x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lume de basm

0
28 Iul 2009 - 00:00
28 iulie. Ora 7:00. Începem programul de dimineaţă, deoarece astăzi, împreună cu echipajul din Pătrăuţi, făcem recunoaşterea traseului complet ce îl aveam de remarcat.

Până la un anumit punct urmăm acelaşi traseu parcurs cu o zi înainte, după care intrăm în necunoscut. Este un drum forestier nu prea circulat. Urmăm marcajul cruce roşie, 4 puncte albe, care părăseşte drumul şi urcăm tot mai greu, tot mai sus. Călcăm apăsat şi cu grijă pe fiecare piatră.

Ajungem pe o culme descoperită, sub Vârful Haita. Găsim două variante, urmând-o pe cea mai accesibilă. La intervale egale de timp facem popasuri scurte, moment în care botanistul culege plante. Molizii iau locul ienuperilor.

Găsim izvorul Haitii, o scurgere infimă de apă, abia vizibilă printre pietre. Până aici se întinde traseul echipajului de la pătăuţi. Mai departe urcăm numai noi. În calea noastră fragmentele de lavă au luat forme ciudate: mase turtite şi ridate, piedestaluri. Geologul se opreşte la câteva fragmente care i se par mai interesante.

Suntem sub Vârful Pietrosul, la distanţă de o oră de acesta. În faţa noastră, tăbliţa indicatoare ne pro­pune mai multe variante de trasee.

Înaintăm prin marea de jnepeni şi ienuperi. Observăm larga răs­pândire a ienuperilor în zonă.  În­tinşi pe zeci de hectare, ienuperii reduc viteza de scurgere a apelor pe pantele mari şi frânează degra­darea solului.

Distrugerea acestei specii ar avea influenţe negative asupra echilibrului natural al ecosistemului acestor munţi. Deşi temperatura este scăzută şi cerul înnorat, câţiva fluturi galbeni-albicioşi plutesc deasupra noastră. Din când în când, parcă obosiţi cad la pământ, aştep­tând căldura binefăcătoare. Ne aflăm în cel mai larg crater vulcanic din ţara noastră, care are un diametru de 10 km. Admirăm ceilalţi munţi ce poartă cununi de nori. Jos - Capu Dealului; în faţă - uriaşa piramidă a Pietrosului înecată ne taie respiraţia. Vârful Gruiu se continuă cu o parte mai domoală numită Şaua Tihului sau  Curmătura Tihului. În continuarea Vârfului Străciorului se află o în­şeuare căreia îi urmează Vârful Buba (1.700m). Ne rotim privirile şi zărim în depărtare Piatra Fân­tâ­nele, Pasul Tihuţa, Grădinţa, Bucu­rea­sa, Perşa, Şuvărăsu, Su­har­dul Mare şi Vârful Omul, tra­see marcate de "veterani" în anii pre­cedenţi.

Craterul vulcanic propriu-zis prezintă mai multe cratere secundare delimitate de dopuri colosale de lavă întărită şi aglomerate vulcanice. Negoiul Românesc şi grotele Luanei, distruse din cauza ex­ploa­tării miniere, Vârful Pietricelul (1.993m), Retitiş (2.012 m), Bradul Ciont (1.899 m), Iezerul Călimanului (2.032 m), Călimanul Cerbului (2.013 m) delmitează la sud şi est craterul vulcanic.

Fenomenul de dezagregare este prezent şi aici, ca şi pe coastele prăvălatice ale Pietrosului. Grohotişurile se datorează acţiunii distructive a agenţilor externi.

Uitându-ne pe poteca pe care mergem observăm în noroi nişte urme de urs. Toţi am dori să-l vedem, dar cât mai de departe de noi.

Un nou tablou ne încântă privirea. Zărim din altă poziţie Vârful Tămău (1.862 m), Pietrele Roşii, 12 Apostoli, Sucaciu, Giumalău, Omul; Munţii Rodnei se disting pe ultimul plan. Pădurile mature de conifere par nişte umbre imense, întunecate şi neregulate pe coastele munţilor. Braţele jnepenilor se zbat elastice, lovindu-ne sistematic, mai întâi obrajii, apoi rând pe rând braţele, picioarele. Am intrat de mult în zona pe care noi trebuie să o remarcăm.

Uneori ne mai pierdem puţin echilibrul, alunecăm, dar, din fericire, sanitarul nostru înarmat cu o trusă sanitară nu este nevoit să acorde nici un ajutor.

Ora 16:00. Ieşim din labirintul de ienupăr şi jnepeniş în apropierea unei stânci. Găsim şi un izvor cu apă limpede. Pe pajiştea din apropiere pasc numeroşi cai de o frumuseţe robustă.

Ajungem sub Vârful Tămău (1.862 m) şi cu o grozavă poftă de mâncare terminăm repede alimentele. Aici se întâlneşte punctul roşu, traseu principal în Călimani, cu crucea albastră, o deviaţie spre Dornişoara. Am ajuns la capătul traseului pe care-l aveam încre­dinţat.

Ne continuăm drumul plini de voie bună trecând pe sub copaci sau peste copacii căzuţi. Va trebui să revenim cu unelte adecvate pentru degajarea drumului.

Observăm că exemplarele de răşinoase (molid), în zona superioară de vegetaţie, sunt încărcate de lichenul "mătreaţa bradului". Conurile de molid sunt orientate în jos (pendente).

Poteca devine pietroasă şi ne oprim brusc, deoarece în faţa noastră au apărut stânci din aglomerate vulcanice cu forme deosebite. Vedem pe viu "Dragonii" dăltuiţi de natură în Cetatea Pietrelor Roşii. Privite din altă poziţie, după 20 de minute de mers, observăm "Acul" şi "Căciula" descrise şi în Ghidul Călimanilor.

Ajungem la tabără. Colegii de serviciu pregătesc cartofi prăjiţi, pâine şi salam, gogoşari în oţet; o mi­nu­năţie. Completez jurnalul în timp ce, rând pe rând, ceilalţi colegi adorm liniştiţi.
Jurnalul expediţiei Montana IV, 1989
Citeşte mai multe despre:   special,   tabere,   1989 - acum 20 de ani,   pioneri

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de