Cum s-au mutat cimitirele din faţa "magistralei albastre" a Capitalei

În anii ’80, "Tovarăşul" descoperise o altă reţetă a nemuririi – megaconstrucţiile edilitare. În Bu­cu­reşti, se lucra cu spor la magistrala a 3-a a metroului, la Casa Poporului erau mobilizaţi mii de muncitori, la fel pe cursul Dâmboviţei.

În Crângaşi, în calea constructorilor, pentru edificarea Lacului Morii, stăteau în 1986 cimitirul şi biserica "Sfântul Ierarh Nicolae". În câteva săptămâni, în regim de maximă urgenţă, cele două obiective au dispărut. Consiliul popular al municipiului Bucureşti a "trasat" sarcina Întreprinderii de Prestări şi Servicii (IPS), condusă la acea vreme de directorul Ion Muşat. Elaborarea nor­melor de lucru i-a revenit însă tehnicianului Aurel Constantinescu, care a calculat şi devizul final al costului lucrărilor. Inginerul ne-a relatat despre aplicarea deciziei de strămutare a cimitirelor Crângaşi (1986), Ordoreanu şi Buda (1987).  

"Dacă-i musai, cu plăcere", şi-au spus angajaţii de la IPS. Specializată în mutări de mobilier, pianine, case de bani, reparaţii auto şi la parcările Capitalei, IPS a declanşat în mare grabă operaţiunile de la Crângaşi. Primul pas a fost strângerea docu­men­taţiei referitoare la translări de cimitire.

Astfel, inginerul Aurel Constantinescu a aflat că era prima acţiune de o asemenea anvergură. "Pe noi ne-a luat prin surprindere, a spus tehnicianul. Întâlnirile preliminare între noi, primărie şi beneficiar - Consi­liul Naţional al Apelor (CNA) şi Întreprinderea de amenajare complexă şi exploatare a râului Dâm­boviţa (IACERD) - au fost de cunoaştere reciprocă. Problema critică era să scoatem morţii din pământ, din cavouri, ceea ce nu era - în fond - o noutate. Dar niciodată nu se pomenise să scoţi un cadavru aproa­pe intact şi să-l muţi în alt loc, la câţiva kilometri distanţă.

Trebuie spus că, la acea dată, Cimitirul Giu­leşti-Sârbi nu era format. Acolo era un teren virgin, neamenajat. A doua problemă care s-a pus a fost do­cumentaţia. Nu aveam un precedent în domeniu ca să decontăm lucrările. Aveam şi noi interesul să luăm bani. IACERD-ul şi CNA-ul aveau fonduri foarte mari pentru aceste lucrări. Nu aveam norme de deviz în domeniu, ca în construcţii. Aici am avut noroc, deoarece aveam o relaţie la Institutul Central de Cercetare, Proiectare şi Directivare în Construcţii (ICCPDC), institutul care reglementa documentaţiile şi care se ocupa de validarea normelor republicane, departamentale şi locale. A treia, şi cea mai grea problemă, era termenul fixat. Practic ne-au pus sula în coaste. Până la data cutare, trebuie mutat."


BUGET DE 16 MILIOANE DE LEI
Aurel Constantinescu a studiat cazul mutării unor schituri din provincie. Operaţiunile de bază (scoa­terea cadavrelor, purtarea lor pe braţe, aşezarea în sicrie noi, transportarea cu maşina, astuparea şi igienizarea gropilor) au fost inventariate, asociindu-se şi un buget.

La întâlnirea finală cu Primăria şi CNA-ul, conducerea IPS a înaintat devizul calculat pe hârtie. "Am cerut foarte mult, deoarece se muncea şi sâmbăta şi duminica, aproape nonstop, îşi aminteşte A. Constantinescu. Şi am făcut un ditamai devizul de vreo 16 milioane. Asta trebuia să ne plătească nouă IACERD-ul, respectiv CNA-ul, ca să rămânem şi noi cu be­neficiu. Era o sumă imensă! Când ne-am aşezat la masă şi i-am arătat docu­mentaţia directorului Mu­şat, mi-a dat cu piciorul pe sub masă. Nu-i venea să creadă nici lui. Iar cei de la CNA au zis doar: «Da? Bun, gata». Imediat au aprobat." Într-adevăr, din documente reiese şi costul final al lucrării: 15.352.704 lei. O simplă socoteală vădeşte că fiecare mort mutat din Cimitirul Crân­gaşi a costat statul român aproa­pe 8.000 de lei!


MUMIILE DIN CRÂNGAŞI
La data deciziei de stră­mu­tare, cimitirul se prezenta în condiţii precare. Din cauza umidităţii excesive a zonei, criptele subte­rane erau inundate, iar că­ră­mi­zile macerate. În plus, în apro­pierea mor­mintelor, în ciuda in­ter­dicţiei, se aflau rudele celor de­cedaţi. Pentru împăcarea su­fletelor celor morţi, preoţii oficiau slujbe. Scene cumplite, des­prinse parcă dintr-un horror, se pe­treceau la tot pasul în cimitirul ce trebuia evacuat.

"Muncitorii acţionau paralel pe mai multe alei, sectoare, îşi aminteşte inginerul. S-au găsit ca­da­vre intacte, foarte vechi, dar care erau bine conservate. Ca mumiile egip­­tene! Un muncitor a luat cadavrul şi s-a rupt. Plângeau oamenii împrejur. Se făceau slujbe. Rudele au fost totuşi mulţumite că morţii erau de­puşi în sicrie noi, transportaţi cu maşini mortuare. Familiile îi puteau însoţi." În Giuleşti-Sârbi, alte echipe lucrau de zor la construirea noii destinaţii a morţilor din Crângaşi. Oamenii săpau gropi, le zideau cu cărămidă şi delimi­tau parcele, alee, se planta verdeaţă.


BISERICA "SFÂNTUL IERARH NICOLAE", SACRIFICATĂ
O dată cu cimitirul, a dispărut din Crângaşi şi Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" (construită în 1564). Se va fi răsucit atunci în mormânt preotul Băl­teanu, care restaurase şi pictase peretele de nord al cafasului în anii '30! Potrivit legendei, însuşi voievodul Mircea Ciobanu ar fi fost pictat pe latura vestică a bisericii, al cărui pe­rete fusese reconstruit de-a lungul timpului.

Se spunea că, în vremuri de bejanie, biserica zidită în mijlocul ză­voaielor pădurii din lunca Dâm­bo­viţei îi adăpostea pe domnitorii creş­tini de urgia otomană. Alte date pre­zintă biserica drept ctitorie din preaj­ma anului 1700, a locuitorilor că­tu­nului Crângaşi. La demolare, o parte din obiectele de cult au fost transportate la Biserica Belvedere şi la Bi­serica Sf. Ilie din Grant, ultimul preot paroh fiind părintele Boierescu.

Încurajaţi de "succesul" de la obiectivul Lacul Morii, organele de partid şi de stat au decis şi strămutarea altor cimitire. Iar normele "unicat" adoptate pentru evacuarea Cimitirului Crângaşi s-au mai aplicat o dată. Şi încă o dată... În 1987, în apro­pierea Bucureştiului, două obiective "jenau" constructorii Cana­lului Dunăre - Bu­cu­reşti: Cimitirele Ordo­reanu (la Clin­ceni) şi Buda (la Cornetu).

Misiunea i-a revenit ace­leiaşi Întreprinderi de pres­tări servicii, de-acum cu experienţă în domeniu. Cadavrele exhumate de la Or­doreanu ur­mau să fie reînhumate la Cimitirul Clinceni, până la 3 martie 1987. Potrivit documentelor, la data strămutării, în Cimitirul Buda existau 726 de rămăşiţe pământeşti (suprafaţa 10.000 mp), indiferent de ve­chime, iar la Ordoreanu 98 de decedaţi (4.000 mp). "Pentru noi era mai dificil pentru că era distanţa mai mare, trebuia să ducem oamenii acolo, spune Aurel Constantinescu.

Nu a mai ţinut cu suma aceea imensă, de 16 milioane. Şi-au dat seama că pe undeva am exage­rat şi ne-au dat doar câteva sute de mii. A mers foarte repede acolo, cred că într-o săptămână am terminat. Erau şi mai mici cimitirele, plus că la Cornetu am avut sprijinul părintelui paroh de acolo."

La două decenii distanţă de trans­lările de pomină de la Crângaşi, Or­doreanu şi Buda, sufletele mor­ţilor se vor fi împăcat cu decizia conducerii de stat de atunci. La fel şi rudele lor. Printre locuitorii din apropierea La­cului Morii care au prins însă gro­zăviile mutării, circulă şi acum legenda că locul a rămas bântuit.