x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar: 14 ianuarie (sâmbătă)

Calendar: 14 ianuarie (sâmbătă)

14 Ian 2009   •   00:00

Soarele a răsărit la 7:49, a apus la 17:01
● Luna a răsărit la 11:08, a apus la 00:08
● Sărbătoare creştină: Cuvioşii Părinţi din Sinai şi Rait (Odovania Praznicului Botezului Domnului)



Vremea
Vremea a fost relativ caldă pentru acea perioadă a anului. Cerul a fost temporar noros în regiunile nordice ale ţării, unde, pe alocuri, au căzut precipitaţii slabe sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Vântul a suflat slab până la moderat, cu intensificări în nord-estul ţării şi la munte din sector nord-vestic, cu viteze până la 55 kilometri la oră. Temperaturile au fost cuprinse între -8 şi +10 grade. S-a produs ceaţă asociată şi cu depunere de chiciură îndeosebi în zonele geroase din vestul şi centrul ţării. În nordul ţării, izolat, au existat condiţii de polei.

S-a întâmplat la 14 ianuarie 1989
  • Preşedintele Braziliei, Jose Sarney, a numit-o pe Dorothea Werneck în calitate de ministru al Muncii. Aceasta este prima femeie din istoria ţării care face parte din guvern, a menţio­nat agenţia EFE.
  • Premierul britanic, Margaret That­cher, s-a pronunţat pentru im­pulsi­o­narea eforturilor vizând reducerea emi­siilor de gaze pe plan mondial, feno­men ce ameninţă stratul de ozon care protejează atmosfera terestră.
  • Conducătorii partidelor comunist şi socialist din Franţa au semnat un acord privind prezentarea de liste comune la alegerile municipale ce urmează să se desfăşoare în zilele de 12 şi 19 martie în această ţară.
  • Ministrul chinez al Afacerilor Externe, Qian Quichen, a sosit la Bucureşti într-o vizită oficială. La Otopeni a fost întâmpinat de Ion Stoian şi de ambasadorul chinez la Bucureşti, Wang Jinqing.
  • S-a deschis la Madrid Congresul de unificare a PC din Spania şi a Partidului Comunist al Popoarelor Spaniei. A participat şi Constantin Olteanu, care a prezentat mesajul lui Nicolae Ceauşescu.
  • A avut loc premiera "Patima fără sfârşit" la Teatrul Naţional Cluj, de Horia Lovinescu, regia Virgil Andrei Vâţă, cu Marius Bodochi.
  • La Lisabona au început lucrările celui de-al VIII-lea congres al Partidului Socialist Portughez, la care a fost prezent şi Ion Coman pentru a pre­zenta mesajul lui Nicolae Ceauşescu.


TV 14 ianuarie 1989
13:00 Telex.
13:05 La sfârşit de săptămână.
Mândră horă strămoşească. Melodii populare cu: Mariana Lungu, Viorica Flintaşu, Sirma Granzulea, Floarea Calotă.
Gala desenului animat.
Viaţa trăită ca o flacără arzând. Tabletă de Mircea Florin Şandru.
Din filmoteca de aur tv.    
Pământ al ţării mele. Moment poe­tic. Recită actorii Ileana Cernat şi Ion Lupu.
Marile momente ale baletului.
Telesport.
Autograf muzical: Aura Urziceanu. Redactorii ediţiei: Tudor Vornicu, Ana Potra.
14:45 Săptămâna politică
15:00 Închiderea programului
19:00 Telejurnal
19:20 Sub tricolor, sub roşu steag. Versuri patriotice, revoluţionare. Redactor Lucia Chirilă. Regia Leonard Popovici
19:30 Teleenciclopedia
Cultura Cucuteni
Mediu izolat, adaptare specifică: Evoluţia omului (I)
Redactori: Cornelia Rădulescu, Ioan Ionel
20:00 Floarea din grădină. Emisiune-concurs de muzică populară
Prezintă Ioan Simion Pop
Regia artistică: Anca Sandu
Realizator: Marioara Murărescu
20:55 Film artistic. Promisiuni
Producţie a Casei de Filme Cinci cu: Maria Ploae, Mircea Diaconu, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, George Mihăiţă, Aurel Giurumia, Sanda Toma, Valeria Gagialov, Rodica Mureşan şi copiii Dan Bordeianu, Vlăduţ Pop, Adriana Stamatescu.
Scenariul Vasilica Istrate.
Regia Elisabeta Bostan.
22:20 Telejurnal
22:30 Închiderea programului

Anunţuri
VÂNZĂRI
  • Vând două maşini tras lână marca Reiger-Sibiu în stare de funcţionare.
  • Elcrom, şifonier, calorifer, garnitură hol, lustre.
  • Dublu videocasetofon deosebit unicat, radio auditive, două boxe, casete video, paltoane lână, haină piele, cojoc.
  • Radiocasetofon mono Sanyo 3 lungimi, antenă televizor, deck stereo.
  • Diaduplicator, sanie cu burduf, burduf extensibil, Praktica LTL, blitz Roley, filter, diverse foto, casete video, filme Orwo color, trusă foto, radiocasetofon stereo Sharp CF 6060.
  • Videorecorder Funai 4800. Cumpăr homecomputer, frigider cu congelator.
  • Dacia 1300, fabricaţie 1978, calorifer electric, termostat, radiocasetofon Sanyo şi Grundig, modele deosebite, butelie voiaj, ceas electronic 7 melodii, blue-jeans 44-46.
  • Sufragerie Baroc, masă mare, nuc masiv, mobilă rustică, scaune, mese, aerotermă, lână, palton, gard meta­lic.
  • Amplificator Akay AMU 310, boxe Dual 70/90W, picup Nad, căşti Senheizer, telefon taste 10 memorii.

CUMPĂRĂRI

  • Cumpăr Citroën (Oltcit) Axel 12 TRS 1300 5 viteze, rulaj foarte mic, video Player JVC, Panasonic, telecomandă, scurtă piele Nappa bărbătească (50) deosebită.
  • Videorecorder eventual stereo HI-FI sau video Player deosebit, videolaser, numai nou.
  • Casă frumoasă, singur curte, Vatra Luminoasă, Gara de Est.

×
Subiecte în articol: special