Telefon Pi, să merg marţi să văd filmul lui Wim Wenders despre Berlin. Răspund la ancheta, veche, pentru "Limbă şi literatură" şi, ciudat, mă simt mai bine, oarecum echilibrat şi de reziduurile unei nelucrări. Lene, somnolenţă vinovată.
Scrisori către ai mei. Poşta însă nu prea vine. Mereu lădiţa goală. Ce se întâmplă? Sentimentul continuu al unei pânde, al unui haute surveillance (?). Să ajung odată să-mi depun formele pentru vară. Credeam că e ceva special, mereu neliniştit. Dar nu era. Simplă masă de familie. Cuscrul mă laudă că sunt un tip "tare". Zice că mă invidiază. Aş! Trude, o scrisoare trimisă mai demult, în care citesc următorul pasaj: "După Crăciun a venit la noi un domn, care zicea că e de la miliţie şi ne-a pus tot felul de întrebări despre rude din ţară şi străinătate. Spunea că am fost reclamaţi. Până la urmă s-a dovedit că nici nu era de la miliţie. Aşa că sau a fost o glumă de prost gust, sau un hoţ. Dar la noi locuinţa nu arată a bogăţie. În orice caz, cei de la miliţie ne-au sfătuit să avem grijă cui deschidem uşa".
Ce să cred? Fac relaţia cu "vizita" lt. co. S. la mine însumi. Dar M. Îmi confirmase că atât numele maiorului L., cât şi al lt. colonelului sunt autentice, există chiar în funcţiile pe care şi le declinaseră. – Scris şi lui A., vorbindu-i şi de Bubi, care nu se simte prea bine, are mici tulburări motorii... – Seara, ştiri, la Viena: indignare că România semnează, dar anunţă că nu va aplica. Tot acum, la Londra, masă rotundă Eminescu, de la Paris, München, Chicago: Nego, nelipsitul Balotă şi Petru Culianu (cu o voce cam antipatică). Eminescu e luat apoi în tărbacă şi bine scuturat, acuzat de toate grozăviile dreptei teroriste! Extraordinar ce moştenire a lăsat Liviu Rusu discipolilor! Toţi, elevi ai lui Blaga, dar fără a se resimţi de vreo influenţă, cât de mică. În schimb, retorica găunoasă e a lui Răutu, ce posteritate europeană a dobândit, măcar radiofonic! Stil, expresie, inflamare verbală – toate sunt de la Rusu citire! Îi recunosc efectele, exploziile, umorile, grandilocvenţa. În rest, truisme şi banalităţi pretenţioase. Bietul Eminescu, expropriat de toţi. Somnolenţa asta! O boală? Epuizare? Influenţă a anotimpului? A presiunii atmosferice? Simplă convalescenţă? Autoapărare? Refugiu? Flucht in ....? Savanţii de azi recomandă somnul polifazic în locul celui monofazic, tradiţional. Un medic, Claudio Stampi, chemat la Ottawa să conducă "Programul de cercetare asupra somnului multifazic", împreună cu cu prof. Roger Broughton de la "Human neurosciences research Institute" al universităţii canadiene. Se pare că Da Vinci dormea 15 minute tot la patru ore, cu un total de o oră jumătate de somn pe zi, în loc de opt, şi deci cu o economie de timp de 75%. Astfel, el ar fi trăit nu doar 75 de ani (data anagrafică), ci, proporţional, cam o sută de ani, ceea ce ar explica – în afara geniului – vastitatea şi bogăţia creaţiei.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Editura Albatros, Bucureşti, 1998, p. 372-373
Întrerupt lucrul la carte tocmai când înaintam cu capacitate maximă, din cauza veştii aduse aseară de H., că până la sfârşitul lunii, editorialele trebuie să prezinte planuri ferme până în ’95 inclusiv, planuri în care, dacă n-apuci să fii "prins", nu mai publici nimic mai bine de un cincinal! N-am crezut, H. fiind un mare colportor de asemenea grozăvii, care până la urmă nu se confirmă, dar azi, verificând pe cont propriu, vestea mi-a fost confirmată de V.R. şi de Elena Marinescu. "Dar e o absurditate! îi spun Elenei M. La care ea, firesc: "Bineînţeles că e o absurditate. Dumneavoastră încă nu v-aţi obişnuit? Doar toată viaţa noastră e un lanţ de absurdităţi!".
De azi (16) deci, îmi bat capul pentru a încropi în grabă oferte convingătoare pentru nişte cărţi aflate încă în starea unor nebuloase spirale.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Emia, 2004, p. 168
La ore, apoi la simpozionul de la Muzeu. Am primit cartea de la domnul Marino, Eminescu şi abisul ontologic de Svetlana Paleologu-Matta. Fac furori cu ea. Pietcu o cere pentru xeroxat. Dna Aurelia Rusu e încântată. O doamnă foarte "deschisă" la suflet. Vorbeşte despre ediţia "Eminescu" la care lucrează d-ei. Mai vorbesc: Onea, Gherasim, Unatinski, Luncă. Şi totuşi, Gh. Bulgăre n-a venit. Doamna pleacă, noi, "băieţii", ne dedulcim la coniac, après. Până ajungem să cântăm: "Suntem conferenţiari/ Din lume cei mai mari./ Când trecem la pahar,/ Suntem şi mai flecari"… Politichia vorbeşte despre hotărârea ruşilor de retragere unilaterală a forţelor militare din Ungaria, Cehoslovacia şi…Apelurile "României libere" din Ungaria. Un articol solid, din ţară, despre sportul românesc şi patimile lui. Protestele presei străine şi ale unor asociaţii umanitare continuă. Ce de osanale la noi, ce de injurii pretutindeni! Mă amuz cu "Soldatul Swejk" de Hasek, ca să pot să adorm (prin încântare).
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
Citește pe Antena3.ro