17 aprilie 1989

Despre plata datoriilor externe se vorbise în mai multe rânduri: în şe­dinţa CPEx, la Plenarele CC al PCR şi a FDUS. Luni, 17 aprilie, a venit rân­dul Marii Adunări Naţionale să di­s­cute subiectul. Scopul principal al întâlnirii solemne – interzicerea pr­in lege a împrumuturilor ex­ter­ne.

FESTIVITĂŢI LA MAN, "UNIC ORGAN LEGIUITOR"
La Palatul Marii Adunări Naţio­nale (MAN) (unde fusese Camera Deputaţilor şi înainte de 1948, actualul Palat Patriarhal din Dealul Patriarhiei - n.n.) începeau lucrările celei de-a noua sesiuni din cea de-a noua legistatură a MAN. În 1989, MAN avea şi rol de putere legislativă. Între 1866-1947 Parlamentul era alcătuit din Senat şi Camera Deputaţilor. După abolirea mo­nar­hiei şi proclamarea Republicii, la 30 decembrie 1947, noua putere a desfiinţat Senatul şi s-a decis pentru un legislativ unicameral. Prin Constituţia din februarie 1948 a fost înfiinţată o nouă instituţie, numită Marea Adunare Naţională. Prin legea fundamentală s-a stabilit ca MAN să aibă un dublu rol - "organ suprem al puterii de stat" şi "unicul organ legiuitor" din România.
MAN avea, aşadar, atât atribuţiile unui Parlament, cât şi pe cele de şef de stat. În calitate de putere legiuitoare, MAN adopta legi şi emitea hotărâri.

DE DOUĂ ORI NOUĂ
Primele alegeri pentru deputaţi în Marea Adunare Naţională au fost organizate în martie 1948, iar MAN s-a întrunit pentru prima dată o lună mai târziu. Mandatul deputaţilor era de patru ani. Cea de-a noua le­gislatură a MAN începuse în 1985. O legislatură dura patru ani, şi în fiecare an existau două sesiuni. Astfel, la 17 aprilie 1989, începeau lucrările celei de-a noua sesiuni din ce-a de-a noua legislatură din istoria Marii Adunări Naţionale.

ÎN FAŢA MARII ADUNĂRI NAŢIONALE
În calitate de "organ suprem al puterii de stat", plenul MAN alegea şi revoca pe preşedintele RSR după 1974. După cum au relatat colaboratorii săi, Nicolae Ceauşescu a fost mereu preocupat de aspectele formale, juridice, ale deciziilor sale, grijă care nu l-a părăsit nici în ultimele clipe. La procesul de la Târgovişte a refuzat în câteva rânduri să răspundă la întrebările completului şi a făcut trimitere la Marea Adunare Naţională _ instituţie care, după Constituţie, îl alesese în funcţia de preşedinte al Republicii şi, simetric, avea şi dreptul să-l revoce.

PROPUNERI, UNANIMITĂŢI, APLAUZE ŞI URALE
Şedinţa începută în dimineaţa de 17 aprilie avea un dublu caracter festiv: era prima zi a noii sesiuni şi mai era şi ceva de sărbătorit: România nu mai avea de plătit nimic, nimănui. Nicolae Ceauşescu a mers să deschidă noua sesiune şi să-i anunţe, totodată, oficial, pe de­pu­taţi, că România este independentă şi economic, nu doar politic. Pe ordinea de zi a şedinţei, la punctul cinci - legea prin care se interziceau împrumuturile din străinătate. În deschidere a vorbit Nicolae Giosan, preşedintele MAN, urmat de Manea Mănescu. Al treilea vorbitor a fost Ceauşescu. A spus despre plata datoriei externe şi a "sugerat" modificări la textul hotărârii ce urma să fie adoptată de MAN. Meritele pentru succesul României, a subliniat Ceauşescu, re­vin partidului şi poporului - clasei muncitoare, ţă­ră­nimii şi intelec­tualităţii, iar aceste lucruri trebuie nea­părat să apară în hotărâre. Desigur, "propunerea" a fost acceptată "în unanimite" şi a fost însoţită de "aplauze şi urale pu­ternice". În continuare, alţi demnitari au vorbit despre celelalte puncte de pe ordinea de zi.

DE ZIUA SIRIEI, CU DIPLOMAŢIE, DESPRE ECONOMIE
La 17 aprilie Siria sărbătoarea ziua naţională. După tipic, Ceauşescu a trimis o telegramă de felicitare lui Hafez Al-Assad, preşedintele Republicii Arabe Siriene. Dincolo de gestul protocolar, România era interesată să aibă şi pe mai departe relaţii economice cu statul sirian. În virtutea unor acorduri economice, în anii '80, specialiştii români au lucrat la construcţia unor obiective economice în mai multe state arabe. Bunăoară în Siria, rafinăria de la Banias, uzina chimică de la Homs, fabrica de ciment de la Sheik Said, lucrările de hidroamelioraţii de pe Valea Eufratului se făcuseră prin contribuţia inginerilor şi muncitorilor români. Tot luni, în contul zilei naţionale a Republicii Zimba­bwe, în prezenţa lui Stephen C. Chiketa, ambasadorul acestui stat la Bucureşti, Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu străinătatea a organizat o "manifestare". După tipic, s-au prezentat "impresii de călătorie" şi un film documentar despe ţara africană. Luni, Ceauşescu a semnat Decretul prezidenţial prin care Ion Angelescu era numit ambasador al României în Egipt, în locul lui Vicenţiu Constantin Dan, rechemat de la Cairo.

"... A RELATAT AGENŢIA DE PRESĂ"
Pentru a întreţine românilor senzaţia că regimul de la Bucureşti se bucură de atenţia străinătăţii, ziarele vorbeau pe larg despre articolele din presa internaţională dedicate României. Bunăoară, despre cum au fost reflectate lucrările Plenarei CC al PCR unde s-a anunţat plata datoriei externe. "Agenţia TASS (agenţia de presă sovietică - n.n.), scria Scînteia, a transmis în legătură cu adoptarea Hotărârii Plenarei: «Participanţii la Plenara CC al PCR au luat la cunoştinţă, cu aleasă satisfacţie, că România şi-a lichidat în întregime datoria externă, se subliniază în Hotărârea Plenarei. Această realizare, se relevă în do­cument, reprezintă rezultatul muncii întregului popor român, deschizând perspective minunate dezvoltării continue a ţării»."

ÎN CULISELE AGENŢIEI TASS
Lui Nikolai Morozov, corespondentul TASS la Bucureşti în 1989, cel mai probabil autorul textului citat de Scînteia, îi datorăm un volum de memorii care ne introduce în culisele "relatărilor de la faţa locului". Morozov povesteşte, printre altele, cum se scriau articolele la date festive: "Schema era simplă şi sigură, spune Morozov: după un început voios despre «dezvoltarea ascendentă» a relaţiilor româno-sovietice, asupra cititorului se revărsa hârdăul numeroaselor exemple şi cifre menite să probeze «colaborarea rodnică». Totul se încununa printr-un citat din cuvântarea vreunui demnitar sovietic care vizitase recent România sau vorbise despre relaţiile dintre cele două state. În funcţie de talentul său, de informaţiile de care dispunea fiecare autor, corespondenţa se asezona cu impresii personale sau interviuri. Practic, corespondentul, în mod aberant, era preocupat nu de originalitatea articolului său, ci, dimpotrivă, de a nu ieşi cumva din şablonul impus.