Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În şedinţa CPEx din 13 decembrie 1981, Nicolae Ceauşescu şi-a prezentat in extenso opinia la evoluţia crizei poloneze.
Textele respective au fost prezentate celorlalţi participanţi la şedinţa CPEx de Ştefan Bîrlea. Printre altele, şeful de cabinet la Preşedinţia României şi, totodată, şeful Secţiei Cancelariei CC de atunci, a citit cu voce tare, în numele lui Nicolae Ceauşescu, următoarele:
"Problemele economice au fost mai mult un pretext, pentru că situaţia din Polonia era destul de bună din punct de vedere economic. Desigur, în Polonia s-au făcut o serie de greşeli în acest domeniu, dar au fost obţinute şi rezultate foarte mari pe calea dezvoltării socialiste a economiei, în general. Iar de un an situaţia nu s-a îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-a înrăutăţit. Nu s-ar putea spune că ar fi vorba despre un protest împotriva construcţiei socialiste şi a formelor de construcţie socialistă în Polonia. Mai iute aş spune că Partidul Muncitoresc Unit Polonez a produs anumite denaturări ale principiilor socialiste, inclusiv ale organizării partidului, şi în aceasta constă o anumită îndepărtare de clasa muncitoare, lucru care se vede şi în compoziţia din trecut a organelor de partid, a partidului însuşi, care a neglijat măsurile necesare întăririi forţei organizatorice în rândul clasei muncitoare. Aceasta a făcut ca în partid să pătrundă cu preponderenţă o serie de elemente mic burgheze, intelectuale, cu mentalitate mic burgheză, străine, de fapt, de clasa muncitoare şi a determinat în partid lipsa de unitate, de concepţie şi orientare clară.
În acelaşi timp, nu se poate neglija existenţa unor forţe care niciodată nu s-au împăcat cu socialismul lor, iar, pe prim-plan, în această privinţă, se găseşte biserica catolică ce, de fapt, este la originea şi iniţiatoarea acestei mişcări care s-a concretizat în «Solidaritatea». Acţiunea a început cu slujbe religioase. Însuşi Congresul «Solidarităţii» a început cu o slujbă la catedrală. De mult timp, în Polonia au existat forţe antisocialiste care s-au organizat, faţă de care partidul şi statul polonez n-au luat măsuri, le-au tolerat. Au fost făcute mari concesii bisericii catolice, care în Polonia joacă un rol net reacţionar. Prin alegerea Papei în persoana unui polonez s-a stimulat tocmai activitatea acestor elemente din rândul bisericii catolice.
Într-un anumit fel, conducerea poloneză a încurajat asemenea stări de lucruri şi chiar a considerat că i-a revenit şi jumătate din Vatican, atunci când Papa a fost ales în persoana unui cetăţean polonez.
După părerea noastră, tocmai datorită acestui complex de factori s-a ajuns la evenimentele care au avut loc şi au loc încă. «Solidaritatea» este rezultatul de fapt al activităţii tuturor acestor factori şi, în primul rând, al bisericii catolice, care a avut rolul hotărâtor şi sub patronajul căreia ea s-a născut. Aceasta arată că nu este vorba despre o organizaţie muncitorească, de clasă, ci despre o organizaţie catolică, combinată cu multe elemente antisocialiste care, datorită greşelilor făcute de partid, a putut să influenţeze o parte a clasei muncitoare din Polonia. De altfel, dacă analizăm ceea ce s-a spus la Congresul «Solidarităţii», vedem că pe primul plan stau mai cu seamă probleme de ordin politic, inclusiv legate de sentimentul naţional, care la polonezi a fost întotdeauna foarte puternic.
În toată perioada de după război, partidul şi statul polonez au neglijat sentimentul naţional al polonezilor. În loc ca partidul şi guvernul polonez să fie exponentul sentimentului naţional - înţeles just, nu în sens naţionalist îngust, dar ca sentiment socialist şi democratic al poporului - au neglijat acest sentiment şi acesta a fost exploatat de biserica catolică, de cercurile reacţionare din Polonia. Biserica şi-a arogat dreptul de a fi exponentul sentimentului naţional al polonezilor. Deci, este necesar ca partidul, statul polonez să acorde atenţie corespunzătoare sentimentelor, problemelor de ordin naţional, de cultură, de istorie şi să devină ei - partidul şi guvernul, exponentul acestor preocupări, acestor sentimente şi să ia această armă din mâna catolicilor şi «Solidarităţii».
Am spus acestea pentru a se înţelege totuşi caracterul deosebit al situaţiei din Polonia. Desigur, ele nu pot justifica lucrurile, dar relevă tocmai nesocotirea unor trăsături ale societăţii socialiste, ale tradiţiilor, faptul că nu s-a ţinut seama de istoria şi de tradiţiile poporului polonez. Pornind de la această situaţie, noi considerăm că este necesar, în primul rând, ca partidul să se orienteze spre clasa muncitoare, să-şi întărească rândurile în clasa muncitoare şi să ducă o politică bazată pe clasa muncitoare, pe ţărănime. Până acum s-a făcut puţin în direcţia aceasta. S-au făcut ceva paşi în direcţia apropierii de muncitori, dar, după părerea mea, nu este suficient. Ca să vă spun - cum gândim noi - nu pentru a fi publicat, considerăm că pentru Polonia, şi nu numai pentru Polonia, în actualele împrejurări în fruntea partidului trebuia să fie un activist din rândul muncitorilor.
Trebuie să vă spun că încă la întâlnirea pe care am avut-o, acum un an, în decembrie, noi am insistat, arătând că este necesar să se pună bază pe clasa muncitoare şi că partidul trebuie să devină, în acelaşi timp, exponentul sentimentului naţional al poporului. Desigur, noi am considerat şi considerăm că problemele trebuie soluţionate înşişi de polonezi, că nu trebuie să se ajungă la o intervenţie din afară. Aceasta ar complica mai mult situaţia şi în Polonia, şi pe plan internaţional. Noi considerăm că polonezii pot să-şi soluţioneze singuri problemele şi ne pronunţăm ferm pentru a fi lăsaţi să-şi rezolve singuri situaţia. Nu este însă mai puţin adevărat că prin intermediul unor elemente s-a acordat un sprijin destul de puternic din afară în crearea situaţiei existente, în dezvoltarea «Solidarităţii». Spun însă că activitatea din afară nu justifică deloc ceea ce s-a întâmplat în Polonia. Vina o poartă conducerea poloneză. Dar, actualmente, şi aici se pune problema de a nu se încuraja în nici un fel, din afară, şi de a nu se da sprijin acelor elemente care pun în discuţie construcţia socialismului şi alianţele pe care le are Polonia, pentru că aceasta înseamnă de a împinge la o confruntare internă, care poate avea, de asemenea, consecinţe foarte grave.
Este necesar ca polonezii să-şi caute singuri soluţiile necesare, înţelegerea între ei, asigurând însă dezvoltarea socialistă şi, sigur, găsind forme de conducere democratică, care să răspundă cerinţelor maselor populare şi să dea nu numai sentimentul, ci să şi creeze condiţiile participării polonezilor la conducere. Am impresia că unele măsuri au şi început să fie luate, inclusiv cele legate de autoconducere. Însă partidul şi statul polonez ar trebui să acţioneze cu mai multă hotărâre, cu mai multă fermitate, în direcţiile de care am vorbit. (...)
Problema se pune aşa: care este baza ideologică a acestei mişcări «Solidaritatea»?
Eu am fost şi sunt un vechi sindicalist. De 50 de ani. Cunosc bine mişcările sindicale. Întotdeauna intervenţia bisericii în mişcarea sindicală a avut un caracter net reacţionar. Este greu să se accepte ideea că în împrejurările actuale biserica catolică poate deveni o forţă progresistă în mişcarea sindicală, când nu a fost niciodată aşa ceva. Cu atât mai mult acum.
De aceea, pornind de la baza ideologică a acestei mişcări - şi Walesa nu a ascuns niciodată că este finanţat de biserica catolică şi că are binecuvântarea Papei - trebuia să vedem care este caracterul ei. Este greu de vorbit de o mişcare care are, într-adevăr, scopul de a îmbunătăţi şi perfecţiona dezvoltarea socialistă. Cu crucea nu se poate construi socialismul! Şi aceasta au spus-o încă primii revoluţionari burghezo-democratici. Trebuie să avem întotdeauna în vedere situaţiile concrete şi, de aceea, am spus că trebuie ţinut seama de realităţile din Polonia, de influenţa puternică a bisericii catolice, precum şi de faptul că «Solidaritatea» a ştiut să exploateze sentimentul naţional al polonezilor, ceea ce nu a făcut Partidul Comunist, care a neglijat acest sentiment".
În decembrie 1981, Nicolae Ceauşescu l-a încurajat pe generalul Jaruzelski să acţioneze împotriva liderilor "Solidarităţii". După aproape opt ani, liderul PCR l-a criticat pe acelaşi general polonez pentru atitudinea adoptată faţă de conducătorii aceluiaşi sindicat, în vara anului 1989. Cu toate acestea, criza politică de la Varşovia a fost rezolvată de preşedintele Poloniei. La 24 august 1989, Tadeusz Mazowiecki şi-a prezentat echipa guvernamentală, apoi a obţinut sprijinul Parlamentului şi a depus jurământul în calitate de prim-ministru.
Citește pe Antena3.ro
