În audienţă la Dumnezeu

Unul dintre ultimele bancuri "cu adresă" care au circulat în perioada premergătoare Congresului al XIV-lea al partidului a fost cel despre audienţa pe care Creatorul Suprem a acordat-o, fireşte, în mod separat, lui  Gorbaciov, lui Bush şi lui Ceauşescu. Iar tâlcul bancului cu pricina este semnificativ pentru starea de spirit a unui popor tot mai puţin încrezător în "viitorul de aur al României" şi tot mai dezamăgit de lipsa unei reale schimbări în bine a vieţii sale de fiecare zi.

Aşadar, pe la începutul toamnei lui 1989, Gorbaciov, Bush şi Ceauşescu solicită şi obţin, rând pe rând, audienţă la Dumnezeu. Fiecare voind să afle de la Creatorul Suprem cum anume va evolua destinul său politic în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Primul intră în audienţă Mihail Gorbaciov.
- Mărite Doamne. După cum Tu, desigur, cunoşti, noi, în URSS, am declanşat o vastă acţiune de reformare din temelii a stărilor de fapte, acţiune denumită "perestroika". Spune-mi, rogu-Te, Doamne, când crezi că vom putea să depăşim Ame­rica, atât în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare economică şi forţa militară, cât şi în ceea ce priveşte nivelul de trai al popoarelor noastre.
Fără să clipească, Dumnezeu răs­pun­de:
- În nici un caz pe perioada mandatului tău!

Gorbaciov iese din audienţă pleoş­tit. Intră Bush:
- Slăvite Stăpân al Lumilor, spu­ne-mi, Te-aş ruga, când vor reuşi Statele Unite să aducă pacea mult visată în Orientul Mijlociu?
Tot fără să clipească, Dumnezeu îi răspunde:
- În nici un caz pe perioada mandatului tău!
Bush iese dus pe gânduri.

Ultimul, dar nu şi cel din urmă (crede el!), intră Ceauşescu:
- Doamne, după cum desigur ai citit în ziare şi ai văzut la televizor, Ro­mânia şi-a achitat integral datoria ex­ternă. Acum avem noi de recuperat foarte mulţi dolari, reprezentând da­to­ria unor state prietene, în curs de dez­voltare. La apropiatul Congres al XIV-lea al PCR vom adopta programe clarvăzătoare şi cutezătoare de dezvoltare economico-socială a Români­ei, menite să ridice ţara noastră pe noi şi tot mai minunate culmi de civilizaţie şi progres...

Dumnezeu îşi pierde răbdarea şi îl întrerupe:
- Cunosc lozincile astea. Ştiu chiar şi ce vrei să mă întrebi.
Ceauşescu rămâne cu gura căscată.
- Vrei să ştii - continuă Dumnezeu - când va ajunge România pe aceste minunate culmi de dezvoltare, de progres şi de bunăstare.
Ceauşescu e numai ochi şi urechi.
- Când anume, Doamne? Fiindcă vreau să informez Congresul despre data precisă a realizării măreţelor noastre proiecte.
Dumnezeu îl priveşte lung de tot şi îi răspunde cu un ton sec:
- În nici-un caz pe perioada mandatului meu.
După care, văzând că Ceauşescu se uită la el cu ochi mari şi cu multă nedumerire, adaugă, apăsând anume vorbele:
- Care, mandat, după cum ştii, este un mandat pe termen nelimitat!

P.S. Acest banc l-am auzit exact acum douăzeci de ani, de la inepuizabilul Radu Georgescu, pe atunci redactor la revista Femeia. L-am (re)auzit, în schimb, mai zilele trecute, desigur, într-o variantă... re­mixată. Care-i problema? Nimic nu se pierde, totul se transformă!