Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Monica Lovinescu ● Victor Felea ● Stelian Tănase ● Florenţa Albu
Îl anunţasem aseară pe Hăulică: trebuie să facem vâlvă în presa pariziană în jurul Scrisorii celor şapte. E de acord să i se dea drumul, cu toate că se va spune şi crede că el a dezvăluit "secretul". Redactăm comunicatul şi i-l dictez prin telefon şi lui Mihnea, care până seara rezolvă totul la nivel parizian: agenţiile France-Presse şi Reuter, articole de apărut în Le Monde şi Libération. Marie-France se va ocupa de Apelul Pen-Clubului, Goma de forma deschisă a Protestului scriitorilor exilaţi. Un ultim telefon: lui Gelu, să aştepte mâine telefaxul cu datele complete. Îi voi trimite de la radio.
Şi astfel se încheie o săptămână răvăşită de atâta agitaţie.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 158-159
Zile posomorâte la slujbă. Colegii, cum vin, se bagă într-un birou şi beau. Porcării şi bancuri. Pentru mine, slujba asta din care voi avea onoarea să fiu concediat curând, cum fac primul pas în afară, e o bună ascunzătoare. Un loc umil, la marginea oraşului, Siberie ad-hoc. Plus că pot lucra aproape nestingherit. Nimeni nu vine aici (n-am văzut un şef de luni de zile), faci o oră din centru, e locul cel mai îndepărtat. Un pachiderm construit în '53, la Festivalul Tineretului (...) În sală e un frig de tâmpeşti. Aparatele sunt vechi, nu se aude mai nimic, filmul se întrerupe de cinci ori.
E aproape ora amiezii. Lidia bate la maşina de scris (traducerea din Miller); Cristina pregăteşte ceva la bucătărie; Mihai doarme. Eu îmi examinez viaţa (imediată) şi gândurile, însă încerc să nu mai trag concluzii pesimiste.
Există atâtea nemulţumiri în mine, încât aş mai putea da şi altora. Găsesc în Jurnalul lui J. Green o lectură de căpătâi. Iată încă un citat demn de reţinut: "E o copilărie să ţinem la ceea ce am învăţat, pentru că ceea ce ştim nu cântăreşte prea mult, dar îi admir pe cei care ştiu temeinic ceea ce ştiu, iar nu aproximativ. Cu timpul, mărturisesc, pierd dorinţa de a învăţa pentru a dobândi ceva ce tot nu voi păstra. A fi devine pasionant; nu vreau să spun a te agăţa de viaţă, ci a te desprinde de ceea ce este schimbător. Dezinteresaţi-vă, spunea deseori Fénelon".
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Albatros, 2000, p. 723
Lumina se aprinde, se continuă conversaţii şi bârfe din cartier, ideile, poliţaii, preţurile, ce s-a mai adus la alimentara. O mahala. Mica lume: protecţionistul (cu câte o muiere după el), pensionarul care vine la rupt bilete (vorbăreţ, un fel de Svejk ţigănos, fost ofiţer, cam beţiv şi în putere, după femei, altfel simpatic); femeia de serviciu adormită, venită de la biserică. Mulţumită că a scăpat de acasă câteva ceasuri. Şi eu, într-un birou, citesc ceva (...)
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & jurnal din anii târzii ai dictaturii, Bucureşti, Compania, 2002, p. 81-82
Se-aude pierzându-se pe străzi ori stăruind aici, în răspântia blocurilor, vocea vânzătorului de pământ - "Pământ de flori - avem pământ de flori!". Totdeauna l-am aşteptat să vină primăvara, cu teama că nu mai are de unde veni - doar de pe lumea cealaltă, poate. Azi a venit, strigă şi strigă - aceeaşi voce mai slăbită şi acelaşi cal, mai bătrân. Fac popas, se odihnesc aici şi calul îşi strânge picioarele din genunchi, chircindu-le, parcă. Doamne, aş cumpăra tot pământul de flori, să nu se mai ostenească atât- bătrânul e acelaşi, din Brăneşti, pe care-l recunosc de alte dăţi, şi calul, şi căruţa hârbuită, şi felinarul stins, şi căldarea care a scos apa din puţ, altădată... Şi cine mai cumpără pământ? - s-a făut gol de case, de grădini, stăpânii nu ştiu dacă mai pot semăna, primăvara asta... Oraş răsturnat din rădăcini, nu-i mai tihnesc aşezarea, temeliile, florile, anotimpurile, amintirile.
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 407-408
