Ne scriu cititorii: "Să vină Pugna!"

Pe la jumătatea lunii decembrie 1989, dacă nu mă înşală memoria, când vin acasă de la Întreprinderea de Vagoane din Arad, unde am lucrat ca muncitor în secţia turnătorie aproape două decenii, după ce am luat masa, nevastă-mea îmi spune că m-a căutat Matei, administratorul asociaţiei de proprietari.

– Dar ce-o mai fi vrut cu mine?
– Nu ştiu, du-te, că este preşedintele asociaţiei şi mai ştii ce necazuri o fi având omul…

Nu am mers. Am pus pe foc nişte bucăţi de lemne, ce-am adus din fa­brică, aşa cum făceam aproape zilnic, că încălzire primeam cu ţârâita şi de multe ori deloc. Dar oamenii se "descurcau". Au locuit ei la blocuri, dar şi-au făcut sobe pe care le încălzeau cu lemne, cu motorină şi cu bocancii deterioraţi pe care-i aduceau de prin fabrică, cât era iarna de lungă.

La vreo zece minute, după ce am luat masa, iată că Matei sună la uşă, deschid, şi omul mă roagă să mergem la punctul termic, să vedem de ce nu avem căldură în apartamente, in­vo­când faptul că locatarii nu vor să mai plătească cheltuielile.

– Crezi că dacă o să mergem la punctul termic o să ne dea încălzire? îi zic eu lui Matei.
– Dacă stăm! Dacă suntem laşi, atunci nici aşa nu vom primi încăl­zi­rea, zice el.

Şi am plecat la punctul termic, care din fericire nu este mai departe de 20 m de blocul unde locuim. Odată ajunşi, uşa acestuia era închisă. Personalul de serviciu nici nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Am făcut gălăgie, am lovit uşa…, am insistat mult. În acest timp, în jurul nostru s-au strâns de la blocurile vecine în jur de 100 de oameni, poate 200, nu ştiu, nu i-am numărat. Cu toţii veni­seră datorită lipsei de căldură în apartamente. După multe insistenţe, ne-a fost permisă intrarea în punctul termic mie, lui Matei şi unui vecin. Persoana care a fost de serviciu ne-a arătat diagrama, programul de furnizare pentru apă caldă şi încălzire şi spunea că nu poate face mai mult.

Între timp, afară, lumea era agitată. Strigau "vrem căldură, vrem căldură" şi auzisem o femeie zicând "să vină Pugna, să vină Pugna!!!", adică femeia care a fost prim-secretar de partid a judeţului. Dar tovarăşa Pugna nu a venit. În schimb, sosise maşina mi­li­ţi­ei, care a potolit mulţimea, îndru­mându-i să meargă acasă liniştiţi.

Eu eram neliniştit, speriat şi începusem să tremur deoarece nu ştiam ce urmează. Un miliţian îmbrăcat în civil ne-a vorbit cuviincios, a zis cu un glas domol că şi el locuieşte la bloc şi nu are nici el căldură, copiii lui stau în frig şi învaţă cum pot, curentul se întrerupe… etc.

A doua zi, când am mers la lucru, mă aşteptam să fiu chemat la partid pentru că vestea cu scandalul de la punctul termic s-a răspândit ca fulgerul, în tot Aradul… Şi, într-adevăr, am fost chemat la Comitetul de partid…
– Măi Pavele, ce ai făcut?
– Ce să fac, nu am făcut nimic. Oamenii au fost revoltaţi din cauza lipsei de căldură.
– Şi tu nu ai numărul meu de telefon?
– Pentru ce?
– Să-mi fi spus, că duceam şi eu acolo vreo sută sau două de oameni, care nu sunt mulţumiţi de încălzire. La fabrică muncesc în frig, acasă stau în frig.
Pavel Ciurdaru, pensionar, Arad