În urmă cu 20 de ani, în şedinţa CPEx al CC al PCR, s-a decis aprobarea Raportului privind anularea şi reeşalonarea unor datorii ale CAP-urilor.
În acest timp, prin programul manifestărilor politico-ideologice (conceput şi aprobat de secţia de propagandă a CC al PCR), presa, organizaţiile politice şi instituţiile culturale şi de învăţământ din România sărbătoreau măreţele realizări din cele patru decenii de cooperativizare - şi implicit de modernizare - a României.
Cu acelaşi prilej aniversar, rubrici speciale apăruseră în toate mijloacele de presă pe tema "concepţiei tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind noua revoluţie agrară".
"TRASEE ALE GÂNDIRII NOVATOARE"
Cum şi când începuse Nicolae Ceauşescu să-şi pună în aplicare "gândirea novatoare" în agricultură? Greu de răspuns în date. "Noua revoluţie agrară" apare însă din documentele de partid în "armonioasă corelaţie" cu "sistematizarea României".
Potrivit unor informaţii descoperite în fosta arhivă a partidului, membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR au analizat la 20 iunie 1986 un document intitulat "Raport cu privire la aplicarea legii sistematizării teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale".
Cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu a prezentat, pe scurt, ideile sale privind mărirea suprafeţelor agricole cultivate atât în mediul rural, cât şi în cel urban, astfel: "Desigur, avem în vedere să procedăm în felul acesta încă din acest an (1986 - n.n.). Suprafaţa deţinută de gospodăriile populaţiei, în general, în sate s-o reducem la circa 200 mp. Diferenţa, în sectorul cooperatist, trece în proprietatea cooperativelor agricole de producţie, iar lotul personal - până vom reface concentrarea locuinţelor - i se dă în curte şi se completează până la suprafaţa la care are dreptul în folosinţă. Vrem ca în acest an să rezolvăm această problemă.
În sectorul unde nu avem cooperative, suprafaţa excedentară deţinută în curţi, peste cei 200 mp, se include în suprafaţa arabilă a cetăţeanului şi pe baza ei primeşte plan de cultură, plan de producţie, aşa cum este şi acum. Adică, diferenţa peste 200 mp se include în planul de cultură, iar aceasta ne dă posibilitatea să avem deja 320.000 de hectare disponibil.
În mod corespunzător vom face şi în oraşe. Pe baza normelor stabilite, trebuie să reducem cu circa 50.000 de hectare suprafaţa în oraşe. Toată suprafaţa aceasta intră în cultură, obligatoriu. În incinta cooperativelor agricole de producţie, toată suprafaţa care nu este ocupată cu construcţii şi drumuri se include în suprafaţa arabilă şi, pentru ea, se primeşte plan de cultură. Aceasta priveşte şi cooperativele agricole de producţie, şi întreprinderile agricole de stat, şi staţiunile de maşini agricole - adică toate unităţile agricole, inclusiv cercetarea. Toate intră în planul de cultură şi, mai cu seamă, cele din raza fermelor zootehnice vor fi alocate în primul rând pentru baza furajeră. De fapt, noi avem prevăzute circa un milion de hectare din arabil în baza furajeră şi atunci le dăm de aici pentru baza furajeră, pentru păşunat. La fel şi de la SMA şi aşa mai departe.
Şi aceasta o putem rezolva imediat.
Rămân întreprinderile. Noi am scris aici ca până în luna octombrie (1986 - n.n.) să se întocmească situaţia suprafeţelor din întreprinderi - din toate întreprinderile, că unele dispun de o suprafaţă mai mare, altele de o suprafaţă mai mică -, să vedem cum concentrăm suprafeţele respective. Chiar dacă sunt unele suprafeţe pe care nu le putem scoate din incinta întreprinderii, acestea au plan de cultură în raport cu necesităţile care sunt, în primul rând, cu legume - şi toate vor intra în planul de cultură obligatoriu.
Aceste suprafeţe trebuie să le dăm în cultură încă în acest an, iar în cincinalul acesta să dăm în cultură suprafeţe din râpe, din desecări - iar pentru acestea să facem anul acesta un program ca, practic, în 1987, să rezolvăm problema în cea mai mare parte.
Pe această bază am prevăzut că, deja în anul viitor, suprafaţa arabilă va creşte cu circa 400.000 de hectare şi vom ajunge la 10,4 mil. hectare, astfel ca în 1988 să avem 4,5 mil. hectare păşuni - urmând, desigur, să trecem treptat să construim, să concentrăm construcţiile pe baza normelor care s-au stabilit aici - şi care sunt destul de largi.
Dacă aveţi ceva de întrebat sau ceva de spus?
Nu am scris, dar va trebui să scriem că toate unităţile din agricultură sunt obligate să ia măsuri de a sistematiza, de a nu mai ocupa terenul cu construcţii - că încă se mai construieşte fără socoteală.
Din nou trebuie să atragem atenţia şi în ceea ce priveşte respectarea normelor în construcţiile industriale, pentru a nu mai ocupa nici un fel de teren.
De altfel, mari construcţii nu vom mai face şi nici mari platforme industriale. Însă trebuie să nu mai diminuăm suprafaţa agricolă. Aici intră şi depozitele şi sistematizarea depozitelor şi toate celelalte".
GOSPODĂRIA INDIVIDUALĂ - SURSĂ PRIMARĂ A PRODUSELOR AGRICOLE
Dacă în Scînteia acelor ani, ziariştii ar fi scris ceea ce auzeau şi vedeau, acesta ar fi fost un titlu de primă pagină. Aceasta a fost una dintre ideile "originale" ale lui Nicolae Ceauşescu - neexprimată, direct - pentru modernizarea agriculturii româneşti.
Practic, toţi cetăţenii, de la vlădică până la opincă, de la oraşe şi sate, au fost obligaţi prin lege să se ocupe de cultivarea fiecărui petec de pământ identificat de membrii aparatului de partid cu atribuţii în domeniul agriculturii. Situaţia era tragi-comică, deoarece se putea observa uşor că multe dintre terenurile respective erau improprii pentru obţinerea producţiilor estimate/dorite de Nicolae Ceauşescu şi subordonaţii săi.
Probabil, aceştia îşi închipuiau că muncitorii şi funcţionarii din oraşe se întorceau după opt ore obosiţi de la serviciu şi se apucau în timpul liber să cultive tomate, cartofi, morcovi, sfeclă de zahăr sau porumb în jurul blocurilor de locuinţe. În acelaşi timp, sătenii trebuiau să lucreze "zi-lumină" atât în întreprinderile agricole de stat, cooperativele agricole de producţie sau în staţiunile de mecanizare a agriculturii, cât şi, probabil, după lăsarea întunericului la arat, însămânţat şi întreţinut câţiva snopi de grâu, orz sau secară, aflaţi izolaţi pe nişte petece de pământ din jurul casei.
Conform legii, pentru toate terenurile respective au fost stabilite norme de producţie, iar cetăţenii au fost obligaţi să predea statului cote-părţi din bruma de produse obţinute în acest fel.
În realitate, primarii mergeau din casă în casă la început de an cu două "planuri" tipizate: unul pentru culturi, celălalt pentru contracte. Pe amândouă capul familiei le semna în primăvară. Cum nu exista vreo lege care să prevadă pedepse cu amenzi ori închisoare dacă ai semănat în curte trifoi sau porumb, ai iepuri de casă sau găini, planurile erau lipsite de orice valoare. Cetăţenii care aveau însă nevoie de anumite autorizaţii de la Primărie (mici meseriaşi, muzicanţi etc.) se vedeau însă în situaţia de a-şi preda produsele "contractate". Altfel nu primeau respectiva autorizaţie. Astfel că le cumpărau de pe piaţa liberă şi le duceau la "predare" la cooperativa sătească (care primise şi denumire de Cooperativă de Producţie, Achiziţie şi Desfacere a Mărfurilor).
În vremea aceasta, vechile CAP-uri, lipsite de forţă de muncă şi de elan spre eficienţă, scădeau în producţie, dar creşteau la raportări. Urmare a pierderilor înregistrate de Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară în perioada 1987-1988, membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în frunte cu Nicolae Ceauşescu, au fost astfel nevoiţi să aprobe în şedinţa de la 7 aprilie 1989 anularea şi reeşalonarea unor datorii ale cooperativelor agricole de producţie. Ce dovadă mai concludentă că dăduse faliment sistemul cooperatist?
În raportul comisiei de anchetă constituite în scopul stabilirii cauzelor ce au condus la acordarea de credite în valoare de 40,757 miliarde de lei unor unităţi agricole cooperatiste, în anii 1987-1988, s-a menţionat faptul că sucursalele judeţene ale băncii amintite au eliberat credite pentru plata furnizorilor de îngrăşăminte chimice, furaje, seminţe, combustibil, energie electrică şi lucrări agricole ale staţiunilor pentru mecanizarea agriculturii.
În anumite cazuri, "s-au acordat avansuri peste limitele maxime prevăzute în decret (nr. 120/1986 - n.n.) şi nu s-a realizat producţia contractată, iar unităţile agricole cooperatiste nu au fost în măsură să le restituie în întregime". De asemenea, "la unele unităţi agricole cooperatiste, avansurile acordate au fost mai mari cu suma de 99 mil. lei decât întreaga producţie livrată la fondul de stat în baza contractelor", iar "creditele pentru investiţii s-au folosit în unele cazuri în mod ineficient".
Din totalul creditelor, unităţile agricole cooperatiste implicate în scandalul respectiv au rambursat aproximativ 7 miliarde de lei, adică 17% din sumele primite de la bancă. Drept urmare, Nicolae Ceauşescu a dispus la 17 martie 1989 destituirea a patru subordonaţi ai săi: Neculai Ibănescu, viceprim-ministru al Guvernului, Gheorghe Paraschiv, ministru de Finanţe, Nicolae Eremia, preşedinte al Băncii pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, Florea Dumitrescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. La 6 aprilie s-a dispus anchetarea celor destituiţi.
Citește pe Antena3.ro