x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar / S-a întâmplat la 2 ianuarie 1989

Calendar / S-a întâmplat la 2 ianuarie 1989

23 Dec 2008   •   00:00

Soarele a răsărit la 7:52 şi a apus la 16:48
Luna a răsărit la 2:26 şi a apus la 12:24



Sărbătoare creştină: Înainteprăznuirea Botezului Domnului; Sf. Silvestru, Episcopul Romei, şi Serghie; Sf. Serfim de Sarov

Vremea

În ţară: vremea s-a păstrat în ge­neral caldă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi maxime cu­prinse între minus 2 şi plus 6 grade. În nordul şi estul ţării, cerul s-a păstrat noros şi au căzut precipitaţii.


Prima slujbă religioasă din 1989

În prima zi a anului 1989, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie fost oficiată de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. În această zi, întreaga ortodoxie prăznuieşte Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, dar şi pe Sfântul Vasile cel Mare, ierarhul Capadociei, care a dat lumii primul model de aşezământ social pentru cei aflaţi în lipsuri materiale şi care sunt bolnavi sau nu au pe nimeni spre a-i ajuta. Catedrala a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care au participat la slujbă.

  • La Spitalul Clinic nr. 2 din Iaşi a avut loc o importantă premieră medicală. Este vorba despre extragerea calculilor din rinichi fără bisturiu. Operaţia mult mai suportabilă pentru bolnav şi mai rapidă a fost efectuată cu ajutorul unor instrumente speciale - nefroscop, cu accesoriile sale, sondă cu ultrasu­nete, diverse pense de extragere sau sfărâmare a calculilor etc. - sub ghidaj radiologic şi ecografic. După experienţa câştigată la Spitalul Cli­nic din Târgu-Mureş, unde s-a aplicat această metodă (nefrolitotomie percutantă), Iaşiul este al doilea oraş al ţării unde se va practica de aici înainte noua şi eficienta intervenţie.
  • Un incendiu care a izbucnit în edificiul ce adăposteşte diverse campanii ale lumii spectacolului în plin centrul Holliwood-ului a distrus practic nouă dintre cele 15 etaje ale sale. Nu s-au înregistrat victime.
  • Vulcanul Lonquimay, situat la 680 km sud-est de Santiago de Chile, care a început să erupă cu câteva zile în urmă, îşi continuă activitatea, punând în pericol populaţia din zonă. Peste 1 km şi jumătate mă­soară şuvoiul de lavă care se pre­linge din crater, iar la fiecare sfert de oră sunt aruncate materii incandescente şi cenuşă.
  • La data de 2 ianuarie, lumea se to­lănea pe fotoliu şi în pat, că înfulecase­ră oamenii din bucatele de pe ma­să la care se gândiseră şi pentru care fă­cuseră adâncă economie un an în­treg. Conducerea partidului le făcea un cadou românilor: dreptul de a circula la 2 ianuarie pe şosele şi pe străzi cu maşinile, indiferent de numărul par sau impar al acestora, fiindcă până atunci într-o duminică circulau cei cu numărul cu soţ, iar în duminica ur­mătoare mergeau cu tramvaiele. Mai rămânea să pună circulaţie prefe­­re­n­ţială în zodia Scorpionului. Ispră­veau oamenii salata à la ruse sau salata boeuf, mai pocneau dopurile la câte o sticlă cu vin şi se uitau la ororile de la programul de la Revelion, pentru că în noaptea aceea era voie să se mai râdă cu Stela şi Arşinel, urma îm­pă­ra­tul dioptriilor Nicu Constantin şi mai auzeau o cântare cu Maria Cio­banu, Benone Sinulescu şi Ion Dolănescu.


ANUNŢURI
VÂNZĂRI

  • Vând Opel Capitan motor nou Diesel. Cumpăr caroserie Aro 243, 244 uzată. 46.90.34.
  • Vând Trabant Combi. Aştept provincia. Tel. 20.04.05.
  • Vând maşină tricotat Toyota nouă. Tel. 936/217.84.
  • Cojoc damă 44, cu glugă, nou, uscător şi blitz foto. 47.65.93.
  • Vând haină piele, farfurii şi ceşcuţe Rosenthal. 42.09.45.
  • Haină blană focă nouă, măsura 46-48. Tel. 31.14.57. Sufragerie Ruxandra. Tel. 60.41.75.
  • Prelată impermeabilă 18 m, cardane: Volga, Pobeda, jenţi, canapea Opel Record, convenabil. Tel. 21.78.52.

CUMPĂRĂRI
  • Player cu înregistrare (Recorder), videocasete sigilate, înregistrate, calitate, traduse. 25.21.18.
  • Cumpăr Lada 1500 nouă sau puţin rulată. Tel. 17.47.07.
  • Cumpăr televizor color sigilat şi video Player. Tel. 68.04.76.
  • Cumpăr Player nou şi televizor color. Tel. 76.22.77.


Numerele extrase la tragerea extraordinară  LOTO a Revelionului din 1 ianuarie 1989

Faza I
Extragerea I:     26, 34, 90, 74, 89, 66, 23, 52, 36, 58
Extragerea a II-a:    5, 53, 40, 24, 27, 49, 32, 31, 47, 33

Faza a II-a
Extragerea a III-a:    48, 69, 20, 47, 44, 23, 65, 58, 17, 90
Extragerea a IV-a:    7, 38, 86, 64, 80, 13, 85, 21, 53, 27
Extragerea a V-a:    24, 40, 77, 61, 39, 50, 84, 65, 13, 18
Extragerea a VI-a:    73, 54, 79, 2, 62, 21, 7, 25, 4, 8
Extragerea a VII-a:    53, 24, 8, 50, 33, 59, 2, 31, 28, 23
Extragerea  a VIII-a:    9, 10, 20, 57, 15, 60, 58, 11, 86, 83
Extragerea a IX-a:    37, 12, 21, 44, 24, 53, 4, 89, 17, 16
Extragerea a X-a:    48, 8, 2, 54, 87, 22, 60, 31, 41, 39

Faza a III-a
Extragerea a XI-a:    24, 78, 82, 25, 3, 59, 33, 86, 9, 29
Extragerea a XII-a:    2, 31, 53, 36, 18, 44, 1, 45, 11, 55

Fond total de câştiguri: 15.370.505 lei

×
Subiecte în articol: special extragerea