Cuplul Ceauşescu a pus turismul pe butuci

Bogată în vestigii romane, castele, mănăs­tiri, munţi maiestuoşi, plaje fine, peisaje fantastice în Delta Dunării, sute de izvoare cu cele mai bune ape minerale şi termale, mofete tămăduitoare, mii de peşteri, unele neexplorate, cu o floră şi faună de mare diversitate, cu sate de basm în care viaţa pare că nu s-a schimbat de secole, România avea, totuşi, un turism modest.

Începutul "băltirii" în acest sector, unul dintre cele mai profitabile într-o lume normală, s-a făcut în anii '80. Experţi, cerce­tă­tori, universitari, deopotrivă români şi străini, sunt de acord că, după avântul din anii '60-'70, turismul românesc a decăzut drastic, pierzând pieţe, încasări, profesionişti, imagine.

"Turismul a intrat în degringoladă în momentul în care economia României a luat-o la vale ca urmare a deciziilor aberante ale conducătorului", explică G. Arsene, profesionist care a lucrat în turism de la sfârşitul anilor '70. "După 1980, situaţia economică a României s-a deteriorat şi regimul Ceauşescu a devenit din ce în ce mai represiv. Deşi, în staţiunile pe care le frecventau, turiştii occidentali erau feriţi de dificultăţile românilor, standardele serviciilor au decăzut. Drept rezultat, încasările din tu­rism au scăzut cu 40% între 1981 şi 1986", afir­mă experţii occidentali Brian G. Boniface şi Christopher P. Cooper în studiul "Worldwide Destinations-Eastern Europe and the CIS".


ANII CONSTRUCŢIEI
Deşi prima organizaţie în domeniul turismului s-a înfiinţat pe vremea lui Carol al II-lea sub numele de ONT, despre o reală lansare se poate vorbi abia la începutul anilor '60. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri 908 din 1964, regimul comunist (re)înfiinţa Oficiul Naţional de Turism (ONT). "Anii '60 şi '70 au fost anii construcţiei, perioada când s-a creat infrastructura, baza hotelieră pe litoral, în staţiunile montane şi de tratament, în marile oraşe", arată specialistul român.

"În anii '60, Guvernul Românei s-a înrolat într-un major program de investiţii pe coasta Mării Negre, creând un mare număr de noi staţiuni de vacanţă. În 1974, s-a înfiinţat Ministerul Turismului şi Sportului, iar organizaţia de stat pentru turism, ONT, s-a întărit. În anii '70, acestea au avut succes în atragerea turiştilor occidentali", afirmă Boniface şi Cooper.
DEZVOLTARE CU SENS UNIC
În timpul anilor aceia, domeniul se împărţea, pe de o parte, între un serviciu social pentru oamenii muncii, care erau trimişi să-şi refacă forţa de muncă în cămine şi cantine intitulate pompos hoteluri şi restaurante, iar, pe de altă parte, vânzarea pe valută a unor servicii turistice pentru cetăţenii din Occident, majoritatea provenind din categoriile cu mai puţini bani şi care puteau petrece în România un sejur chiar mai ieftin decât i-ar fi costat să stea acasă, în şomaj.

Cetăţenii români puteau doar visa la petrecerea unui concediu în Vest, era nevoie de viză de la "servicii" pentru a deţine mult-visatul paşaport necesar ieşirii din ţară, dar şi de valută care se elibera doar cu aprobare şi în sumă infimă. Deţinerea de valută era ilegală, fiind pedepsită cu închisoarea. Potrivit statisticilor oficiale, în 1989 (an de referinţă între cele două epoci) s-au înregistrat doar 900.000 de vizitatori români în străinătate şi 4,9 milioane de vizitatori străini în România, după cum arată V. Băleanu, S. Irimie şi A. Ionică în studiul "Despre potenţialul turistic românesc", publicat în Analele Universităţii din Petroşani, secţia Economie, volumul 6 (2006), paginile 7-20.
Cifre cam mari, copiate, probabil, după statistici întocmite în acelaşi fel ca producţiile-record din agricultură.


SHOPUL, MAGAZIN DE VISE
Dezvoltarea turismului românesc la începutul anilor '60 a fost de inspiraţie occidentală, făcându-se cu sprijinul Orga­nizaţiei Mondiale a Turismului. Este pe­rioada în care s-a construit primul - şi singurul timp de decenii - hotel de reţea internaţională, Intercontinentalul din Bucu­reşti, perioada în care România şi-a deschis uşile turiştilor vestici. Tot în acea perioadă, au fost înfiinţate shopurile. Acestea erau magazine care vindeau numai pe valută pentru cetăţenii străini şi puţinii români deţinători legali de bani occidentali.

Produsele comercializate erau ţigări din Vest, cosmetice fine, whisky, bere străină, obiecte de artizanat. În ochii românilor de rând, acestea erau simbolurile bunăstării şi nu puţini erau aceia care priveau vi­trinele şi oftau cu regret. Alţii riscau şi făceau rost de valută pentru a-şi cumpăra din shop obiectul visat. Astfel, s-au dezvoltat bişniţarii de valută, în faţa cărora unii miliţieni cu grade mari, dar nu numai ei, închideau ochii... contra plată.
DISCRIMINAREA
Perioada în care turismul "a duduit" în România  a contribuit şi la dezvoltarea tu­rismului extern al germanilor. În acei ani, Germania Occidentală a devenit cel mai mare "trimiţător" de turişti în străinătate, aceasta şi din motivul că România îşi mărise capacitatea de primire.

La înce­pu­tul anilor '70, când s-a terminat construcţia primelor hoteluri din Olimp, locurile din acestea erau deja contractate pe pieţele din Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Marea Britanie, Italia. La fel s-a întâmplat în Poiana Braşov. Dar, deoarece se ajunsese ca, în sezon, locurile în hoteluri să fie ocupate aproape în totalitate de turiştii străini, românilor le rămâneau numai ofertele cele mai proaste, simţindu-se umiliţi. Această discriminare era şi la masă. Bineînţeles, au ieşit discuţii şi critici cu ecouri în Vest.


DECĂDEREA
La sfârşitul anilor '70, au început să se vadă urmările dezastruoase pentru economie, inclusiv pentru turism, ale deciziilor incompetente luate de cuplul dictatorial. Totodată, imaginea proastă pe care Ceauşescu începuse să o aibă în Occident, precum şi articolele defavorabile României din presa vestică au dus la scăderea interesului faţă de ţara noastră, afectând sosirile de turişti. În anii '80, întreruperile în furnizarea de lumină şi căldură au început să vizeze şi hotelurile. Iluminatul public din staţiuni ajunsese aproape inexistent, oferta în restaurante devenise extrem de săracă.

A rămas de pomină replica unui ministru adjunct al Turismului, Costache Smeu. Total rupt de realitate, acesta îşi îndemna subordonaţii care constatau neîndeplinirea planului de încasări în shopuri: "Tovarăşi, ţigările noastre Amiral sunt la fel de bune ca ţigările lor. Oferiţi-le şi învăţaţi-i să fumeze ţigările noastre". O precizare pentru cititorii de astăzi: în anii '80, ţigările Amiral miroseau îngrozitor, erau pline de cioturi şi aveau filtru ca de hârtie igienică.
LOVITURA FINALĂ
Dar cea mai proastă decizie a fost aceea de a impune închiderea restaurantelor, braseriilor, chiar a barurilor de hotel, a cluburilor de noapte, a discotecilor la ora 22:00 în timpul verii şi la ora 21:00 iarna. "Delegaţii firmelor de turism străine au protestat, apoi a venit protestul companiilor acestora, dar fără rezultat. Urmarea: în trei ani, turismul a ajuns pe butuci.

A venit, apoi, accidentul nuclear de la Cernobîl şi marele operator TUI s-a retras. Au mai stat vreo trei ani în spe­ranţa revenirii la normalitate Neckermann şi ITS, firme care contribuiseră puternic la dezvoltarea turismului în România, dar se dezvoltaseră şi ele prin această colaborare. În final, au plecat şi ele", spune specialistul ONT în "incoming" pe relaţia Germania de Vest. Dacă în "perioada de glorie" soseau zilnic cinci-şase chartere, în anii '80 se ajunsese la doar câteva zile pe săptămână şi la numai două-trei chartere, numărul de turişti reducân­du-se la sub 20% faţă de cel anterior.

Scăderea drastică a încasărilor a dus şi la degradarea bazei materiale. În anii '80, nu s-a mai investit în turism. Prin lipsa re­novărilor şi modernizărilor, hotelurile s-au degradat. Mobilierul nu a mai fost nici reparat, nici înlocuit. La fel s-a întâmplat cu lenjeria, prosoapele, covoarele. Se ajunsese ca becurile să fie unu din trei, dar şi acelea de numai 40 de waţi. Sulurile de hârtie igienică şi şerveţelele erau nu­mărate. Pereţii erau coşcoviţi, mirosea a igrasie. În locul autocarelor s-a decis fo­losirea de autobuze româneşti TV pentru transport interurban. S-au scos din ex­ploa­tare Mercedes-urile de la "rent-a-car" şi au rămas doar Daciile. În epocă, circula vorba că Mercedes-urile au fost vândute în Grecia unui partener de afaceri cu România care avusese acces la Ceau­şescu.

În acest timp, Bulgaria vecină, chiar dacă se afla şi ea într-o situaţie economică grea, nu a luat niciodată astfel de măsuri anti­economice şi, astfel, turismul ei a suferit mult mai puţin, lucru care se vede şi azi.