x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sub semnul scârbavnicului mădular

0
24 Aug 2009 - 00:00
Căderea regimului ceauşist sau comunist a fost pentru cei lucizi un moment de triumf al umilitului (oricât de bine situat erai pe o scară ierarhică, tot umilit erai pe o verticală dură a supunerii) şi de nelinişte, conform principiului "Cel mai mult teme-te a doua zi după victorie". Principiu valabil cu precădere într-o ţară ca România. Victoria cui asupra cui?

Iată marea, esenţiala întrebare din istoria recentă a României la care nu numai că nu s-a răspuns, dar s-au dat suficiente semnale că teritoriul acesta este nerecomandat, iar încălcările nu vor rămâne fără consecinţe. Aceas­tă tăcere complice de după căderea regimului Ceauşescu este imensul alibi al celui împuşcat.

Moralitatea publică nu poate fi ca o haină cu două feţe, pe care o întorci după bunul plac. Dar oricum ar putea fi priviţi alţii, lui Ceauşescu i se pot reproşa peste 5.000 de morţi atroce ale unor femei tinere, lăsând în urmă peste zece mii de or­fa­ni. E mult, e puţin? Eu însă sunt dintre cei care au trăit la concret agonia acestor femei şi de multe ori m-am acuzat dacă nu cumva le-am ucis prin posibi­le greşeli medicale.

Toată tărăşenia a în­ceput din palavrele unui ardelean, pro­fesor de obstetrică, Stanca. Profesorul Stanca a fost ciudat amestecat în via­ţa mea, m-a moşit la maternitatea Giu­leşti şi am şi asistat, în spi­talul în care lucram, la moartea lui. Lucrând la Spitalul Elias, profesorul, ca să se afle în treabă, i-a spus Tovarăşei că scade natalitatea. Nebunul a pus mâ­na pe cutia cu chibrituri. Tovarăşa a percutat. Din acel moment, sexuali­ta­tea, element esenţial al vieţii fie­că­ruia dintre noi, a devenit sport extrem. Iar fe­meia, tradiţional supusă capriciilor masculului în România (până la a fi violată în familie), a devenit victimă. O sarcină devenea foarte adesea jocul cu moartea. Bancul, superb lingvistic, în care Ceauşescu ameninţă din balconul Comitetului Central femeile care demonstrează împotriva legii anti-avort, "Gurili, că vă iau sulili", exprimă de fapt punctual o stare de fapt. Tovarăşul putea să ia oricând orice. Evident, cu ajutorul complicilor care nu au existat niciodată ca atare, concret, în istoria ţării noastre.
În România a fost condamnat comunismul în Parlament, şi nu au fost condamnaţi în tribunale comuniştii care au făcut crime concrete.

Principiul "Gurili!" a funcţionat şi funcţionează. El a intrat subtil în ADN-ul fiecăruia dintre noi, s-a dizolvat în noi la nivel de celulă.
În perioada comunismului cu gestaţie obligatorie la Spitalul "23 August" din Bucureşti s-a produs un fapt care s-ar putea interpreta ca o confuzie grotescă. De fapt, în­tâmplarea nu era decât intuiţia principial corectă a unei femei simple că "ăia" pot să facă orice, oricui, oricând.

Foile de observaţie se băteau la maşina de scris. Şefa clinicii, tovarăşa Henrieta Ciortoloman (colonel de Securitate pe timpul sângerosului şef de MAI Alexandru Drăghici), perso­naj colorat repre­zen­tând un produs tipic al dictaturii proletariatului, pretindea ca starea cu­rentă a pacientelor să fie "bătută" la fiecare două ore. O tâmpenie greu realizabilă.

Văzând la masa ginecologică o pacientă cu avort provocat, distinsul dr Raţiu a comunicat scurt, stenogra­fic, colaboratorilor:
"Luna a doua, incomplet. Băteţi-o până dimineaţă!" Bineînţeles, se re­ferea la foaia de observaţie, să fie "bătută" până dimineaţă. Dar pacienta, cunoscătoare a Sistemului, în ca­drul posibilei polisemii a ales varian­ta hard. Prăbuşindu-se brusc în ge­nunchi în faţa personalului medi­cal uluit, femeia a început să răcnească: "Nu mă bateţi, că spun tot!".

O tâmpită credeţi? Nu, o lucidă, dacă nu o informată. Că eu ştiu mai multe, dar mă conformez principiului "Gurili!". Exact acum 20 de ani la Galaţi a fost arestat un ginecolog care provoca avorturi în luni mari, prin ruperea membranelor. Băiat deştept, talentat, plus o variantă intelectuală, dar minus varianta morală.

O minus variantă sau un om ca noi, toţi ceilalţi? A fost acuzat de trei avorturi. Nu a fost bătut, a fost bine tratat, era un om cunoscut. Era aproape un om al Sistemului, dar care avusese ghinion. Jocul social era că, dacă ai avut ghinion, nu te mai cunoaştem.  Dacă eşti deştept, te duci singur la fund. Dar doctoraşul nu voia să joace jocul social.
- Nu am chiuretat trei, ci 300 de femei. Sunt toate scrise pe caiet. Şi nu numai le-am chiuretat, le-am şi regu­lat.
- Domnule doctor, nu v-a întrebat nimeni despre ce le-aţi mai făcut.
- Nu m-a întrebat, dar eu vreau să spun. Sunteţi obligaţi să consemnaţi.

Şi dă-i: neveste de poliţişti, de şefi de partid, judecătoare şi aşa mai departe. Nu am avut ocazia să aflu cu ce s-ar fi terminat normal povestea, căci treaba s-a lungit şi a venit Re­voluţia. Doctorul vorbăreţ din subsolul Miliţiei a devenit erou, cu toate drepturile şi onorurile. Asta chit că dăduse şi alţi doi colegi "în gât". Ştiu însă ce s-a întâmplat cu multe decenii în urmă cu doctorul Iepure la Tecuci. Era doctorul Poliţiei, făcuse nişte golănii, a avut ghinion şi a căzut. Atunci a început să vorbească şi să-i dea el în gât pe poliţişti. A fost găsit spânzurat în arest. Sinucidere. Numai că fami­lia avea şi ea legături, a venit control. Controlul a observat că pereţii celulei erau proaspăt văruiţi. Au dat varul jos, sub var era sânge.
Doctoraşul care juca pocker pe plusare a avut noroc. Norocul lui s-a numit Revoluţia. Care Revoluţie se traduce ca învârtire (din latină). Adică s-au schimbat învârtiţii, iar morala a rămas tot aia.
Prof. dr Nicolae Bacalbaşa, şeful Clinicii ATI - Spitalul Judeţean "Sf. Andrei" Galaţi

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de