Leonard Gavriliu, Jurnalul anului revoluţionar 1989, Paşcani, Editura Moldopress, 2004, p. 93



Ziua mult aşteptată a plecării Marianei în Canada. În pofida atâtor obstacole ridicate în calea acestei călătorii părăsind prin pensionare catedra de profesoară de istorie, era degajată acum de orice obligaţie legată de şcoală. Era preţul pe care îl plătea pentru a obţine paşaportul.

După procurarea biletului de avion, extrem de piperat raportat la veniturile noastre (cu Tarom-ul până la New York), aşteptam cu emoţie îmbarcarea la Otopeni. Ştiam că aici trebuia ajuns cu cel puţin două ore înainte de zbor, ţinând cont de controlul vamal. Control care viza eventuale scrisori, acte, cărţi, do­cumente, unele trecute chiar în rândul secretelor de stat, valută etc. Se ştie că, în condiţiile cenzurii, vameşii dispuneau de un vast câmp de acţiune, scormonind valize, buzunare, căptuşeala unor obiecte de îmbrăcăminte etc. Mariana prevăzuse bagaje pentru o şedere de trei luni - cât era autorizată - şi cadouri pentru fiu şi noră. Într-o asemenea atmosferă, reflectam cu voce tare, constatând următoarele: în decurs de peste doi ani şi jumătate de când Mihnea se afla cu rezidenţa în Montreal, eu şi Mariana ne-am angajat în expedierea către Canada, prin vamă şi în condiţii îngrozitoare impuse de autorităţi, a unor numeroase lucruri aparţinând celor doi tineri. (....) Toate aceste întâmplări le comentam cu Mariana în dimineaţa de 5 decembrie 1989 în drum spre Aeroportul Otopeni. Eram în propria noastră maşină - un Oltcit rămas de de la Mihnea, după plecarea din ţară - când ne-a oprit Miliţia la câţiva km de destinaţie. Am fost avertizaţi să ne oprim, pentru că tocmai sosise "tovarăşul" dintr-o călătorie. Deveneam îngrijoraţi pentru că ni se răsturna între­gul program. Nemulţumirea însă ne-o exprimam în sinea noastră, considerând cât de iraţionale şi inutile erau acele excese de proecţie. Atunci am şoptit Marianei că peste trei luni, în momentul întoarcerii la Bucureşti, Ceauşeştii nu vor mai fi în scaune. Vor fi măturaţi de populaţie, întocmai cum se întâmplase în celelalte state est-europene.

După minute bune de aşteptare, scăpăm de blocaj şi ajungem la Otopeni, cu o întârziere scuzabilă. Mariana reuşea să treacă prin toate barierele, să se îmbarce în Tarom cu direcţia New York. Totul părea un vis frumos împlinit, cu posibilitatea de a fi desăvârşit, anume de a-l întâlni pe fiul nostru pe care nu-l mai văzuse de mai bine de doi ani şi jumătate. Mă întorceam acasă cuprins de o bucurie infinită, după ce-mi îmbrăţişasem soţia prelung şi afectuos, rugând-o ca, în numele meu, să transmită fiului şi norei aceleaşi vibraţii de dragoste.
Apostol Stan, Revoluţia română văzută din stradă. Decembrie 1989-iunie 1990, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, p. 135-139