Casa Poporului, dată în folosinţă în anul 1989, era doar una dintre construcţiile megalomane pe care Ceauşescu plănuia să le ridice în Bucureşti.
El intenţiona să dărâme o parte mult mai mare din Capitală, unde dorea să construiască şi alte edificii gigant, o Sală a Congreselor, o Sală Polivalentă, un Centru Cultural Naţional, un Muzeu Naţional de Istorie, precum şi un altul al Ştiinţei şi Tehnicii. Stau mărturie studiile de arhitectură de la Arhivele Naţionale ale României, reunite în albumul Centrul Politico-Administrativ studii 1977-1981.
Pentru fiecare obiectiv în parte există proiecte de arhitectură aprobate, precum şi mai multe variante la care s-a renunţat. Aceste planuri au încolţit în mintea lui Nicolae Ceauşescu imediat după cutremurul din 1977. "Profitând de distrugerile care au avut loc la cutremurul din 1977, Ceauşescu a hotărât sistematizarea oraşelor Bucureşti şi Zimnicea, dar în mod deosebit a municipiului Bucureşti, unde dorea să facă un centru politico-administrativ, în care să funcţioneze o serie de clădiri impresionante, perla coroanei fiind însă Casa Poporului, numită atunci Casa Republicii", a explicat profesorul Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT) între anii 2000 şi 2004.
ARHITECŢI ŞI PROIECTE
Imediat după cutremur, Ceauşescu a cerut să fie elaborate proiecte pentru realizarea centrului politico-administrativ. Nu mai puţin de 17 colective de arhitecţi au lucrat între iunie 1977 şi februarie 1979 la studiile de sistematizare a aşa-numitului Centru Civic, care se întindea de la Piaţa Alba-Iulia până în 13 Septembrie şi din Rahova până la Podul Mihai-Vodă, de la Dâmboviţa. Nici un arhitect mare nu a rămas în afara concursului deschis pentru proiectarea construcţiilor mamut. A participat profesorul Ascanio Damian, fost rector al Facultăţii de Arhitectură între 1959 şi 1971.
În anul 1987, acesta nu a mai suportat compromisul cu regimul şi a recurs la un gest temerar, şi-a depus carnetul de partid. Alte nume sonore sunt Cezar Lăzărescu (care a remodelat Teatrul Naţional în anul 1980), academicianul Octav Doicescu, Constantin Săvescu, Nicolae Porumbescu, fiecare dintre ei având la activ multe construcţii proiectate.
Dintre proiectele realizate de aceste colective care aveau în spate cele mai mari organizaţii de proiectare din Capitală şi din ţară au fost selectate cinci-şase lucrări care au fost prezentate la Sala Plenarelor de la CPEx, actualmente Sala Omnia. A câştigat Anca Petrescu, un arhitect tânăr de numai 28 de ani. Alegerea a rămas un mister pentru toată floarea arhitecturii din acea vreme. Gurile rele spuneau fie că era nepoata Elenei Ceauşescu, care se numea Petrescu înainte de căsătorie, fie că, fiind cea mai puţin experimentată, a fost singura care a acceptat sfaturile lui Ceauşescu şi a făcut compromisuri.
Însă partea cea mai rea a acestei idei a lui Ceauşescu a fost distrugerea cartierului Uranus, unul dintre simbolurile Bucureştiului interbelic. Un cartier liniştit, cu străzi în pantă pavate cu piatră cubică, grădiniţe cu gard viu au dispărut sub buldozere. Cartierul a fost demolat pentru a face loc Casei Poporului şi Parcului Izvor şi, o dată cu el, a dispărut şi complexul Mănăstirii Mihai-Vodă, ctitorită de Mihai Viteazul în 1594.
Ceauşescu a decis în anul 1885 ca mănăstirea să fie demolată pentru a nu ştirbi din măreţia viitoarei Case a Republicii, însă în urma unor proteste s-a decis ca biserica şi turla să fie salvate, dar să fie ascunse în spatele unor blocuri. Tot atunci a fost desfiinţat şi Podul Mihai-Vodă, ce făcea legătura dintre cartierul Uranus şi celălalt mal al Dâmboviţei. "Ceauşescu a ales să construiască în zona cartierului Uranus după ce a întrebat arhitecţii care este zona cea mai protejată la cutremur din Capitală. I s-a spus că dealul Uranus şi a decis să construiască acolo Casa Poporului", a precizat Nicolae Noica.
SISTEMATIZAREA A ÎNCEPUT LA SATE
Cutremurul din 1977 a grăbit doar sistematizarea Bucureştiului. Ideea de sistematizare încolţise în mintea lui Ceauşescu încă din 1972. La Congresul al X-lea al PCR şi la Conferinţa Naţională din 1972 s-au stabilit "obiectivele principale şi direcţiile principale ale sistematizării teritoriului şi localităţilor menite să asigure dezvoltarea, îmbinând criteriile de eficienţă economică şi cele de ordin social". Legea prin care s-a îngrădit dezvoltarea firească a comunităţilor a fost Legea nr. 58 din 1 noiembrie 1974, privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale.
"Citite astăzi, prevederile din această lege surprind prin absurditate, dar şi prin ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu se întâmplau evenimentele din decembrie 1989", spune Nicolae Noica. El adaugă că prin sistematizare se stabilea densitatea construcţiilor, dar şi densitatea locuitorilor şi să se reducă perimetrul construit al localităţilor.
O atenţie deosebită se acorda însă localităţilor rurale, satului românesc, "pentru a-i ridica treptat nivelul de viaţă şi a-l apropia de mediul urban". Astfel, articolul 15 din Legea 58 prevedea că "prin sistematizare se va urmări ca localităţile rurale cu cele mai bune condiţii de dezvoltare să fie transformate, în 10-15 ani, în centre economice şi sociale cu caracter urban.
Aşa a început drama ţăranilor cărora li se dărâmau gospodăriile şi care erau mutaţi în blocuri fără canalizare şi apă, precum cele de la Bragadiru", şi-a amintit Stelică G. din Alexandria. El mai precizează că, în mod paradoxal, multe sate au fost salvate de cutremurul din 1977, care i-a abătut atenţia lui Ceauşescu de la sistematizarea de la sate la Casa Poporului, pentru care făcuse o obsesie şi pe care o vizita săptămânal.
Însă, prima idee privind sistematizarea datează din anul 1948, când se face primul pas în preluarea controlului asupra construcţiei de locuinţe la sate prin aprobarea Regulamentului pentru unele măsuri premergătoare planurilor de sistematizare în comune, conform Decretului nr. 110.187/ 6 mai 1948. "Date privind situaţia clădirilor şi a locuinţelor ca urmare a recensământului din anul 1948 nu am găsit.
Singurele date găsite, după destule căutări, se află într-o notă realizată de Institutul Central de Statistică, înaintată la data de 19 martie 1948 Comitetului Central al PMR. Acest document se află în Fondul CC al PCR , secţia economică 1920-1965", a declarat Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice. În opinia sa, în loc să se ocupe de situaţia locuirii, care era foarte gravă, 50% din case fiind de chirpici, regimul comunist se ocupa de transformarea satelor în oraşe. Odată construită Casa Poporului, Ceauşescu urma să-şi abată atenţia asupra noilor construcţii, pe care le avea gata proiectate, Sală a Congreselor, Sală Polivalentă, Centru Cultural Naţional, Muzeul Naţional de Istorie, precum şi Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii.
Citește pe Antena3.ro