x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La Vatican e vinovatul!

0
Autor: dr. Petre Opriş 16 Sep 2009 - 00:00
La Vatican e vinovatul!


În şedinţa CPEx din 13 decembrie 1981, Nicolae Ceauşescu şi-a prezentat in extenso opinia la evoluţia crizei poloneze.

Textele respective au fost prezentate celorlalţi participanţi la şedinţa CPEx de Ştefan Bîrlea. Printre altele, şeful de cabinet la Preşedinţia Ro­mâniei şi, totodată, şeful Secţiei Cancelariei CC de atunci, a citit cu voce tare, în numele lui Nicolae Ceauşescu, ur­mă­­toarele:
"Problemele economice au fost mai mult un pretext, pentru că situaţia din Polonia era destul de bună din punct de vedere economic. Desi­gur, în Polonia s-au făcut o serie de gre­şeli în acest domeniu, dar au fost obţinute şi rezultate foarte mari pe calea dezvoltării socialiste a econo­miei, în general. Iar de un an situaţia nu s-a îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-a înrăutăţit. Nu s-ar putea spune că ar fi vorba despre un protest împotriva construcţiei socialiste şi a formelor de construcţie socialistă în Polonia. Mai iute aş spune că Partidul Muncitoresc Unit Polonez a produs anumite de­na­turări ale principiilor socialiste, inclusiv ale organizării partidului, şi în aceasta constă o anumită înde­păr­tare de clasa muncitoare, lucru care se vede şi în compoziţia din trecut a or­ga­nelor de partid, a partidului însuşi, care a neglijat măsurile necesare întă­ri­rii forţei organizatorice în rândul cla­sei mun­citoare. Aceasta a făcut ca în partid să pătrundă cu preponde­ren­ţă o serie de elemente mic bur­ghe­ze, intelectuale, cu mentalitate mic bur­gheză, străine, de fapt, de clasa muncitoare şi a determinat în partid lipsa de unitate, de concepţie şi orientare clară.

În acelaşi timp, nu se poate neglija existenţa unor forţe care niciodată nu s-au împăcat cu socialismul lor, iar, pe prim-plan, în această pri­vinţă, se gă­seş­te biserica catolică ce, de fapt, este la originea şi iniţiatoarea acestei mişcări care s-a concretizat în «Solidaritatea». Acţiunea a început cu slujbe religi­oa­se. Însuşi Congresul «So­lidarităţii» a început cu o slujbă la ca­te­drală. De mult timp, în Polonia au existat forţe antisocialiste care s-au organizat, faţă de care partidul şi sta­tul po­lo­nez n-au luat măsuri, le-au to­lerat. Au fost făcute mari concesii bise­ricii catolice, care în Polonia joacă un rol net reacţionar. Prin alegerea Papei în persoana unui polonez s-a stimulat tocmai activitatea acestor elemente din rândul bisericii catolice.

Într-un anumit fel, conducerea po­lo­neză a încurajat asemenea stări de lucruri şi chiar a considerat că i-a re­venit şi jumătate din Vatican, atunci când Papa a fost ales în persoana unui cetăţean polonez.

După părerea noastră, tocmai datorită acestui complex de factori s-a ajuns la evenimentele care au avut loc şi au loc încă. «Solidaritatea» este rezultatul de fapt al activităţii tutu­ror acestor factori şi, în primul rând, al bisericii catolice, care a avut rolul ho­tărâtor şi sub patronajul căreia ea s-a născut. Aceasta arată că nu este vorba despre o organizaţie muncitorească, de clasă, ci despre o organizaţie ca­to­lică, combinată cu multe elemente antisocialiste care, datorită greşelilor făcute de partid, a putut să influen­ţe­ze o parte a clasei muncitoare din Polonia. De altfel, dacă analizăm ceea ce s-a spus la Congresul «Soli­da­ri­tăţii», ve­dem că pe primul plan stau mai cu sea­mă probleme de ordin politic, in­clusiv legate de sentimentul naţional, care la polonezi a fost întotdeauna foarte pu­ternic.

În toată perioada de după război, partidul şi statul polonez au neglijat sentimentul na­ţional al polonezilor. În loc ca partidul şi guvernul polonez să fie exponentul sentimentului na­ţional - înţeles just, nu în sens na­ţio­nalist îngust, dar ca sentiment socia­list şi democra­tic al poporului - au ne­glijat acest sentiment şi acesta a fost exploatat de biserica catolică, de cercurile reacţionare din Polonia. Bi­se­rica şi-a arogat dreptul de a fi exponentul sentimentului naţional al po­lo­nezilor. Deci, este necesar ca parti­dul, statul polonez să acorde atenţie co­respunzătoare sentimentelor, pro­ble­melor de ordin naţional, de cultură, de istorie şi să devină ei - parti­dul şi guvernul, exponentul acestor pre­o­cupări, acestor sentimente şi să ia această armă din mâna catolicilor şi «Solidarităţii».

Am spus acestea pentru a se înţe­le­ge totuşi caracterul deosebit al si­tua­ţiei din Polonia. Desigur, ele nu pot jus­tifica lucrurile, dar relevă tocmai nesocotirea unor trăsături ale socie­tăţii socialiste, ale tradiţiilor, faptul că nu s-a ţinut seama de istoria şi de tra­diţiile poporului polonez. Pornind de la această situaţie, noi consi­derăm că este necesar, în pri­mul rând, ca partidul să se orienteze spre clasa muncitoare, să-şi întă­rească rân­durile în clasa muncitoare şi să ducă o politică bazată pe clasa mun­citoare, pe ţă­ră­nime. Până acum s-a făcut puţin în direc­ţia aceasta. S-au făcut ceva paşi în direcţia apropierii de muncitori, dar, după părerea mea, nu este suficient. Ca să vă spun - cum gândim noi - nu pentru a fi publicat, considerăm că pentru Polonia, şi nu numai pentru Polonia, în actualele împrejurări în fruntea partidului trebuia să fie un activist din rândul muncitorilor.

Trebuie să vă spun că încă la în­tâl­nirea pe care am avut-o, acum un an, în decembrie, noi am insistat, ară­tând că este necesar să se pună bază pe clasa muncitoare şi că partidul trebuie să devină, în acelaşi timp, exponentul sentimentului naţional al po­po­rului. Desigur, noi am considerat şi considerăm că problemele trebuie solu­ţio­nate înşişi de polonezi, că nu trebuie să se ajungă la o intervenţie din afară. Aceasta ar complica mai mult situaţia şi în Polonia, şi pe plan internaţional. Noi considerăm că polonezii pot să-şi solu­ţioneze singuri pro­blemele şi ne pronunţăm ferm pentru a fi lăsaţi să-şi rezolve singuri si­tuaţia. Nu este însă mai puţin ade­vă­rat că prin intermediul unor elemente s-a acordat un sprijin destul de puternic din afară în crearea si­tuaţiei existente, în dezvoltarea «Soli­da­rităţii». Spun însă că activitatea din afară nu justifi­că deloc ceea ce s-a în­tâmplat în Polonia. Vina o poartă conducerea polo­ne­ză. Dar, actualmente, şi aici se pune pro­blema de a nu se încuraja în nici un fel, din afară, şi de a nu se da sprijin acelor elemente care pun în discu­ţie construcţia socialismului şi alian­ţele pe care le are Polonia, pentru că aceasta înseamnă de a îm­pinge la o confruntare internă, care poate avea, de asemenea, consecinţe foarte grave.

Este necesar ca polonezii să-şi caute singuri soluţiile necesare, înţe­le­gerea între ei, asigurând însă dezvol­tarea socialistă şi, sigur, găsind forme de conducere democratică, care să răs­pun­dă cerinţelor maselor populare şi să dea nu numai sentimentul, ci să şi creeze condiţiile participării po­lone­zi­lor la conducere. Am impresia că unele măsuri au şi început să fie luate, in­clusiv cele legate de autoconducere. Însă partidul şi statul polonez ar trebui să acţioneze cu mai multă hotă­râ­re, cu mai multă fermitate, în direc­ţiile de care am vorbit. (...)

Problema se pune aşa: care este baza ideolo­gică a acestei mişcări «So­lidaritatea»?
Eu am fost şi sunt un vechi sindica­list. De 50 de ani. Cunosc bine miş­cările sindicale. Întotdeauna intervenţia bisericii în mişcarea sindicală a avut un caracter net reacţionar. Este greu să se accepte ideea că în îm­pre­jurările actuale biserica catolică poate deveni o forţă progresistă în mişcarea sindicală, când nu a fost niciodată aşa ceva. Cu atât mai mult acum.

De aceea, pornind de la baza ideologică a acestei mişcări - şi Walesa nu a ascuns niciodată că este finanţat de biserica catolică şi că are bine­cu­vân­tarea Papei - trebuia să vedem care este caracterul ei. Este greu de vorbit de o miş­care care are, într-adevăr, scopul de a îm­bunătăţi şi perfecţiona dezvoltarea socialistă. Cu crucea nu se poate construi socialismul! Şi aceasta au spus-o încă primii revolu­ţionari burghezo-democratici. Trebuie să avem întotdeauna în vedere situaţiile concrete şi, de aceea, am spus că trebuie ţinut seama de reali­tăţile din Polonia, de influenţa puternică a bi­sericii catolice, precum şi de faptul că «Solidaritatea» a ştiut să ex­ploateze sentimentul naţional al polonezilor, ceea ce nu a făcut Partidul Comunist, care a ne­glijat acest sentiment".

În decembrie 1981, Nicolae Ceau­şescu l-a încurajat pe generalul Jaruzelski să acţioneze împotriva lide­rilor "Solidarităţii". După aproape opt ani, liderul PCR l-a criticat pe acelaşi ge­neral polonez pentru atitudinea adoptată faţă de conducătorii ace­lu­iaşi sindicat, în vara anului 1989. Cu toa­te acestea, criza politică de la Var­şo­via a fost rezolvată de pre­şe­dintele Po­loniei. La 24 august 1989, Tadeusz Ma­zowiecki şi-a prezentat echipa gu­ver­na­mentală, apoi a obţi­nut spriji­nul Parlamentului şi a depus jură­mân­tul în calitate de prim-ministru.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de