23 martie 1989

Stelian Tănase ● Radu Ciobanu ● Mircea Zaciu

Lungă conversaţie cu domnul Pa­leologu, ne plimbăm prin cartier. Vorbim ce să facem. E o stare de spi­rit propice să-i facem greutăţi "celui mai iubit". Dar nu individual, ci ne trebuie un grup ca să rezistăm, un plan să alegem momentele, ţintele, să legăm contacte. El are ceva, şi eu am. Aş putea să asigur, până mă leagă griveii, ieşirea mesajelor. Sub pretextul concertelor de jazz, mă văd cu cine trebuie. Apoi ne trebuie un sistem de comunicare prin telefon, codificat. Şi o cutie poştală. Suntem nişte conspiratori infantili. Deocamdată facem o listă mentală cu cine ar fi capabil să ne susţină, cine nu e mort de frică, cine nu a fost cum­părat, cine vrea să se răscumpere pentru păcatele din trecut. Cine este discret şi neşantajabil. Nu rămân multe nume. Câteva nume cunoscute, eu susţin că e neapărat să cu­legem şi tineri, nume noi, să le introducem în circuit. Bogza şi ceilalţi pen­tru acoperire. Şi să nu ne rezu­măm la scriitori, ne trebuie nişte universitari, cercetători. Eu i-aş aduce la hop pe C.A., A.T., D.O. Am face programul şi declaraţiile. Ne trebuie o platformă. Rămânem la Cap­şa în restaurantul gol. Ne înţe­legem destul de repede asupra punctelor. Recrutarea oamenilor rămâne cea mai dificilă problemă. Unul aşteaptă o carte. Altul se teme să-şi piardă slujba. Altul are copil. Altul nu înţelege. Cutare nu vrea să lupte. Când îi luăm la rând, rezultă că puţini rezistă la tăvăleală. Îi vom aduna aşa cum sunt. Singura regulă: să fie discreţi, să nu fie delatori care a doua zi anunţă Secu. Platforma noastră, ca şi în Polonia, socie­tatea civilă. Individul strivit de stat. Frigul, cartelele, sără­cia, înapoierea, eşecul. E caraghios ca foştii comu­nişti să fi ridicat glasul (Apostol, Mănescu), iar ceilalţi, de orientare europeană, să tacă, să se ascundă prin beciuri. Trebuie să ne mişcăm foarte discret, ca şi cum am dansa pe sticlă pisată. Să nu se simtă. Nu trebuie împunse numai politica cultu­rală, US, cenzura. Vom avea cu­raj la mai mult? Dacă nu, o să ne rezu­măm la atât. Pentru a aduna sem­nături şi a găsi puţin curaj să voci­ferăm. (...) N-avem destin naţio­nal, zic. Noi ne descurcăm, supra­vieţuim. Nu ne place suferinţa. Domnul Paleologu răspunde cu vorba aia.
Îl duc înapoi acasă, ne uităm da­că suntem filaţi. Nu vedem nimic. Nu­mai ajungem în Armenească, maşina parcată pe trotuarul de peste drum. Râdem complici. Ne simţim bine aşa. De ce? Pentru că lucrurile s-au precizat, nu mai suntem topiţi în magma asta.
Avem o speranţă că o să ieşim. Prea suntem ruşinaţi de laşitatea noastră. Plus că avem un plan, s-a conturat o idee. Ceea ce până acum nu aveam. (...)
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar&jurnal din anii târzii ai dictaturii, Bucureşti, Compania, 2002, p. 75-78


De două zile iar nu mai lucrez. La stresul din zi în zi mai marcat al aşteptării evenimentului de fa­mi­lie, s-au adăugat intempestiv tensiunea şi enervarea provocate - deşi n-am fost direct implicat în ea - de vizita genialului cuplu. După ce două zile a aşteptat în stradă pentru a-i ovaţiona trecerea, N. a stat azi (23) două ore la coadă la carne, de unde s-a întors cu mâna goală, căci carnea era împuţită. Ce n-am mai găsit la ultimele ieşiri în oraş, lucruri elementare şi care ne sunt urgent necesare: cremă de ras, săpun de ras, pensulă de ras, after shave, hârtie de scris (am obţinut prin relaţii), vată, furtun pentru aspirator, uşă de schimb pentru congelatorul frigiderului Arctic, bec pentru veioză, cerneală albastră, zahăr vanilinat, vopsea albă.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Deva, Emia, 2004, p. 173-174

Ora 9:00 dimineaţa. Cerul, de o mare seninătate. Platanul din faţa ferestrei spuzit de muguri de­licaţi şi are un aer "feciorelnic". Pri­velişte încântătoare. Sunt bu­curos, dar numai la su­pra­faţă. Înăuntru, fragilitate şi incertitudine. De acum, cu mine, sentimentul plenitudinii e unul pe care n-o să-l mai simt. Vitalitatea mea şi-a pierdut surplusul puterilor expansive. Rezervele, câte au mai rămas, sunt numai pentru în­treţinerea "mecanismelor" de bază; încolo, lentoare şi "scâr­ţâieli".  
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955- martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 722

Nelinişti pentru Izabel. A luat lucrurile, a plecat, dar nu am confirmarea că a ajuns bine, că n-a păţit ceva la vamă. - Scandalul Dinescu. - Vorbit la telefon, doamna Stein vine săptămâna viitoare. - Iritare în legătură cu "avizul" centrului universitar. S-ar părea că dosarul meu n-a ajuns la ei. Deci, să mă lupt până la căpat, şi tot pe mici porţiuni. - Avertisment american. - Buşchis mă previne în taină de sosirea lui Cori cu doamna Stein.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Albatros, 1998, p. 431-432