Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Constantin Trandafir ● Mircea Zaciu ● Arşavir Acterian ● Titel Constantinescu
Un fost semnatar al Apelului lui Paul Goma (din 1977), scriitorul Ara Alexandru Şişmanin, a declarat la Paris greva foamei, în semn de solidaritate cu Dan Petrescu.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 227
Aniversarea Marii Revoluţii din Octombrie 1917. Slabă activitate. Au rămas numai Spanacul şi căţeii să salveze stalinismul totalitar. Trezit prea devreme, pe la 4, stau în scutece, citesc lucruri uşoare, ascult radio-magazinul, sportul. Boris Becker iar victorios, alt sportiv român a rămas "acolo", Steaua a fost învinsă la handbal de o echipă vest-germană chiar la Râmnicu Vâlcea... Vreme închisă. Nori denşi. Şi pe drum e numai fum. Am găsit "Istoria esteticii", am rătăcit "Aspecte ale mitului"... A murit Mihaela Runceanu, cântăreaţa. Se zice că a fost ucisă bestial pentru nişte bijuterii sau cam aşa ceva. Omul nou! Pe Silviu Stănculescu îl ştiu de recitator de ode în metru ceauşist. Dar şi Aimée Iacobescu, căreia îi preţuiam frumuseţea?...
Bebe Văleanu mă cheamă telefonic la cenaclu, au venit scriitorii de la Buşteni, patru bărbaţi şi cinci dame. Gherasân şi Unatinski au tradus un roman din slovacă. Ne citeşte dom' secretar un fragment. Stau rău de tot cu folosirea timpurilor. Epigrame proaste de Miclescu şi Ispăşoiu, din nou foarte bune ale dlui Luncaşu. Mai citesc de la noi Bebe, versuri stufoase, Vasile Ilinca, excese epatante, un elev adus de Gherasân, acceptabil, dl. Lupaşcu, interbelicul, cu ale lui semănătoriste elegii. De la oaspeţi, un prozator citeşte ceva încâlcit, o poetesă e sentimentaloidă, un poet-muncitor, alt poet-muncitor. Şeful cenaclului lor e un domn cam uzat care se ocupă cu... dacii, ca Cionca al nostru. Plouă torenţial, se bea ţuică şi vin cu mult talent. Improvizăm coifuri, potopul continuă toată noaptea. Mă gândesc la bieţii scriitori din Buşteni, cum or fi ajuns ei acasă...
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti, Editura Vestala, 2009, p. 213
Carol Sebestyén, pentru cărţi. Încearcă să scrie un studiu socio-literar despre epoca interbelică. Acest timişorean vioi şi inteligent (oltean după mamă, ungur după tată, dar neştiind totuşi ungureşte!) e o prezenţă tonică. Deşi are o viaţă grea, de profesoraş într-o provincie oarecare, de unde nu ştie cum să scape. Am însă, nu ştiu de ce, încredere că odată şi odată va răzbi. E prea inteligent şi plin de vitalitate, încât va găsi o soluţie. L-am descoperit la ultima sesiune pe ţară a cercurilor studenţeşti, unde a fost vădit nedreptăţit, pentru a se face loc unui concurent - fiu de universitar. Am protestat atunci degeaba, l-am îndemnat apoi să trimită studiul lui (despre jurnalul lui Titu Maiorescu) lui Florescu, la revista Institutului. Îmi vine în casă, îmi cere cărţi, i-am scos unele pe numele meu de la Biblioteca facultăţii, are proiecte îndrăzneţe şi e plin de idei ca un stup.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 453
Am cunoscut oameni care au renunţat la propria lor mântuire spre a-şi salva propria ţară de la pierzanie. Au fost, desigur, destui aceştia, dar norodul pus pe căpătuială şi huzur a triumfat din păcate iar ceilalţi au înfundat puşcăriile murind cu nemiluita.
Arşavir Acterian, Jurnal în căutaraea lui Dumnezeu, Institutul European, Iaşi, 1994, p. 213
Mă gândesc câteodată: cum va fi literatura de după... Ce va spune ea, ce va afirma, ce va nega şi cine o va scrie? Va fi o năvală de "eroi", glasuri peste glasuri se vor încăiera şi se vor striga, se vor insulta, se vor pândi, se vor jigni şi tot la un fel de haos se va ajunge. Triumful unei literaturi proaste, la fel de proaste ca literatura de acum, dar pe alte coordonate, demagogie şi prost gust, izbucnite dintr-un foc mocnit, izbucnit cu stridenţe şi lozinci, desigur altele decât cele de azi, dar tot de mediocrii înălţate şi fâlfâite, căci ei vor fi eroii atunci, în perioada aceea de după... Limpezimea, liniştea, gândirea logică vor avea iar de suferit, poate nu mult timp, dar oricum, vor suferi. Eu cred că nu mai am nimic de făcut. N-am luptat din cauza spaimei acumulate de peste 40 de ani, iar pentru ceea ce doresc, acea limpezime sublimă de care am atâta nevoie, sunt prea obosit, prea întârziat. Nu am altceva de făcut decât să-mi scriu mai departe poemele, proza, teatrul, pentru simpla alinare a sufletului meu şi să le iau cu mine odată cu marea mea plecare, undeva, nu se ştie unde... De când văd cum am ajuns neoameni, cum ţara umilită, jignită, chinuită de încă aceiaşi indivizi de 40 de ani, că nu se schimbă nimic când în jurul nostru se schimbă totul, mă simt ameninţat de aceeaşi şi aceeaşi spaimă, pe un plaur înconjurat de ape, gata din clipă în clipă să fie înghiţit de adânc. Cui să strigăm ajutooor? Tot de la noi trebuie să pornească totul!
Titel Constantinescu, Frica şi ... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 333-334
