Cu cartofii-nainteee! Marş!

Ajunsesem acasă şi nu do­bân­di­sem pe traseu decât o bucată, ce-i drept măricică, de costiţă afumată, bine împănată. Era o achiziţie! Mă uit în frigider şi mă apucă ameţeala. Pustiu!

 Nici mă­car ciorbă de zarzavat nu mai era! Congelatorul era pustiu de mult! Mi-am adus aminte de bancul ăla cu vânzătorul care făcea reclamă, în gura mare, că vinde frigidere sexi. În momentul ăsta nu mi se părea deloc haios.

Cămara arăta ca o gură de babă ştirbă, cu două cepe amărâte în lădiţă. Obosită şi plină de lehamite, am plecat la piaţă. Ce era să fac!? Pe drum, nici măcar nu-mi mai venea să mă uit pe la magazine. Mi se blocase şi ima­ginaţia.

Am ajuns şi la piaţă. Aici, am dat o raită pe la tarabe ca să testez preţurile şi am hotărât să cum­păr zarzavat pentru ciorbă, ver­dea­ţă, o varză şi cartofi noi. Am găsit cei mai mici, pe care cum­părătoarele îi evitau. Vân­ză­toa­rea, bucuroasă, mi-a lăsat din preţ şi am cumpărat cinci kilograme. Mici, ca bilele, marea majoritate şi câţiva mai răsăriţi, aveau să-mi dea ceva de lucru. Dar erau cei mai buni. Aşa că, puţin mai săltăreaţă, în drum spre staţia de troleibuz, am intrat ca din obişnuinţă, la complex, unde, ca prin minune, era o mi­cu­ţă coadă, la brânză. Mi-am pus sacoşa cu bile la adăpost de ochii deochetori şi m-am instalat la coadă.
După o jumătate de oră a început vânzarea şi am obţinut o bucată mare, de un kilogram şi patru sute de grame, de brânză bulgărească. Era bună, am gustat-o, tocmai cum trebuie de sărată şi grasă.

Bucuroasă nevoie mare, am luat troleibuzul şi am ajuns acasă. Îi fac cu ochiul frigiderului şi spăl brânza, o porţionez şi o bag în gura lui. Curând, începe să toarcă mulţumit că are şi el trea­bă. Scot sacul special pentru curăţat cartofii noi. Pun în el patru pumni de cartofei, o mână de sare grunjoasă şi încep să frământ sacul de câteva ori. Controlez şi scot cartofeii gata curăţaţi de coji. Îi pun în apă, la spălat. Continui cu o altă serie, apoi mă opresc. Nu-mi puteam permite risipa!

Mă uit la ceas. Trebuia să pre­gătesc ceva pentru că "năvăleau turcii de la şcoală". Pun tuciul la încins şi în el doi pumni de cartofei şi o cană cu apă. Îi pun capacul pe o parte să iasă aburul şi mă ocup de ciorbă.
Curăţ zarzavatul, tai varza fideluţă şi pun totul la înăbuşit, apoi adaug zarzavat de ciorbă făcut de mine în toamnă. A ieşit o minunată ciorbiţă, dar... tot de zarzavat!

Cartofeii din tuci s-au prăjit minunat şi i-am scos într-un castron. Am uns răzătoarea cu puţin ulei şi am ras desupra cartofilor brânză. Cum de ce am uns răzătoarea? Ca să nu se lipească nici fir de brânză de ea. Nu facem risipă!

Am mai pus un rând de cartofi la prăjit, am scos din "tainiţă" un borcan cu castraveţi noi puşi la murat şi când au venit "turcii", până s-au schimbat de haine şi s-au spălat pe mâini, i-am chi­nuit în mirosul înnebunitor de costiţă prăjită. Masa era gata şi hoarda complet zăpăcită de atâtea bunătăţi şi mirosuri nu scotea o vorbă. Nu se vorbeşte cu gura plină!

Ciorbiţă, cartofei cu costiţă şi castraveţi noi muraţi, toate mi­nunate, dar... Din tuci am scos ultima şarjă a serii, de cartofiori prăjiţi. I-am scurs bine şi, aşa fierbinţi, i-am presărat bine cu zahăr pudră şi zahăr vanilinat. Apoi, am pus biluţele pudrate într-un castron mare, ca să nu stea prea înghesuite şi o lingură. Am scos un borcan de gem de caise şi linguriţe, pentru cine doreşte. Şi au dorit!

După ce au mâncat bine, au înşfăcat castronul cu desertul şi s-au aliniat pe hol, în drum către sufragerie, ca doi soldaţi. Cel mare a strigat: "Cu cartofii-nainteee! Marş!" şi au pornit în pas de defilare, maimuţărindu-se.
Am rămas să strâng masa şi i-am strigat: "Râzi tu, râzi, Harap-Alb!" Da'... el ce ştia? Ce vină avea?