Ultimul cetăţean român condamnat la moarte de Justiţia regimului comunist pentru "trădare şi transmitere de secrete" – pedeapsă care a fost comutată, cu trei luni înainte de Revoluţia din decembrie 1989, la 20 de ani de închisoare – este fostul diplomat Mircea Răceanu, actualmente stabilit în Statele Unite ale Americii.
Mircea Răceanu este fiul vitreg al lui Grigore Răceanu, unul dintre semnatarii "Scrisorii celor şase", alături de Gheorghe Apostol (iniţiatorul acţiunii), Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan. Scrisoarea, dată publicităţii în martie ’89, a fost unul din momentele importante ale contestării regimului Ceauşescu în acest ultim an al exitenţei sale.
La momentul arestării, Mircea Răceanu era director adjunct în Ministerul de Externe, la Direcţia Relaţii V, în a cărei responsabilitate intra urmărirea relaţiilor României cu SUA, Canada şi ţările Americii Centrale şi de Sud, având gradul diplomatic de consilier.
Cazul Răceanu, pe cât de complex, pe atât de ilustrativ pentru ceea ce a însemnat regimul totalitar din România, a făcut înconjurul lumii, după ce diplomatul român a fost arestat, la 31 ianuarie 1989, şi ulterior condamnat la moarte. Presa occidentală, în special prestigiosul cotidian american New York Times, i-a acordat o atenţie importantă, descriind cazul şi pronunţându-se în repetate rânduri, după 1989, pentru anularea sentinţei date de justiţia lui Ceauşescu.
Privind înapoi, la 20 de ani de la arestarea sa, la data de 31 ianuarie 1989, Mircea Răceanu afirmă, cu modestie, că nu a fost decât un diplomat de carieră român care, când a ajuns la concluzia că trebuie să acţioneze împotriva regimului totalitar impus ţării, contrar voinţei poporului român, a apelat la metoda de luptă care, în opinia sa, răspundea cel mai bine scopului urmărit, şi anume subminarea din interior a regimului respectiv. Asumându-şi totodată responsabilităţile şi riscurile de rigoare. A fost un adversar al regimului Ceauşescu, convingerea sa fiind că regimul totalitar, cu sau fără Nicolae Ceauşescu, trebuia înlăturat.
A petrecut luni în şir între pereţii celulei numărul 9 şi în camera de anchetă din faimoasa închisoare a Securităţii din Calea Rahovei din Bucureşti, fără să ştie de multe ori în ce lună sau zi din săptămână se afla, fără măcar să fi citit vreun rând sau să fi stat de vorbă cu cineva de afară, nici măcar cu membrii familiei sau avocaţii aleşi să-l reprezinte.
Izolarea impusă de dictatorul Nicolae Ceauşescu avea ca scop înfrângerea voinţei sale şi a oricărei rezistenţe din partea sa. Cu toate acestea, Răceanu şi-a impus şi a reuşit să păstreze secretul asupra unor operaţiuni în care a fost direct implicat sau pe care le cunoştea, făcând în aşa fel încât ancheta să fie practic direcţionată de el şi nu de cei în a căror captivitate se afla. Una dintre figurile centrale ale dosarului Răceanu este, de altfel, un personaj fictiv, care, chipurile, i-ar fi coordonat din umbră activitatea de "trădare": Tom Harvey.
Pe tot parcursul detenţiei sale, legea a fost constant şi în mod grosolan încălcată de anchetatorii din Calea Rahovei 37-39 aparţinând Direcţiei de Cercetări Penale a Departamentului Securităţii Statului.
Abia în luna iulie a anului 1989 Mircea Răceanu a putut să-şi vadă pentru prima oară mandatul de arestare! Spre surprinderea sa, acesta avea trecute pe el trei date: primele două, 11 şi 20 ianuarie, fuseseră şterse cu câte o linie, ultima, cea de la 31 ianuarie, data arestării propriu-zise, rămânând intactă.
La 11 ianuarie 1989 avusese loc la reşedinţa ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Roger Kirk, un dejun organizat în cinstea vizitei în România a senatorilor americani James McClure şi Mark Hatfield. La 20 ianuarie fusese organizată o recepţie din partea ambasadorului american în
cinstea inaugurării mandatului prezidenţial de George Bush.
Mircea Răceanu, în calitatea sa de responsabil cu problematica Americii de Nord în Ministerul de Externe, a participat la ambele acţiuni. După o simplă analiză a celor două date care fuseseră şterse, reiese că Securitatea era pregătită să îl aresteze încă de la începutul lunii ianuarie a anului 1989, iar, pe de altă parte, că dorea să facă acest lucru numai în contextul participării sale la o acţiune protocolară organizată de Ambasada SUA la Bucureşti. Pentru că se dorea cu tot dinadinsul să se demonstreze faptul că domnul Răceanu spiona în favoarea SUA.
Prin Hotărârea judecătorească numărul 39 de la 20 iulie 1989, a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, diplomatul a fost condamnat la moarte şi la confiscarea totală a averii personale pentru trădare prin transmitere de secrete, prevăzută de articolul 157 aliniatul 1 din Codul Penal. Instanţa a afirmat că inculpatul deţinea funcţia de consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind recrutat de serviciul american de spionaj (CIA), căruia i-ar fi transmis informaţii şi documente secrete de natură a periclita securitatea statului şi relaţiile României cu ţările socialiste în perioada 1974-1989. Recursul său a fost respins de Tribunalul Suprem.
Deşi Mircea Răceanu a fost arestat pentru trădare în ziua de 31 ianuarie, despre arestarea sa s-a aflat abia după şase săptămâni, după ce la 11 martie 1989 "Scrisoarea celor şase" a fost dată publicităţii la posturile de radio BBC şi Europa Liberă. Anunţul referitor la arestare a fost făcut de agenţia oficială de presă Agerpres. Dintre cei care în ultimii 10-15 ani ai dictaturii ceauşiste au fost arestaţi şi judecaţi în ţară, numai în cazul lui Mircea Răceanu s-a pronunţat sentinţa capitală. Impunerea sentinţei ar putea fi explicată prin declaraţia lui Nicolae Ceauşescu făcută rabinului Arthur Schneier în martie 1989, potrivit căreia Răceanu "l-a trădat personal".
La 31 ianuarie 1989, Mircea Răceanu urma să participe la o recepţie organizată la Ambasada americană, unde urma să fie vizionat filmul "Spărgătorul de nuci", ecranizare după baletul cu acelaşi nume avându-l în rolul principal pe cunoscutul balerin Mihail Barîşnikov.
Înaintea recepţiei, profitând că, la minister, se afla singur în birou, şi-a pregătit un material pe care urma să-l transmită legăturii sale în timpul vizionării filmului la reşedinţa ambasadorului american. "Era vorba despre o notă referitoare la rezultatele întâlnirii din 17-18 ianuarie a unei grupe de experţi a reprezentanţilor statelor participante la Tratatul de la Varşovia, pe spatele căreia am scris de mână o serie de informaţii şi aprecieri cu privire la situaţia internă din ţară. Descriind amploarea şi rolul nefast al cultului personalităţii, subliniam, printre altele, că în ultima perioadă nu numai că se intensificaseră acţiunile împotriva dictaturii, dar, lucru esenţial, aceste acţiuni începuseră să depăşească forma unor proteste individuale. Era vorba, precizam eu, de acţiuni de grup, ceea ce nu era caracteristic pentru societatea românească în perioada lui Ceauşescu. Informaţia se referea la grupul de ziarişti de la România Liberă, condus de Petre Mihai Băcanu, din care făceau parte ziarişti şi tipografi, că întreprinderea poligrafică Casa Scânteii se afla «în stare de alertă» sub controlul Securităţii. Ştiam aceste informaţii de la cumnatul meu, a cărui soră deţinea o funcţie de răspundere la combinatul poligrafic respectiv. De asemenea, informam despre opoziţia Elenei Ceauşescu faţă de schimburile cultural-ştiinţifice cu SUA, posibila schimbare din funcţia de prim-ministru a lui Constantin Dăscălescu şi altele. Recitind materialul, m-am gândit să includ şi preocupările grupului din care făcea parte şi tata. Nu am făcut-o însă, pentru că am preferat să aştept rezultatul întâlnirii lui cu Gheorghe Apostol care trebuia să aibă loc în acea dimineaţă. Am încheiat materialul cu cuvintele: «Timpurile nu sunt uşoare, dar nu ne speriem!»", îşi aminteşte Mircea Răceanu în "Infern 89", cartea pe care a scris-o în cele din urmă, după multe ezitări, pentru a-şi povesti coşmarul.
A fost arestat în plină stradă, în drum spre reşedinţa ambasadorului american, fiind aproape luat pe sus de lt colonelul Gheorghe Manea şi de lt major Constantin Fătu. "Obiectivul fusese recuperat", după cum au spus cei doi, care l-au transportat pe Răceanu la Direcţia de Cercetări Penale a Securităţii din Calea Rahovei. Au urmat nesfârşite interogatorii, zile de presiuni, privaţiuni şi umilinţe. "Niciodată convingerile mele nu au fost atât de contestate, iar spectrul morţii atât de aproape", afirmă Mircea Răceanu în "Infern 89". Cu toate că, în timpul interogatoriilor, a păstrat secretul acţiunii semnatarilor "Scrisorii celor şase" împotriva lui Nicolae Ceauşescu, dictatorul şi Securitatea au încercat să folosească situaţia în care se afla pentru a-l intimida pe tatăl său, Grigore Răceanu. După ce a ieşit din închisoare a aflat că acesta fusese adus la Rahova şi supus anchetei în legătură cu "Scrisoarea" şi în privinţa activităţii fiului său, Mircea Răceanu.
Prin sentinţa nr. 39 de la 20 iulie 1989 (Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, Dosar nr. 263/1989), Mircea Răceanu a fost condamnat la moarte. În document se arată că "Tribunalul... compus din... hotărăşte cu unanimitate de voturi condamnarea lui Răceanu Mircea... la moarte...". Data: 20 iulie.
Cel puţin ciudat, dat fiind faptul că procesul s-a desfăşurat în zilele de 20-21 iulie 1989. Deci tot procesul a fost o mascaradă, o farsă în numele dreptăţii şi justiţiei socialiste.
Citește pe Antena3.ro