Evenimentele de la Budapesta de la 16 iunie 1989 au determinat interesante reacţii politice în România. Ceauşescu a reiterat poziţia oficială în interpretarea lor. Căci din conducerea României care intervenise nefericit în soluţionarea "contrarevoluţiei" din 1956 făcuse şi el parte.
Ceauşescu avea atunci funcţia de membru al Biroului Politic şi era responsabilul direcţiei politice a Armatei. Împreună cu Bodnăraş, Alexandru Drăghici şi Leontin Sălăjan, alcătuise "comandamentul general" creat la Bucureşti pentru monitorizarea crizei din Ungaria, prevenirea şi reprimarea unor revolte din România. Fusese, s-ar fi putut spune, amestecat în represiune.
Cu excepţia protagoniştilor, istoriile acestea erau necunoscute în vara lui '89.
INFORMAŢI DE SCÎNTEIA
Românii aflau oficial despre evenimentele lumii din Scînteia. Iată ce informaţii citiseră despre evenimentele din Ungaria, în 1956 (sursa Agerpres): "În seara zilei de 23 oct., organizaţii reacţionare subversive au încercat să provoace la Budapesta o rebeliune contrarevoluţionară împotriva puterii populare.
Este evident că această aventură duşmănoasă a fost pregătită timp îndelungat, forţele reacţiunii străine incitând sistematic elementele antipopulare la acţiuni împotriva puterii legale. Elemente duşmănoase au folosit manifestaţia studenţească care a avut loc la 23 octombrie în capitala Ungariei drept pretext pentru a scoate în stradă grupuri pregătite de ele înainte, care au format nucleul rebeliunii. Ele au folosit agitatorii care semănând confuzie în popor, au căutat să provoace dezordini de masă. Au fost atacate o serie de instituţii şi întreprinderi publice. Huliganii fascişti care au întrecut măsura au început să jefuiască magazine, să spargă geamurile locuinţelor.
Forţele de ordine revoluţionare au început să opună rezistenţă rebelilor. Din ordinele Preşedintelui Consiliului de Miniştri nou numit, Imre Nagy, oraşul a fost declarat sub stare de asediu. Guvernul Republicii Populare Ungare a cerut ajutorul Guvernului URSS.
Spre sfârşitul zilei de 24 octombrie, aventura duşmănoasă a fost lichidată. La Budapesta a fost restabilită ordinea. Imre Nagy, Preşedintele Consiliului de Miniştri, a chemat întregul popor să păstreze calmul şi ordinea.
Pe adresa CC al Partidului sosesc, din toate colţurile, scrisori ale muncitorilor care îşi exprimă indignarea privind acţiunile contrarevoluţionare şi cu întărirea legăturilor cu URSS".
DESTINAŢIA ROMÂNIA
După intervenţia trupelor sovietice în Ungaria, Imre Nagy şi alţi lideri comunişti s-au retras cu familiile în incinta Ambasadei Iugoslaviei la Budapesta. Dintre ei, 27 adulţi şi 13 copii au ajuns în domiciliu secret la Snagov.
Printre ei s-au aflat filosoful marxist Lukacs Gyorgy, soţia şi fiul lui Laszlo Rajk. Curând, Janos Kadar i s-a adresat lui Tito printr-o scrisoare. Nu are de gând să-i persecute pe cei care ceruseră azil politic Iugoslaviei, promitea el. Şi încheia astfel: "Credem că această declaraţie face inutil de acum înainte dreptul la azil acordat grupului în chestiune şi că aceste persoane vor părăsi ambasada iugoslavă pentru a se întoarce fără grijă acasă".
Nagy şi tovarăşii săi au părăsit ambasada cu promisiunea că vor fi duşi acasă (23 noiembrie). În autocarul care li s-a pus la dispoziţie, au urcat sovietici. Şi i-au depus pe ostatici la sediul comandamentului militar sovietic din Budapesta. În aceeaşi zi, Kadar a declarat public că membrii grupului Nagy "ceruseră azil politic în România şi că acesta le-a fost acordat". Până la procesul din 1958, în Ungaria nu s-a mai vorbit public despre ei.
SPERIAŢI DE EVENIMENTE
Când izbucniseră revoltele din Budapesta, Gheorghiu-Dej se afla în fruntea unei delegaţii în Iugoslavia. Reacţiile acestuia au fost evocate în 1997 de către Alexandru Bârlădeanu, component al delegaţiei, astfel: "...eram la o masă oficială la Liublijana, când un ofiţer de Securitate a venit la mine, deoarece eu mă aflam mai spre capătul mesei, şi mi-a şoptit la ureche că se îngroaşă gluma în Ungaria. M-am ridicat de la masă şi m-am dus spre Dej să-i spun tot în acelaşi fel. Dej a grăbit terminarea mesei, după care ne-am îndreptat spre Insula Brioni, unde se afla Tito să se sfătuiască şi cu acesta.
Văzând că în Ungaria lucrurile se agravează, Dej a părăsit delegaţia pe care o conducea şi s-a întors, cu avionul, la Bucureşti. Când am venit şi eu la Bucureşti am aflat că el plecase la Budapesta împreună cu Valter Roman, care era originar din Oradea şi ştia bine ungureşte. Valter Roman îl cunoştea bine pe Imre Nagy. Stătuseră împreună la Hotel «Lux», la Moscova, locul unde erau cazaţi cominterniştii.
Mai trebuie spus şi că lucrurile au depins mult de informaţiile ambasadorului URSS la Budapesta. Ambasador era Andropov, viitorul conducător al URSS. El l-a susţinut pe Kadar (...) Adevărul este că Dej a fost foarte panicat atunci. Îi era frică pentru situaţia din Ardeal. Îi era frică de solidarizarea ungurilor din Ardeal cu cei din Ungaria şi că aceasta ne va crea greutăţi".
Într-adevăr, după declanşarea manifestaţiilor budapestane, s-a format la Bucureşti un "Comandament general" (24 octombrie) din Emil Bodnăraş, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici şi Leontin Sălăjan. Pentru a discuta "criza din Ungaria", au aterizat curând la Bucureşti Hruşciov şi Malenkov (1 noiembrie). Fuseseră trimişi în Ungaria Aurel Mălnăşan, adjunct al ministrului de Externe, şi Valter Roman, ambii vorbitori de limbă maghiară. La întoarcerea în ţară, printre altele, ei informaseră Biroul Politic că este "o presiune de jos" şi că însuşi Kadar spusese "daţi autonomie Ardealului".
SECHESTRAŢI LA SNAGOV
Cum au ajuns liderii revoluţiei maghiare în România aflăm din însemnările făcute de Imre Nagy în timpul domiciului său forţat de la Snagov.
În seara de 22 noiembrie fusese vizitat a doua oară de Valter Roman (prima dată îl căutase, însoţit de Mălnăşan, în octombrie). Fostul coleg de la Radio Moscova i-a comunicat că-i vorbeşte din însărcinarea lui Dej şi a lui Kadar. "În numele lor, mi-a comunicat că rugămintea lor este să părăsesc ţara de bunăvoie, să plec în România unde voi primi cea mai bună îngrijire şi voi sta până la normalizarea relaţiilor cu Ungaria", a consemnat Nagy. Doar două-trei luni, promisese emisarul. Nagy a refuzat însă (iar "Roman Walter a declarat că împotriva voinţei mele nu voi fi scos din ţară").
Au fost aduşi însă forţat în România de către sovietici şi noua conducere maghiară. Ostatecilor li s-a făcut un control medical, au fost plimbaţi o zi pe Valea Prahovei, după care li s-a repartizat, pe familii, câte o locuinţă la Snagov. După vizitele lui Bodnăraş şi Valter Roman din primele zile, au fost "decuplaţi" de lume. Puşi sub supraveghere, în domiciliu forţat, au trăit o chinuitoare aşteptare. După câteva luni, Imre Nagy şi cei care urmau să fie judecaţi au fost duşi, în secret, la Budapesta.
DISIDENŢII DIN '89
Abia la finele anului 1958 vor fi lăsate să se întoarcă acasă familiile celor condamnaţi. În ultima lor perioadă din România avuseseră domiciliu forţat la Călimăneşti.
"Copiii de la Snagov" au devenit la finele anilor '70 disidenţi maghiari cunoscuţi. La fel cum solemnitatea funeraliilor lui Laszlo Rajk din 6 octombrie 1956 însufleţit mulţimile, în 16 iunie 1989 ceremonia reînhumării lui Imre Nagy a declanşat sfârşitul regimului.
Biografia lui Imre Nagy (1896-1958) fusese însă mai deosebită decât se amintea în vara lui '89. Fost comisar în revoluţia bolşevică a lui Bela Kuhn, după căderea Republicii Sovietice Ungare (1919) s-a refugiat în URSS. În timpul războiului, lucrase redactor la Radio Moscova. Revenit în Ungaria, a dobândit popularitate ca promotor al împărţirii pământului la ţărani. Devenit prim-ministru după moartea lui Stalin, a fost silit să demisioneze în 1955 din cauza măsurilor sale reformiste. Pentru rolul din revoluţia maghiară a fost judecat în secret şi executat în 16 iunie 1958. Alte trei sentinţe de condamnare la moarte fuseseră pronunţate atunci pentru Joszef Szilagy, Pal Maleter şi Miklos Gimes.
REPRESALII ÎN ROMÂNIA
Şi în România fuseseră represalii după evenimentele maghiare din 1956. Pentru demonstraţiile studenţeşti din Timişoara, sub acuzaţia de "instigare publică", 30 de tineri au fost deferiţi justiţiei şi condamnaţi la pedepse între 3 luni şi 8 ani închisoare. Pentru că prezentaseră colegilor informări despre Ungaria în urma audierii unor posturi de radio străine, fuseseră arestaţi şi condamnaţi alţi studenţi din Cluj şi Bucureşti. Condamnat la doi ani închisoare a fost atunci şi studentul la filologie Paul Goma.
În chiar sectorul de care răspundea Ceauşescu pe linie de partid s-a înregistrat o revoltă anticomunistă în iarna lui '56. În decembrie, 14 militari în termen, în frunte cu locotenentul Teodor Mărgineanu din Regimentul 255 Artilerie din Prundul Bârgăului, au creat un "Comitet revoluţionar". Inspiraţi de revoltele din Ungaria, cereau, printre altele, desfiinţarea cotelor şi retragerea trupelor sovietice din ţară. Pentru noaptea de 17 spre 18 decembrie când Mărgineanu era ofiţer de serviciu, plănuiseră un marş spre unitatea de tancuri din Bistriţa. Voiau apoi să elibereze deţinuţii din Gherla, să atragă alte unităţi militare şi să ia cu asalt Bucureştiul. Fiind denunţaţi, Mărgineanu a fost condamnat la moarte şi executat.
Cu excepţia lui Paul Goma care şi-a continuat disidenţa şi a emigrat în Franţa, ceilalţi foşti condamnaţi pentru solidarizarea cu idei revoluţionare, duceau în 1989 o "obişnuită" existenţă supravegheată. Iar fiii lui Valter Roman şi ai celorlalţi lideri amestecaţi în rezolvarea crizei maghiare trăiau obişnuitul vieţii din Primăverii.
Citește pe Antena3.ro