x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei 28 august 1989

28 august 1989

de Florin Mihai    |    28 Aug 2009   •   00:00

Ion Radu, membru supleant al CPEx, viceprim-ministru al Guvernului, s-a deplasat la Sofia, pentru a participa la a XIII-a sesiune a Comisiei interguvernamentale româno-bulgare de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică. Cu întârziere de câteva zile, căci sărbătorirea zilei naţionale se încheiase, Întreprinderea "23 August" anunţa finalizarea compresorului cu numărul 200. În judeţul Alba, raliul automobilistic "Apulum" se afla în faza ultimelor pregătiri. Mai erau trei zile până la debutul competiţiei.


ION RADU, LA DISCUŢII ÎN SOFIA
Ion Radu, membru supleant al CPEx, viceprim-ministru al Guvernului, s-a deplasat la Sofia, pentru a participa la a XIII-a sesiune a Comisiei interguvernamentale româno-bulgare de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică. Oficialul român a convorbit cu Gheor­ghi Atanasov, membru al Biroului Politic al CC al Partidului Comunist Bulgar (PCB), despre schimburile comerciale dintre cele două ţări vecine.
Într-o scrisoare trimisă atunci, Ni­co­lae Ceauşescu l-a salutat pe omolo­gul său Todor Jivkov, vechiul său prie­ten şi partener de vâ­nă­toare. În ace­e­aşi perioadă, liderul bulgar îl pri­mea la reşedinţa sa pe Mieczyslav Ra­kow­ski, prim-secretar al CC al Parti­du­lui Muncitoresc Unit Polonez (PMUP). Mai mult ca sigur că bulga­rul a cerut informaţii suplimentare des­pre evoluţia politică a Poloniei, unde recent fusese instalat primul pre­mier necomunist, Tadeusz Ma­zo­wi­ecki.


PLANUL REALIZAT PÂNĂ LA CONGRES

La Bucureşti s-a desfăşurat Plenara extraordinară a Comitetului muni­cipal de partid care, pe baza prevederi­lor Statutului PCR şi a Hotărârii Ple­na­­rei CC al partidului din 18-27 iunie 1989, a decis convocarea adunărilor şi conferinţelor pentru dări de seamă. Fiecare vorbitor a evocat, cu evlavie, personalitatea "celui mai iubit fiu al poporului", omagiind "gândirea revo­lu­ţi­o­na­ră a genialului om politic Nicolae Ceauşescu". După care s-a trecut la ordinea de zi. În aplauzele participanţilor, s-a decis realizarea planului pe anul 1989 până la Congresul al XIV-lea al partidului, programat pentru luna noiembrie. Iar la sfârşit, membrii organizaţiei şi-au luat angajamente pentru respectarea termenului, promiţând că "nu vor precupeţi nici un efort".


COMPRESORUL NR. 200
Cu întârziere de câteva zile, căci sărbătorirea zilei naţionale se înche­iase, Întreprinderea "23 August" anun­ţa finalizarea compresorului cu numărul 200. Utilajul era gata de ex­port. Fără a numi beneficiarul, aflăm că piesa fusese cerută încă de la începutul anului 1989. Mai mult, mulţumit de realizările fabricii, contractantul străin suplimentase ce­rerea. Alături de compresorul amintit, "23 August" lansase de curând şi alte produse: compresoare cu 2, 4, 6 şi 8 cilindri, turbocompresoare, gazomotocompresoare de 1.000 şi 1.200 CP, electrosuflante. Ciocanul matriţor de 40 de tone forţă aştepta şi el să fie definitivat.   


GRAIUL CIFRELOR

Este graiul ce-i place "Tovarăşului". Nu-i întreprindere, instituţie, coope­rativă agricolă care să nu raporteze, în fiecare lună, cifre de producţie. La fel a procedat şi Consiliul unic agroindustrial de stat şi cooperatist Mociu (jud. Cluj). La sfârşitul verii efectuase arăturile pe o suprafaţă de 1.320 de hectare, dintre care 750 ha pentru însă­mân­ţă­ri­le de toamnă. Cele 83 de tractoare ale unităţii munceau în do­uă schimburi. Ba se pusese şi de-o în­tre­cere socialistă, în frunte fiind me­ca­ni­zatorii din Mociu, Că­mă­ra­şu şi Frata. Trei formaţii de lucru lucrau la fertilizarea solului, îm­prăş­tiind gu­noa­ie de grajd pe sol. 22.800 de tone de îngrăşământ natural fuseseră administrate de la începutul anului pe o suprafaţă de 621 de hectare, mai raportau agricultorii clujeni. Între timp începuse şi recoltatul cartofilor. Darea de seamă se încheia cu menţiunea că 2.700 de ţărani coope­ratori fuseseră mobilizaţi pe ogoare.


RALIUL AUTOMOBILISTIC "APULUM"
În judeţul Alba, raliul automobilistic "Apulum" se afla în faza ultimelor pregătiri.
Mai erau trei zile până la debutul competiţiei organizate de Federaţia ACR şi de Clubul judeţean Alba de automobilism şi karting. "Apulum" se afla la prima ediţie, fiind a V-a etapă a campionatului republican de raliuri, divizia B. 100 de autotu­risme din România îşi anunţaseră participarea.
Concursul se desfăşura pe un parcurs de 278 de kilometri, cu 12 controale orare şi zece probe de clasament. Verificarea tehnică a autovehiculelor se făcea la 31 au­gust, la Stadionul "Cetate" din Alba-Iulia.
Startul era anunţat pentru 1 septembrie, ora 9:01, din faţa Centrului de cultură şi creaţie "Cân­tarea României" al sindicatelor.
Concurenţii străbăteau ur­mă­toarele localităţi: Zlatna, Buium Cerbu, Corna, Gura Roşiei, Abrud, Bucium Poieni, Mogoş, Bârleşti, Ghioncani, Întregalde, Galda de Jos, Aiud, Râmeţ, Ponor, Alba-Iulia. În perioada concursului, circulaţia rutieră era întreruptă.


VESTIMENTAŢIE DE BUMBAC ÎN CULORI VII
Pentru ieşeni, inginera Mariana Minculescu, angajată a Uniunii Judeţene a Cooperaţiei Meş­te­şu­gă­reşti (UJCM), anunţa ultimele ten­din­ţe în modă ale sfârşitului de vară. Recomanda, printre altele, o ţinută din materiale uşoare şi plăcute la purtat, cum ar fi bumba­cul în culori vii, contrastante (alb, negru, roşu, albastru, galben, roz, verde).
"Ca sortimente se propun fuste şi rochii inspirate din costumul de te­nis, pantaloni, salopete, combinezoa­ne, tricouri, o multitudine de modele pentru toate stilurile, an­sam­bluri cu linie dreaptă, cu o mare varietate de detalii noi: gulere lucrate-montate, duble, brodate, plătci tip plastron, plisate cu diverse aplicaţii, decupaje sau combinaţii de materiale şi culori", sugera angajata UJCM.

×