La aniversarea a 40 de ani de la colectivizare, regimul a recunoscut falimentul agriculturii

În urmă cu 20 de ani, în şedinţa CPEx al CC al PCR, s-a decis aprobarea Raportului privind anularea şi reeşalonarea unor datorii ale CAP-urilor.

În acest timp, prin programul manifestărilor politico-ideolo­gice (conceput şi aprobat de sec­ţia de propagandă a CC al PCR), presa, organizaţiile politice şi instituţiile cultu­rale şi de învăţământ din România săr­bătoreau măreţele rea­li­zări din cele patru decenii de coo­pe­ra­tivizare - şi implicit de moder­ni­zare - a Româ­niei.

Cu acelaşi prilej aniversar, rubrici speciale apăruseră în toate mijloa­cele de presă pe tema "concepţiei to­va­răşului Nicolae Ceauşescu privind noua revoluţie agrară".

"TRASEE ALE GÂNDIRII NOVATOARE"
Cum şi când începuse Nicolae Ceau­şescu să-şi pună în aplicare "gândirea novatoare" în agricultură? Greu de răspuns în date. "Noua revoluţie agrară" apare însă din documentele de partid în "armonioasă corelaţie" cu "sistematizarea României".

Potrivit unor informaţii desco­perite în fosta arhivă a partidului, membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR au analizat la 20 iunie 1986 un document intitulat "Raport cu privire la aplicarea legii sistematizării teritoriului şi locali­tă­ţilor urbane şi rurale".

Cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu a prezentat, pe scurt, ideile sale privind mărirea suprafeţelor agricole cultivate atât în mediul rural, cât şi în cel urban, astfel: "Desigur, avem în vedere să procedăm în felul acesta încă din acest an (1986 - n.n.). Suprafaţa deţinută de gospodăriile populaţiei, în general, în sate s-o reducem la circa 200 mp. Diferenţa, în sectorul coo­peratist, trece în proprietatea coo­perativelor agricole de pro­duc­ţie, iar lotul personal - până vom reface concentrarea locuinţelor - i se dă în curte şi se completează până la suprafaţa la care are dreptul în folosinţă. Vrem ca în acest an să rezolvăm această problemă.

În sectorul unde nu avem coope­ra­tive, suprafaţa excedentară deţi­nută în curţi, peste cei 200 mp, se in­clude în suprafaţa arabilă a cetăţea­nului şi pe baza ei primeşte plan de cultură, plan de producţie, aşa cum este şi acum. Adică, diferenţa peste 200 mp se include în planul de cultură, iar aceasta ne dă posibilitatea să avem deja 320.000 de hectare disponibil.

În mod corespunzător vom face şi în oraşe. Pe baza normelor stabilite, trebuie să reducem cu circa 50.000 de hectare suprafaţa în oraşe. Toată suprafaţa aceasta intră în cultură, obligatoriu. În incinta cooperativelor agricole de producţie, toată suprafaţa care nu este ocupată cu construcţii şi drumuri se include în suprafaţa arabilă şi, pentru ea, se primeşte plan de cultură. Aceasta priveşte şi cooperativele agricole de producţie, şi întreprinderile agricole de stat, şi staţiunile de maşini agricole - adică toate unităţile agricole, inclusiv cercetarea. Toate intră în planul de cultură şi, mai cu sea­mă, cele din raza fermelor zooteh­nice vor fi alocate în primul rând pentru baza furajeră. De fapt, noi avem prevăzute circa un milion de hectare din arabil în baza furajeră şi atunci le dăm de aici pentru baza furajeră, pentru păşunat. La fel şi de la SMA şi aşa mai departe.
Şi aceasta o putem rezolva imediat.

Rămân întreprinderile. Noi am scris aici ca până în luna octombrie (1986 - n.n.) să se întocmească situa­ţia suprafeţelor din întreprinderi - din toate întreprinderile, că unele dispun de o suprafaţă mai mare, altele de o suprafaţă mai mică -, să vedem cum concentrăm suprafeţele respective. Chiar dacă sunt unele suprafeţe pe care nu le putem scoate din incinta întreprinderii, acestea au plan de cultură în raport cu necesităţile care sunt, în primul rând, cu legume - şi toate vor intra în pla­nul de cultură obligatoriu.

Aceste suprafeţe trebuie să le dăm în cultură încă în acest an, iar în cin­ci­nalul acesta să dăm în cultură su­pra­feţe din râpe, din desecări - iar pentru acestea să facem anul acesta un program ca, practic, în 1987, să rezolvăm problema în cea mai mare parte.

Pe această bază am prevăzut că, deja în anul viitor, suprafaţa arabilă va creşte cu circa 400.000 de hec­tare şi vom ajunge la 10,4 mil. hec­tare, astfel ca în 1988 să avem 4,5 mil. hectare păşuni - urmând, desigur, să trecem treptat să construim, să concentrăm construcţiile pe baza normelor care s-au stabilit aici - şi care sunt destul de largi.
Dacă aveţi ceva de întrebat sau ceva de spus?

Nu am scris, dar va trebui să scriem că toate unităţile din agricultură sunt obligate să ia măsuri de a sistematiza, de a nu mai ocupa tere­nul cu construcţii - că încă se mai construieşte fără socoteală.
Din nou trebuie să atragem atenţia şi în ceea ce priveşte respectarea normelor în construcţiile industriale, pentru a nu mai ocupa nici un fel de teren.

De altfel, mari construcţii nu vom mai face şi nici mari platforme industriale. Însă trebuie să nu mai diminuăm suprafaţa agricolă. Aici intră şi depozitele şi sistematizarea depozitelor şi toate celelalte".

GOSPODĂRIA INDIVIDUALĂ - SURSĂ PRIMARĂ A PRODUSELOR AGRICOLE
Dacă în Scînteia acelor ani, zia­riştii ar fi scris ceea ce auzeau şi ve­deau, acesta ar fi fost un titlu de primă pagină. Aceasta a fost una dintre ideile "originale" ale lui Nicolae Ceauşescu - neexprimată, direct - pentru moder­nizarea agriculturii româneşti.

Practic, toţi cetăţenii, de la vlădică până la opincă, de la oraşe şi sate, au fost obligaţi prin lege să se ocupe de cultivarea fiecărui petec de pământ identificat de membrii apa­ratului de partid cu atribuţii în do­me­niul agriculturii. Situaţia era tra­gi-comică, deoarece se putea observa uşor că multe dintre terenurile respective erau improprii pentru obţi­nerea producţiilor estimate/do­rite de Nicolae Ceauşescu şi subordonaţii săi.

Probabil, aceştia îşi în­chi­puiau că muncitorii şi funcţio­na­rii din oraşe se întorceau după opt ore obosiţi de la serviciu şi se apucau în timpul liber să cultive tomate, cartofi, morcovi, sfeclă de zahăr sau porumb în jurul blo­cu­ri­lor de locu­in­ţe. În acelaşi timp, sătenii trebuiau să lucreze "zi-lumină" atât în întreprinderile agricole de stat, coope­rativele agricole de producţie sau în staţiunile de mecanizare a agriculturii, cât şi, probabil, după lăsarea întune­ricului la arat, însămânţat şi întreţinut câţiva snopi de grâu, orz sau secară, aflaţi izolaţi pe nişte petece de pământ din jurul casei.

Conform legii, pentru toate tere­nurile respective au fost stabilite norme de producţie, iar cetăţenii au fost obligaţi să predea statului cote-părţi din bruma de produse obţi­nu­te în acest fel.

În realitate, primarii mergeau din casă în casă la început de an cu două "planuri" tipizate: unul pentru culturi, celălalt pentru contracte. Pe amândouă capul familiei le semna în primăvară. Cum nu exista vreo lege care să prevadă pedepse cu amenzi ori închisoare dacă ai semă­nat în curte trifoi sau porumb, ai iepuri de casă sau găini, planurile erau lipsite de orice valoare. Cetă­ţenii care aveau însă nevoie de anumite autorizaţii de la Primărie (mici meseriaşi, muzicanţi etc.) se vedeau însă în situaţia de a-şi preda produsele "contractate". Altfel nu pri­meau respectiva autorizaţie. Astfel că le cumpărau de pe piaţa liberă şi le duceau la "predare" la cooperativa sătească (care primise şi denumire de Cooperativă de Producţie, Achi­ziţie şi Desfacere a Mărfurilor).

În vremea aceasta, vechile CAP-uri, lipsite de forţă de muncă şi de elan spre eficienţă, scădeau în producţie, dar creşteau la ra­por­tări. Urmare a pierderilor în­re­gistrate de Banca pentru Agri­cultură şi Industrie Alimentară în perioada 1987-1988, membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în frunte cu Nicolae Ceau­şescu, au fost astfel nevoiţi să aprobe în şedinţa de la 7 aprilie 1989 anularea şi reeşalonarea unor dato­rii ale cooperativelor agricole de producţie. Ce dovadă mai concludentă că dăduse faliment sistemul cooperatist?

În raportul comisiei de anchetă con­stituite în scopul stabilirii cau­ze­lor ce au condus la acordarea de cre­dite în valoare de 40,757 miliarde de lei unor unităţi agricole coopera­tiste, în anii 1987-1988, s-a menţio­nat faptul că sucursalele judeţene ale băncii amintite au eliberat credi­te pentru plata furnizorilor de în­gră­şăminte chimice, furaje, se­min­ţe, combustibil, energie electrică şi lucrări agricole ale staţiunilor pentru mecanizarea agri­culturii.

În anu­mite cazuri, "s-au acor­dat avan­suri peste limitele maxime prevă­zute în decret (nr. 120/1986 - n.n.) şi nu s-a realizat producţia contractată, iar unităţile agricole coopera­tiste nu au fost în măsură să le restituie în întregime". De asemenea, "la unele unităţi agricole cooperatiste, avansurile acordate au fost mai mari cu suma de 99 mil. lei decât întreaga produc­­ţie livrată la fondul de stat în baza contractelor", iar "cre­ditele pentru investiţii s-au folosit în unele cazuri în mod ineficient".

Din totalul creditelor, unităţile agricole cooperatiste implicate în scandalul respectiv au rambursat aproximativ 7 miliarde de lei, adică 17% din sumele primite de la bancă. Drept urmare, Nicolae Ceauşescu a dispus la 17 martie 1989 destituirea a patru subordonaţi ai săi: Neculai Ibănescu, viceprim-ministru al Gu­vernului, Gheorghe Paraschiv, mi­nistru de Finanţe, Nicolae Eremia, preşe­dinte al Băncii pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, Florea Dumitrescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. La 6 aprilie s-a dispus anchetarea celor destituiţi.