A cerut Ceauşescu intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Polonia?

Printre păcatele puse în seama lui Ceauşescu e şi propunerea ca trupe­le Tratatului de la Varşovia să in­tre în Polonia pentru a face ordine acolo.

Informaţia a fost şi este în conti­nuare vehiculată ca axiomă încorporată în ansamblul răului absolut Ceauşescu. Jurnalişti, politologi, istoricii chiar o dezvoltă pe schema involuţiei liderului român: de la opozantul din 1968 care condam­nase, spre admiraţia lumii demo­crate, invazia Cehoslovaciei de ar­matele a cinci ţări din componenţa Tratatului de la Varşovia, la stalinistul draconic din anii '80 ce-ar fi pretins strivirea "Solidarităţii" cu tancurile. Valoare de adevăr fără probe a dobândit judecata aceasta subînţeleasă în aria reacţiilor lui Ceauşescu din decembrie 1989.   
Istoria se scrie însă cu trimiteri la surse şi cu dovezi.

Orice afirmaţie privind o decizie sau un proiect cu consecinţe de ordinul schimbărilor de stat se cere analizată prin grila şi cu uneltele meseriei istoricului. Pentru proba de adevăr, inevitabile sunt cel puţin două chestiuni. Prima: din ce surse provine informaţia dată? A doua: cu ce documente şi argumente a fost şi este ea justificată?

În acuzaţia adusă lui Ceauşescu sin­gura sursă de care dispunem - cu va­loare de martor implicat în decizii - sunt memoriile generalului Jaru­zelski. "Omul cu ochelari negri" fu­sese între 1980-1990 numărul unu între oficialii Poloniei. El impusese şi "legea marţială" (1981) contra Soli­da­rităţii. Din aduceri aminte dacă se scrie însă istoria, pus lângă Ceau­şescu, nu Jaruzelski e zmeul! Ceau­şescu ceruse să se intervină în forţă în Polonia, îşi "amintea" Jaruzelski. Unde şi când? - Jaruzelski nu mai specifică.

Putea fi, cum au zis politologi în­cer­caţi, la începutul lui decembrie 1981 când Comitetul Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia se în­tru­nise la Moscova. În toamna aceea, Solidaritatea îşi ţinuse primul congres cu delegaţi reprezentând 10 mi­li­oane de membri. O forţă ne­mai­vă­zu­tă în istoria regimurilor comuniste se opunea astfel partidului oficial. De­rivată din autoorganizarea mun­ci­torească, în chiar spiritul dogmei marxiste, era singura forţă legitimă.

Ori să fi fost făcută propunerea lui Ceauşescu la şedinţa Comitetului Politic Consultativ din iulie 1989 de la Bucureşti. Ceauşescu era gazdă, iar candidaţii Solidarităţii tocmai câştigaseră alegerile, au "argumentat" gazetarii. De neconceput, pe atunci, un mai mare pericol în stabilitatea "forţelor revoluţionare"!
Suntem acum însă în măsură să oferim probele pe baza cărora meseriaşii istoriei confirmă ori neagă o ipoteză. În ceea ce priveşte momentul 1981, memoriile generalului Constantin Olteanu  şi ale generalului sovietic Gribkov - ambii  participanţi la întâlnirea reprezentanţilor Tra­tatului la Moscova în decembrie 1981 - rezonează deplin. S-au încercat, într-adevăr, acolo, discuţii des­pre o imixtiune armată în Polonia. Cei care i s-au opus au fost Ceau­şes­cu şi Kádár. În acest caz, memoriile celor doi generali sunt confirmate la Bucureşti prin document de ar­hivă. Există stenograma şedinţei CPEx ţinută în timpul reuniunii de la Moscova pentru a-l mandata pe ge­neralul Olteanu (ministrul Apă­rării Naţionale) să exprime opoziţia României la proiectul unei intervenţii armate în Polonia.          

Nici în 1989, în întâlnirea Comitetului Politic Consultativ de la Bu­cu­reşti, Ceauşescu nu s-a făcut vinovat. Dovezile şi argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează cititorilor noştri infirmă acuzaţia ce i s-a adus. A cerut într-adevăr, în multe rânduri şi diverse prilejuri, convoca­rea unei reuniuni internaţionale a re­pre­zentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti pe tema schimbărilor şi evoluţiei  "căii spre comunism". Inclusiv în ultima sa întrevedere cu Gor­baciov, de la 4 decembrie 1989, i-a fost refuzată acea iniţiativă. Dar între proiectul unei consfătuiri po­li­tice internaţionale şi o declaraţie de răz­boi nu poţi pune semne şi inter­pretări de echivalenţă.

În toţii anii puterii sale, singura ini­ţiativă de intervenţie armată a lui Ceau­şescu a fost împotriva ro­mâ­nilor la finele lui '89.